Judeţul Covasna vrea să-şi consolideze poziţia de lider în topul celor mai mari producători de cartofi din România, iar până în anul 2022 să poată asigura peste 20% din necesarul de consum al populaţiei ţării, a declarat, pentru Agerpres, directorul Direcţiei Agricole Covasna, Konczei Csaba.
Acesta a menţionat că a iniţiat o serie de întâlniri cu principalii producători de cartofi din judeţ în scopul stabilirii unei strategii care să conducă la atingerea acestui obiectiv, menţionând, în context, că, la ora actual,ă producţia de cartofi a judeţului acoperă circa 10% din consumul naţional.
Konczei Csaba a mai spus că strategia vizează, în principal, dezvoltarea bazei de producţie, de depozitare şi de desfacere.
„Potrivit statisticilor, în România se consumă, în medie, circa 100 de kilograme de cartofi de persoană anual, iar dacă facem un calcul vedem că producţia noastră multianuală, care este în medie de 200.000 de tone, asigură cam 10% din consum (…) La ora actuală, suntem cel mai mare producător de cartofi din România, atât ca suprafaţă cultivată, cât şi cantitate recoltată şi am putea asigura 20-25%, pentru că piaţă există, dar pentru asta ne trebuie nişte obiective, ca, până în 2022, spre exemplu, să creştem baza de producţie, baza de depozitare şi baza de desfacere”, a declarat Konczei Csaba.
Potrivit acestuia, o măsură la fel de importantă în vederea atingerii acestui obiectiv este organizarea şi implicarea micilor producători de cartofi, care întâmpină greutăţi în valorificarea recoltei.
„Marii producători au avut contracte şi au reuşit să îşi vândă cartofii (…), iar acum se gândesc să cumpere de la producătorii mai mici, care au încă rezerve, la un preţ peste care vor trebui să pună spălare, ambalare ca să îi poată livra mai departe la hipermarketuri sau la export (…) Am vorbit săptămâna trecută cu câţiva dintre cei mai mari producători de cartofi din judeţ despre mai multe lucruri, inclusiv despre suplimentarea capacităţilor de depozitare, să vedem în perspectivă cât putem acoperi cu contracte şi dacă mai trebuie construite hale de depozitare, câte şi în ce zone”, a mai spus Konczei Csaba.
Potrivit acestuia, în toamna anului trecut, cartofii vrac s-au vândut în judeţul Covasna cu 35-45 de bani kilogramul, iar anul acesta preţul nu a crescut foarte mult.
Unii producători, în special din zona Târgu Secuiesc, au avut contracte de export în Republica Moldova şi Ucraina, iar alţii au livrat hipermarketurilor din ţară la un preţ de circa 75 de bani kilogramul, care a inclus spălarea, calibrarea, ambalarea şi etichetarea cartofilor.
Citește și:
EXPO Uniprest MUREȘ – Inovație și soluții pentru profesioniștii din instalații
Pe 14 octombrie, Târgu Mureș devine punctul de întâlnire al specialiștilor și companiilor din domeniul instalațiilor, în cadrul…
6 octombrie 2025
Camera Bilaterală de Comerț și Industrie Polono-Română: România, principala piață de extindere a companiilor poloneze, în ciuda actualului context economic
Investitorii polonezi continuă să privească România ca pe o piață strategică, atractivă prin poziția geografică, potențialul de creștere…
6 octombrie 2025
Brandul premium BOSS deschide în Iulius Mall Cluj prima sa locație din regiune
HUGO BOSS își consolidează prezența în România prin deschiderea unei noi locații în Iulius Mall Cluj. Magazinul BOSS…
6 octombrie 2025
The heart of the real estate industry beats in Munich
Prominent speakers and high-ranking experts at EXPO REAL Federal Building Minister Verena Hubertz to visit the trade fair…
5 octombrie 2025
Recomandarea Visit Timiș: Festivalul Ceaunelor
Toamna și-a intrat în drepturi, iar în Timiș ceaunele încep să fiarbă. Două festivaluri de renume, dedicate gastronomiei…
4 octombrie 2025
Cerere explozivă pentru specialiști AI în România
Peste 7.000 de locuri de muncă și 80 de companii vor fi prezente la Angajatori de TOP București,…
3 octombrie 2025
Cod7: Șapte valori care pot schimba fața antreprenoriatului românesc
Hărnicia, integritatea, învățarea, perseverența, respectul, generozitatea și colaborarea. Acestea sunt cele șapte valori care stau la baza Cod7,…
3 octombrie 2025
Stiloul care scrie istorie: Pelikan lansează Ediția Regală limitată în onoarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române
O piesă de colecție, disponibilă în doar 700 de exemplare numerotate, ce poartă amprenta regalității și a meșteșugului…
3 octombrie 2025
Investiții
Camera Bilaterală de Comerț și Industrie Polono-Română: România, principala piață de extindere a companiilor poloneze, în ciuda actualului context economic
Investitorii polonezi continuă să privească România ca pe o piață strategică, atractivă prin poziția geografică, potențialul de creștere…
6 octombrie 2025
Ambasadorul Victor Chirilă: „Aș scoate frontiera dintre România și Republica Moldova”
Diplomatul Victor Chirilă, ambasador al Republicii Moldova la București, a declarat că pasul cel mai important pentru consolidarea…
1 octombrie 2025
PORR Construct forează piloții pasajului rutier de pe Centura Oradea
De câteva zile au început lucrările de construcție a pasajului rutier suprateran pe Centura Oradea, la intersecția cu…
1 octombrie 2025
Zilele Feroviare 2025 aduc la București liderii industriei feroviare
Zilele Feroviare 2025 revin în zilele de 14 și 15 octombrie la București, aducând împreună principalii actori din…
30 septembrie 2025
Parcare modernă cu 500 de locuri, inaugurată la Spitalul Județean Bihor
Gata cu criza locurilor de parcare din preajma Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor. Începând cu 1 octombrie…
30 septembrie 2025
Investiție record în infrastructura din Oradea: opt pasaje rutiere până în 2026
„Deranj” mare pentru Oradea și Zona Metropolitană Oradea până la finalul anului viitor. Consiliul Județean Bihor și Primăria…
29 septembrie 2025
Atlasul interactiv al business-ului românesc, prezentat antreprenorilor bihoreni
Atlasul este un instrument digital inovator pentru analiza rapidă a economiei și a companiilor din România. După prezentarea…
29 septembrie 2025
Infrastructură
Minicentura Dejului devine funcțională
Consiliul Județean (CJ) Cluj a terminat asfaltarea drumului care leagă localitățile Câțcău și Vad, rută ce funcționează ca…
2 octombrie 2025
PORR Construct forează piloții pasajului rutier de pe Centura Oradea
De câteva zile au început lucrările de construcție a pasajului rutier suprateran pe Centura Oradea, la intersecția cu…
1 octombrie 2025
Centura Zalău, gata după 17 ani. Apar două noi tronsoane din A3 în Sălaj
Inaugurarea variantei ocolitoare este programată în 15 noiembrie, iar anul viitor va fi terminat traseul Mihăiești – Zimbor…
30 septembrie 2025
Zilele Feroviare 2025 aduc la București liderii industriei feroviare
Zilele Feroviare 2025 revin în zilele de 14 și 15 octombrie la București, aducând împreună principalii actori din…
30 septembrie 2025
Parcare modernă cu 500 de locuri, inaugurată la Spitalul Județean Bihor
Gata cu criza locurilor de parcare din preajma Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor. Începând cu 1 octombrie…
30 septembrie 2025
Investiție record în infrastructura din Oradea: opt pasaje rutiere până în 2026
„Deranj” mare pentru Oradea și Zona Metropolitană Oradea până la finalul anului viitor. Consiliul Județean Bihor și Primăria…
29 septembrie 2025
În timp ce statul stinge focuri, industria construcțiilor se organizează și solicită un plan concret
Industria construcțiilor trece printr-o perioadă critică, iar liderii sectorului au spus lucrurilor pe nume în cadrul Conferinței regionale…
29 septembrie 2025
Fondurile europene, cheia deblocării potențialului Oradiei
Un portofoliu de proiecte în valoare de 1,68 miliarde de euro, bani nerambursabili și contribuție proprie. Aceasta este…
28 septembrie 2025
Turism
Recomandarea Visit Timiș: Festivalul Ceaunelor
Toamna și-a intrat în drepturi, iar în Timiș ceaunele încep să fiarbă. Două festivaluri de renume, dedicate gastronomiei…
4 octombrie 2025
Wonderland va organiza expoziții în cascadă
Complexul turistic din Feleacu va găzdui unul dintre cele mai mare târguri de turism din România și cel mai…
2 octombrie 2025
PORR Construct forează piloții pasajului rutier de pe Centura Oradea
De câteva zile au început lucrările de construcție a pasajului rutier suprateran pe Centura Oradea, la intersecția cu…
1 octombrie 2025
Via Transilvanica va avea bornă la Roma
Inițiatorul traseului turistic, Alin Ușeriu, va colinda România pentru a-i convinge pe fanii acestuia să devină membri ai…
29 septembrie 2025
Austriecii au pus ochii pe megastațiunea de schi de 100 milioane € a Clujului
Ambițiosul proiect anunțat de trei ani de către Consiliul Județean (CJ) este prevăzut în zona masivului Vlădeasa, cu…
29 septembrie 2025
„Higheghe și vin” transformă Piața Unirii într-o horă a toamnei bihorene
Joi, 2 octombrie 2025, de la ora 17:30, Piața Unirii din Oradea va prinde viață printr-un eveniment de…
26 septembrie 2025
Reabilitarea Barajului Leșu: tehnologie europeană și inovație în premieră națională
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Crișuri anunță noi progrese în șantierul de reabilitare a Barajului Leșu, unde lucrările…
25 septembrie 2025
Lucrări pe întreg lotul Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania
Încă un pas important pentru Autostrada care ne duce mai aproape de Europa: Compania Națională de Investiții Rutiere…
25 septembrie 2025
Educație
Cod7: Șapte valori care pot schimba fața antreprenoriatului românesc
Hărnicia, integritatea, învățarea, perseverența, respectul, generozitatea și colaborarea. Acestea sunt cele șapte valori care stau la baza Cod7,…
3 octombrie 2025
RIVUS, partener al primei competiții internaționale „Babeş-Bolyai University International Case Competition”
Proiectul mixed-use de reconversie urbană RIVUS a fost partener al primei ediții a Babeș–Bolyai University International Case Competition…
2 octombrie 2025
Campanie împotriva mutării pe Dealul Lomb a viitorilor IT-iști ai Clujului
Petiția “Vrem respect și condiții pentru Facultatea de Matematică și Informatică” este adresată Ministerului Educației și Cercetării și…
1 octombrie 2025
Studenții umflă piața chiriilor la Cluj. Doar 1 din 6 prinde loc în cămin
Lipsa căminelor studențești – construcții noi infime în 35 de ani de la Revoluție – dar și a…
1 octombrie 2025
Satul românesc văzut prin ochi de copil – „Satul meu în 25 de ani”
Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” din Oradea a găzduit azi un eveniment cu o semnificație aparte: celebrarea a 25…
1 octombrie 2025
Tinerii români și banii lor – locuințele, emigrația și serviciul militar obligatoriu
Locuința se află în fruntea agendei financiare a tinerilor români, 82% dintre cei cu vârste cuprinse între 18…
1 octombrie 2025
Antreprenorii din Oradea, conectați la inovație: ING Explore vine pe 15 octombrie
ING Explore ajunge la Oradea, după edițiile de succes din București, Brașov și Timișoara. După ce a adunat…
30 septembrie 2025
Betfair face din persoanele cu deficiențe motorii ingineri în sisteme informatice
Acestea parcurg cursurile gratuite de programare, utilizarea inteligenței artificiale sau web front-end development pentru a-și găsi loc de…
30 septembrie 2025
Zi de Zi știri economice:
