Patru confederaţii patronale reprezentative din România, Ungaria, Polonia şi Slovacia au semnat, vineri, la Cluj-Napoca, un acord de cooperare regională, constituind Alianţa patronală a ţărilor est-europene cu scopul reprezentării intereselor mediului de afaceri în raport cu conducerea UE.
Potrivit Mediafax, preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatului Român, Ioan Lucian, a declarat, vineri, la Cluj-Napoca într-o conferinţă de presă că acordul este o ocazie pentru companiile din cele patru ţări de a închega afaceri şi de a aborda proiecte europene deosebite.
Preşedintele UNPR a subliniat că municipiul Cluj-Napoca nu a fost ales întâmplător ca loc de semnare al acordului, capitala Transilvaniei fiind un exemplu pentru România şi Europa pentru ceea ce înseamnă evoluţia culturii româneşti şi a mediului economic, notează sursa citată.
Acordul de cooperare semnat de cele patru confederaţii patronale prevede, printre altele, şi cooperarea transfrontalieră pentru atragerea de fonduri europene în vederea finanţării unor proiecte regionale. De asemenea, va oferi posibilitatea celor aproximativ 52.000 de firme membre a celor patru confederaţii de a interacţiona rapid şi eficient pe platforma comună de comunicare şi business care va fi realizată.
Ca observatori la semnarea acordului au participat reprezentaţii celei mai mari confederaţii patronale din Germania, BVMW, care reuneşte peste 600.000 de întreprizători cu 11,5 milioane de angajaţi.
Citește și:
Clădirea Hexagon Offices a primit certificarea WELL Health-Safety
Complexul de birouri deținut de grupul KESZ pe Calea Turzii reprezintă prima investitiție din România a companiei ungare.…
3 mai 2024
75 milioane € pentru obiectivele turistice din Ardealul de Nord
Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV) a prezentat, în cadrul unui eveniment organizat în Cluj, cele patru apeluri…
3 mai 2024
Întreprinzătorii din Maramureș și-au stabilit strategia anuală
Membrii asociației s-au reunit la restaurantul La Tour, din Baia Mare, deținut de unul dintre componenții organizației, Sorin…
3 mai 2024
Oradea se află și în acest an pe harta Conferințelor Energynomics
Municipiul Oradea nu lipsește în ultima vreme de pe harta conferințelor mai importante. De data aceasta, Energynomics va…
3 mai 2024
DOITSMARTER, proiect de testare a soluțiilor inteligente pentru optimizarea consumului de energie în locuințe sociale
Orientarea inovațiilor tehnologice către consumatorii vulnerabili de energie trebuie să devină o prioritate atât pentru autoritățile publice, cât…
3 mai 2024
PORR a forat primul km de tunel de pe Autostrada Sibiu – Pitești
Lucrările de pe Lotul 4 de pe viitoarea Autostradă Sibiu – Pitești nu se opresc nici de Paște.…
3 mai 2024
Luna mai e Luna Maramureșului
Luna Maramureșului este o inițiativă ce își propune să aducă în prim planul vieții culturale, comorile acestui județ.…
3 mai 2024
Decorint a renovat sediul DNA Cluj. Cum arată clădirea
Societatea de construcții a raportat terminarea lucrărilor la clădirea de pe str. Dorobanților, unde funcționează serviciul teritorial al…
2 mai 2024