Fermierii ar putea beneficia de garanţii de stat în procent de 80% din valoarea creditului de producţie pentru procesarea produselor şi realizarea producţiilor agricole, începând din 2018, potrivit Programului de guvernare 2018 – 2020. De asemenea, începând din acest an, fermierii români ar urma să beneficieze de eliminarea impozitului pe terenurile agricole lucrate şi impozit zero pentru tractoare şi utilaje agricole.
„Programul de stimulare a producţiei vegetale, zootehnice şi a acvaculturii prevede înfiinţarea unui credit de dezvoltare a afacerii cu garanţii de stat, respectiv acordarea de garanţii de stat în procent de 80% din valoarea creditului de producţie pentru: realizarea producţiei agricole şi procesarea produselor agricole, realizarea investiţiilor cu finanţare europeană, realizarea altor investiţii în ferme şi achiziţia de teren agricol”, se arată în Programul de guvernare 2018 – 2020.
Dobânda pentru un astfel de credit de dezvoltare este de 2% peste dobânda ROBOR la un an, iar plafonul maxim de creditare este de 3 milioane euro.
Durata programului se va întinde pe 8 ani, iar beneficiarii vor fi 10.000 de societăţi din agricultură, zootehnie şi acvacultură.
Potrivit documentului, efectele acestei măsuri sunt creşterea producţiei şi calităţii acesteia, sporirea volumului de marfă destinată pieţei interne şi externe, cu impact pozitiv asupra produsului intern brut şi a creşterii veniturilor la bugetul de stat.
De asemenea, începând din 2018, fermierii români vor beneficia de eliminarea impozitului pe terenurile agricole lucrate şi impozit zero pentru tractoare şi utilaje agricole, însă aceste măsuri vor fi luate de Ministerul Finanţelor Publice.
Cadastrarea de către stat a tuturor terenurilor agricole până în anul 2020, măsură care aparţine de MDRAP, reducerea cotei de TVA de la 9% cât este în prezent, la 5% pentru cele mai importante inputuri – livrarea de îngrăşăminte şi de pesticide utilizate în agricultura, seminţe şi alte produse destinate însămânţării sau plantării, precum şi prestări de servicii de tipul celor specifice utilizate în sectorul agricol sunt alte măsuri prevăzute în programul de guvernare la capitolul politici agricole.
Începând cu 2018, vor fi alocate 264 de milioane de euro timp de 4 ani pentru revitalizarea activităţii liceelor agricole, astfel încât acestea să fie ancorate în realitatea practică şi cea productivă, iar pregătirea profesională din domeniu să se realizeze printr-o politică coerentă care să răspundă cerinţelor sectorului agricol.
Măsura ar putea preveni închiderea liceelor agricole din cauza lipsei infrastructurii de învăţământ şi interesului scăzut al elevilor. Programul se va întinde pe 4 ani, iar beneficiarii vor fi 33 licee agricole.
Efectele estimate sunt: asigurarea investiţiilor în clădiri şi dotarea acestora, necesare pregătirii profesionale a elevilor, atragerea elevilor către meseriile din sectorul agricol, asigurarea unei forţe de muncă calificate pentru fermieri.
Citește și:
Trei studenți din Timișoara și Cluj-Napoca au câștigat ediția a III-a a RESPO CITY
Trei studenți din Timișoara și Cluj-Napoca au câștigat premiul cel mare, în valoare de 5.000 de euro, în…
29 aprilie 2024
Firma Habau va construi 134 km rețea de gaz în Aleșd, Aștileu, Țețchea și Tileagd
Luni, 29 aprilie 2024 a fost semnat ordinul de începere al lucrărilor și predarea amplasamentului în vederea începerii…
29 aprilie 2024
Firmele lui Umbrărescu a ajuns la peste 80% cu realizarea Centurii Timișoara Sud
Stadiul lucrărilor la Varianta Ocolitoare Timișoara Sud a depășit 80%. În prezent se lucrează la montarea panourilor fonoabsorbante,…
29 aprilie 2024
Încă un pasaj rutier subteran va fi realizat la Oradea cu finanțare europeană
Primăria Oradea prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională (DMPFI) a depus spre finanțare proiectul „Coridor de mobilitate…
29 aprilie 2024
Vita bio de Sălaj intră în rețeaua Auchan
Fermele Ecologice Silvania (FES) au susținut la Cluj o demonstrație de preparare a cărnii produse în sistem ecologic.…
29 aprilie 2024
Serviciile TEDIHT, în sprijinul beneficiarilor
În actualul context economic și social, caracterizat de schimbări și complexitate semnificative, companiile au nevoie de repere și…
29 aprilie 2024
Oradea a găzduit al XI-lea Simpozion Româno-German de Genetică Medicală
În perioada 21-23 Aprilie 2024, la Hotel Continental Forum Oradea, a avut loc al XI-lea Simpozion Româno-German de…
29 aprilie 2024
Monede cu 20 de ani de NATO în România, vândute în Cluj și Timiș
Sucursalele din Cluj și Timiș ale băncii naționale comercializează această ediție limitată. Banca Națională a României (BNR) a…
29 aprilie 2024