“Topul celor mai performante oraşe şi administraţii locale din România” a fost lansat luni, 22 ianuarie, de UrbanizeHub, un agregator de idei, opinii, proiecte şi ştiri despre oraşe inteligente şi dezvoltarea urbană sustenabilă, înfiinţat de către mai mulţi experţi din întreaga lume.
Experții au plasat pe primele poziții orașele: Oradea, Alba Iulia, Iași, Craiova, Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca și Timișoara.
”E greu să spui cât din performanța unui oraș ține de eficiența propriu-zisă a administrației locale și cât ține de alți factori (acces facil la piețe mari, mediu democratic stabil, o societate civilă activă, sau un sector privat implicat)”, arată urbanizehub.ro.
Experții UrbanizeHub au folosit trei indicatori pentru a măsura performanța orașelor și a administrațiilor din România:
1) valoarea absolută a cheltuielilor de capital și valoarea absolută a absorbției de fonduri europene, pe perioada 2007- 2016;
2) cheltuielile de capital pe cap de locuitor și absorbția de fonduri europene pe cap de locuitor, pe perioada 2007-2016;
3) modul în care localitatea s-a transformat fizic în ultimii ani.
Potrivit sursei citate, primele două criterii sunt obiective, iar cel de-al treilea e subiectiv și ține de evaluarea experților UrbanizeHub care au fost în majoritatea orașelor din România și au observat modul în care s-au transformat unele orașe. Sunt orașe mari care nu au prins topul și asta din cauza excedentului bugetar pe care îl au, ceea ce este de neacceptat pentru un oraș în expansiune. Excedentul anual la Trezorerie al administraților locale e pe undeva la 10 miliarde RON, . adică cam 2.5 miliarde Euro ce nu sunt alocate pentru proiecte de investiții la nivel local. Asta e o problemă mare, ce denotă atât lipsa de viziune la nivel local, cât și lipsa de capacitate, subliniază sursa citată.
Topul celor mai performante oraşe, potrivit analizei UrbanizeHub:
1. Oradea
Ordea are rezultate remarcabile şi probabil cea mai bună administraţie publică din România. La nivelul cheltuielilor de capital, Oradea a investit 240,4 milioane euro în ultimii 8 ani, ceea ce înseamnă €1.225 pe cap de locuitor, iar la fonduri europene, a reuşit să atragă proiecte în valoare de €140,6 milioane, cu o medie de 716 euro pe cap de locuitor.
Oradea este probabil localitatea din România cu o performanţă extraordinară nu numai în ceea ce priveşte absorbţia de fonduri europene şi cheltuielile de capital, ci şi în ceea ce priveşte bunele practici într-o sumedenie de domenii.
Primăria din Oradea este printre puţinele din ţară care au dus la bun sfârşit mai multe proceduri de expropriere pentru caz de utilitate publică; este printre puţinele primării cu o politică coerentă în ceea ce priveşte parcările; are un program ambiţios şi eficient de reabilitare a clădirilor istorice din oraş; este cea mai eficientă primărie în ceea ce priveşte atragerea de investitori (parcurile industriale sunt de obicei administrate de consilii judeţene); este printre puţinele primării cu o viziune clară şi coerentă de dezvoltare.
2. Alba Iulia
Pentru un oraş aşa mic, Alba Iulia are nişte cifre impresionante. La nivelul cheltuielilor de capital, oraşul a realizat investiţii de €79,6 milioane cu o medie de €1.253 pe cap de locuitor, şi €51,7 milioane absorbţie a fondurilor europene, cu o medie de 815 euro pe cap de locuitor.
Alba Iulia este oraşul campion detaşat când vine vorba de fondurile UE absorbite pe cap de locuitor. Municipiul a trecut de la faza în care românii îşi aminteau de el doar de 1 Decembrie, la faza de destinaţie aproape obligatorie pentru turiştii autohtoni şi străini.
Reabilitarea Cetăţii Alba Carolina este spectaculoasă şi un model de performanţă administrativă. Alba Iulia dă tonul şi în ceea ce priveşte intervenţiile de tip Smart City şi branding de oraş.
3. Iași
Iaşi a crescut mult în ultimii ani, deşi în continuare lipsa unei autostrăzi este revendicată de toate vocile din oraş, politicieni, administraţie, oameni de afaceri, sector ONG. La nivelul cheltuielilor de capital au reuşit să investească 282,9 milioane euro, adică €974 pe cap de locuitor, iar la nivel de fonduri europene au reuşit să implementeze proiecte în valoare de 156 milioane euro cu o medie de €537 pe cap de locuitor.
Iaşi este top-performer în absorbţia de fonduri europene (a absorbit, de exemplu, cu 50 mil. euro mai mult decât Cluj între 2007 şi 2016). Dacă te plimbi prin oraş, la fiecare 5 metri dai de o intervenţie făcută cu bani europeni.
S-a investit alert în modernizarea infrastructurii urbane şi primele efecte pozitive au început să se vadă deja. Iaşiul este inima Moldovei şi este un oraş vibrant, din ce în ce mai atrăgător pentru tineri, cu multe oportunităţi datorită investitorilor care se relochează acolo
4. Craiova
Craiova s-a mişcat bine în ultimii ani cu cheltuieli de capital de €274,1 milioane, adică 1.017 euro pe cap de locuitor, iar la fonduri europene a reuşit să atragă 139,8 milioane euro adică €519 pe cap de locuitor.
Craiova a cunoscut probabil cea mai spectaculoasă transformare urbană din ultimii ani. Cine a fost în Craioîn 2013 şi revine acum, nu va recunoaşte oraşul.
Centrul vechi a fost complet transformat, iar autorităţile locale au reuşit, de asemenea, să finalizeze o serie de proiecte majore de infrastructură. Totodată, cei din Craiova au fost foarte abili în a face lobby la nivel central pentru proiecte de dezvoltare locală (de ex. noul stadion).
5. Sectorul 3 București
La Primăria sectorului 3 din Bucureşti există o disproporţie imensă între investiţiile publice şi cele cu fonduri europene. În perioada 2007-2016 cheltuielile de capital au fost de 338 milioane euro, fiind suma cea mai mare din top, cu €873 pe cap de locuitor, iar la fonduri europene, pe o perioadă de aproape zece ani s-au cheltuit doar €4,1 milioane, cu o medie de 11 euro pe cap de locuitor – cea mai mică din acest top.
Sectorul 3 a fost printre cele mai diligente din ţară în ceea ce priveşte implementarea de programe integrate de dezvoltare.
Este poate cea mai eficientă primărie în ceea ce priveşte implementarea unor programe integrate de dezvoltare urbană, pe câteva domenii cheie: 1) reabilitarea străzilor şi a trotuarelor; 2) reabilitarea spaţiilor verzi; 3) reabilitarea infrastructurii şcolare; 4) reabilitarea termică a blocurilor; 5) regenerarea urbană a spaţiilor interstiţiale dintre blocuri.
Se observă clar când treci din alte sectoare în Sectorul 3 pentru că totul este mult mai bine pus la punct în Sectorul 3 (ai gazon, ai trotuare fără hârtoape şi ai spaţii verzi de calitate). De asemenea, clădirea primăriei este una din cele mai bine puse la punct din ţară.
6. Brașov
Cheltuielile de capital pentru 2007-2016 au fost de 241 milioane euro, cu €952 pe cap de locuitor, iar absorbţia de fonduri europene în aceeaşi perioadă a fost de 72,4 milioane euro şi €286 pe cap de locuitor.
Braşovul are cea mai bună infrastructură din ţară.
Oraşul este un barometru care ar trebui urmat de toate reşedinţele de judeţ din ţară. Oraşul nu stă foarte bine la absorbţia de fonduri europene, dar a folosit foarte eficient propriul buget.
7. Sibiu
Cheltuielile de capital pentru 2007-2016 au fost de 152,1 milioane euro, cu 1.033 euro pe cap de locuitor, iar absorbţia de fonduri europene în aceeaşi perioadă a fost de €15,6 milioane şi €106 pe cap de locuitor, destul de puţin pentru o administraţie şi un oraş de mărimea Sibiului. Sunt multe oraşe care nu au intrat în top, cu performanţă mai bună la nivelul absorbţiei.
Sibiul este oraşul din România care seamănă cel mai mult cu un oraş din vest. Centrul vechi al oraşului e poezie pură şi o încântare pentru suflet, iar clădirea primăriei este cea mai bine întreţinută clădire administrativă din România.
Din păcate, Sibiul s-a mişcat mai greu pe absorbţia de fonduri europene şi pe partea de planificare metropolitană (chiar dacă are dinamici metropolitane foarte puternice), dar poate recupera în anii următori.
8. Cluj-Napoca, Timișoara
La Cluj-Napoca, investiţiile făcute din bani publici şi fonduri europene pentru 2007-2016 au fost de 253,3 milioane euro, cu €781 pe cap de locuitor, iar la nivel de absorbţie de fonduri europene pe aceeaşi perioadă Clujul a reuşit să atragă 121,7 milioane euro, iar pe cap de locuitor suma a ajuns la €375.
Clujul este unul dintre cele mai atractive centre urbane din România. Chiar dacă ritmul de modernizare al infrastructurii urbane a fost de multe ori unul „ardelenesc”, Primăria a colaborat foarte bine cu societatea civilă şi a ajutat la transformarea oraşului într-un adevărat hub creativ.
Cheltuielile de capital ale oraşului de pe Bega au fost de 249,5 milioane euro, cu €782 pe cap de locuitor, iar la nivel de absorbţie de fonduri europene, 114,6 milioane euro cu o medie pe cap de locuitor de €359.
Dacă Clujul se îndreaptă la nivel strategic spre un hub IT de referinţă în Estul Europei, un oraş inovator şi antreprenorial, Timişoara se pregăteşte pentru titulatura de Capitală Culturală Europeană, eveniment ce va avea loc în 2021. Diferenţa dintre cele două oraşe este managementul public colaborativ şi deschiderea de care dă dovadă administraţia din Cluj, faţă de administraţia din Timişoara.
9. Miercurea Ciuc
Cheltuielile de capital pentru 2007-2016 au fost de 68,5 milioane Euro, cu €1.758 pe cap de locuitor, surclasând la acest capitol majoritatea oraşelor din România. Absorbţia de fonduri europene în aceeaşi perioadă a fost de 21 milioane euro, şi €540 pe cap de locuitor.
Miercurea Ciuc este printre cele mai sărace reşedinţe de judeţ din România, dar lucrul acesta nu se vede când ajungi acolo. Oraşul este cochet, are o infrastructură urbană foarte bine pusă la punct şi comunităţi foarte active şi implicate.
10. Târgoviște
Cheltuielile de capital pentru 2007-2016 au fost de 94 milioane euro, iar absorbţia de fonduri europene în aceeaşi perioadă a fost de €59,5 milioane şi €748 pe cap de locuitor, ceea ce duce oraşul Târgovişte printre fruntaşele oraşelor din România.
Târgovişte nu are avantajul unui buget foarte generos, dar oraşul are o administraţie care în ultimii ani a desfăşurat proiecte pe bandă rulantă şi a înregistrat una din cele mai bune absorbţii de fonduri europene pe cap de locuitor.
Primăria a desfăşurat de asemenea o serie de programe integrate în cartierele comuniste şi şi-au pus mai toată trama stradală la punct.
Sursa foto: UrbanizeHub.ro
Citește și:
Biblioteca de afumături, un loc al gustului și al priceperii
O mică afacere de familie se promovează în mod inedit, legându-se de tradiția istorică a orașului și de…
28 iunie 2025
Echipa multidisciplinară de la Medici’s Timișoara schimbă destine
CANCERUL TIROIDIAN – Lupta tăcută și oamenii care o câștigă: echipa multidisciplinară de la Medici’s Timișoara schimbă destine…
28 iunie 2025
Marketing și networking pentru antreprenorii bănățeni la Connect Timișoara
Călin Biriș a fost invitat de BizzClub și Connect Timișoara să vorbească antreprenorilor bănățeni despre marketing în cele…
28 iunie 2025
Biblioteca „Gheorge Șincai” se reinventează: digitalizare și cafenea literară
Lucrările de modernizare a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” din Oradea se apropie de final, cu un stadiu de…
28 iunie 2025
Salt spectaculos la AJFP Bihor: 1,7 miliarde lei în plus la buget față de 2023
Cu 29,64% au crescut încasările brute ale Agenției Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Bihor în 2024, comparativ cu…
27 iunie 2025
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Business de 8 miliarde lei în Arad: Ce companii au dominat economia județului în 2024
La peste 8,04 miliarde de lei se ridică cifra de afaceri pe anul 2024 a primelor 10 firme…
27 iunie 2025
Investiții de aproape 100 de milioane de lei în modernizarea a cinci parcuri orădene
În perioada următoare vor fi semnate contractele de lucrări pentru modernizarea a cinci parcuri importante din Oradea. Modernizarea…
27 iunie 2025
Investiții
Biblioteca „Gheorge Șincai” se reinventează: digitalizare și cafenea literară
Lucrările de modernizare a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” din Oradea se apropie de final, cu un stadiu de…
28 iunie 2025
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Business de 8 miliarde lei în Arad: Ce companii au dominat economia județului în 2024
La peste 8,04 miliarde de lei se ridică cifra de afaceri pe anul 2024 a primelor 10 firme…
27 iunie 2025
Investiții de aproape 100 de milioane de lei în modernizarea a cinci parcuri orădene
În perioada următoare vor fi semnate contractele de lucrări pentru modernizarea a cinci parcuri importante din Oradea. Modernizarea…
27 iunie 2025
Digitalizare cu fonduri europene pentru bibliotecile din județul Arad
11 biblioteci din Municipiul Arad și din județul Arad fi vor dotate cu echipamente informatice, banii provenind din…
26 iunie 2025
Banca Transilvania atrage 300 milioane € de la investitori
Prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile în lei la Bursa de Valori București (BVB) este primită cu interes…
26 iunie 2025
eToro lansează portofolii cu dată țintă în parteneriat cu Franklin Templeton
Platforma de tranzacționare și investiții eToro a anunțat astăzi lansarea a șase portofolii de investiții în parteneriat cu…
26 iunie 2025
Paradisul acvatic din Fortăreața Vinului
Un deal cu o vie veche și o livadă în paragină din Sălaj se transformă în cel mai…
26 iunie 2025
Infrastructură
Hidronic, povestea unei companii din Cluj-Napoca care mișcă apa și transformă comunitățile.
Hidronic a început cu ambiția de a construi local ceea ce alții aduceau din afară. Astăzi, compania este…
27 iunie 2025
Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale
„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
26 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
O asociere condusă de Global Industrial va executa pasajul subteran Oneștilor din Oradea
Asocierea formată din Global Industrial (lider), CML.RO și DP Proiect va avea la dispoziție 15 luni pentru finalizarea…
24 iunie 2025
Antreprenorul DPB consolidează în timp record DN 68A
Compania Drumuri și Poduri Banat a finalizat, înainte de termen, lucrările la DN 68A Coșava – Margina, unul…
24 iunie 2025
Noua parcare, pe 5 niveluri, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, gata în august
Drum Asfalt (lider de asociere) și Grup Construcții Est (asociat) au ajuns cu lucrările la parcarea supraetajată de…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Daniela Hagmann, CEO Geodata Services: Economiile produse de digitalizarea administrației publice cât bugetul Ministerului Sănătății
În pas cu constructorii consacrați, administrațiile publice evoluează pe linia digitalizării și, implicit, a standardizării proceselor înspre eficientizarea…
20 iunie 2025
Turism
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
Peste 300 de vinuri de top, de la 24 de crame, la Salonul Vinurilor Millésime
Salonul Vinurilor Millésime și-a consumat cea de-a VII-a ediție, în weekendul 13 – 15 iunie 2025 în Cetatea…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Festivalul Medieval revine în perioada 4-6 iulie 2025, în Oradea
Noutățile Festivalului Medieval de la Oradea sunt bătăliile cu vikingi de pe Crișul Repede și demonstrațiile trupelor de…
20 iunie 2025
În weekend se deschide oficial sezonul de vară la Ghioroc – „Litoralul Vestului”
În cadrul unui peisaj estival, la doar câțiva kilometri de Arad, pe plaja de la Ghioroc, s-a deschis…
19 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Educație
Marketing și networking pentru antreprenorii bănățeni la Connect Timișoara
Călin Biriș a fost invitat de BizzClub și Connect Timișoara să vorbească antreprenorilor bănățeni despre marketing în cele…
28 iunie 2025
Digitalizare cu fonduri europene pentru bibliotecile din județul Arad
11 biblioteci din Municipiul Arad și din județul Arad fi vor dotate cu echipamente informatice, banii provenind din…
26 iunie 2025
Start în forță: șase afaceri creative intră în Incubatorul Cresc Oradea Mare
Șase startup-uri din domenii precum energie regenerabilă, publicitate, branding sau încălțăminte personalizată și-au găsit locul în Incubatorul de…
26 iunie 2025
Ministrul educației: “Dăm burse de 1,7 miliarde € fără să fim o forță economică”
Daniel David consideră că România are unul din cele mai generoase sisteme europene de burse, însă impactul acestuia…
25 iunie 2025
Open Tribe: Un final de an academic cu sens, curaj și comunitate
Pe 17 iunie, Open Tribe – Academia de business și leadership – a încheiat anul academic cu un…
24 iunie 2025
Peste 300 de vinuri de top, de la 24 de crame, la Salonul Vinurilor Millésime
Salonul Vinurilor Millésime și-a consumat cea de-a VII-a ediție, în weekendul 13 – 15 iunie 2025 în Cetatea…
23 iunie 2025
Fonduri elvețiene pentru implicare civică
Deși nu sunt, practic, fonduri europene, Elveția ne fiind membră a Uniunii Europene, ele au un statut similar…
23 iunie 2025
19 ani de Editura Edu – de la prima pagină la locul I în opțiunile cadrelor didactice
Editura EDU a împlinit 19 ani de când transformă idei în cărți și cărțile în bilete spre viitorul…
23 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
