Primăria Sebeş a câștigat anul trecut proiecte europene în valoare de peste 10 milioane de euro.
“În strategia de dezvoltare locală susținută de primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, o componentă de bază o reprezintă atragerea la Sebeș a finanțărilor nerambursabile europene și naționale, care să suplimenteze bugetul local și prin intermediul cărora să poată fi puse în practică investițiile demult așteptate de cetățeni.
După completarea echipei din primărie și după aproximativ un an de activitate, au fost obținute finanțări nerambursabile în valoare de 49.043.554 lei, aproximativ 10 milioane de euro. Din această sumă, mai mult de 7 milioane de euro, adică peste 32 de milioane de lei, reprezintă viitoare investiții în infrastructură: rețea stradală, spații pietonale, creșe, grădinițe și școli, canalizări etc”, transmite Primăria Sebeş.
Potrivit sursei citate, fondurile bugetului local pe care municipiul le poate aloca anual pentru investiții sunt de aproximativ 20.000.000 lei.
Situația fondurilor nerambursabile europene și naționale câștigate de Municipiul Sebeș, în perioada decembrie 2016 – decembrie 2017:
Denumire obiectiv de investiţie / Finanţare nerambursabilă (lei)/ Program de finanţare
Strategia de Dezvoltare Locală a Municipiului Sebeș: 32.316.900 lei; POR 2014-2020 + POCU 2014-2020
Canalizare menajeră și stație de epurare, sat Răhău, Municipiul Sebeș: 8.096.316 lei; PNDL 2016-2019
Transformare clădiri, centrală termică și depozit de cărbune în Creșă și Grădiniță Valea Frumoasei, Sebeș: 2.548.984,76 lei; PNDL 2016-2019
Reabilitare și extindere Școală Gimnazială Răhău: 2.314.400 lei; PNDL 2016-2019
Parteneriat pentru acces egal la educație: 3.176.821,16 lei; POCU 2014-2020
Îmbunătățirea managementului calității în Municipiul Sebeș: 406.279,73 lei; POCA 2014-2020
Sprijin pregătitor pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală a Municipiului Sebeș: 183.853,25 lei; POCU 2014-2020
Total: 49.043.554,90 lei (10.615.488 euro)
Citește și:
Romgaz repornește forajele la Caragele
Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
28 aprilie 2024
La Brașov s-a lansat apelul de finanțare din cadrul programului City RAPTOR 2024
Lansarea oficială a apelului de finanțare din cadrul programului City RAPTOR 2024 a avut loc la Brașov. Startup-uri…
28 aprilie 2024
Capitala Europene a Culturii 2023 își culege roadele cu programul Legacy Timișoara
Programul Legacy Timișoara oferă Capitalei Europene a Culturii 2023 posibilitatea să își continuă parcursul cultural desfășurat de-a lungul…
28 aprilie 2024
Transapuseana, traversând ținutul pădurilor de basm
Transpuseana, cea mai mare investiţie pentru un drum judeţean din România, a fost inaugurată cu primul său episod…
28 aprilie 2024
Sorin Maxim, director general ADR Vest: „Investim, nu cheltuim!”
Regiunea Vest a reușit să atragă cu peste 40% mai mulți bani decât i-au fost alocați inițial prin…
28 aprilie 2024
Dumexim a semnat contractul pentru Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș
Vineri, 26 aprilie 2024, s-a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș.…
28 aprilie 2024
IMOTECA își mărește portofoliul din România și își extinde activitatea în Spania
Imoteca, The residential experts, își anunță extinderea semnificativă a portofoliului său din România și lansarea operațiunilor de consultanță…
28 aprilie 2024
Vine Iarmarocul la Cluj
Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
27 aprilie 2024