Aproape 2,9 milioane lei vor fi investite pana la sfarsitul anului viitor pentru imbunatatirea gestionarii energiei si reducerea consumurilor la Spitalul Municipal Targu Secuiesc, sectia Chirurgie, pe baza unui proiect finantat prin Programul Operational Regional 2014-2020, semnat in cadrul unei conferinte de presa desfasurate la sediul Primariei din acest oras, de catre primarul Tibor Bokor si directorul general ADR Centru, Simion Cretu. Cererea de finantare pentru proiectul ”Cresterea eficientei energetice a cladirilor apartinatoare Municipiului Tg. Secuiesc – Spital Tg. Secuiesc Sectia Chirurgie”, are o valoare totala de aproape 2,9 milioane lei, din care valoarea finantarii nerambursabile alocate de AM POR este 2.817.414,16 lei.
Acest proiect este finantat prin Prioritatea de Investitii 3.1.B, ce vizeaza sprijinirea eficientei energetice in cladirile publice, din cadrul Programului REGIO 2014-2020. Obiectivul general al proiectului este cresterea eficientei energetice si reducerea consumului de energie finala in cladirea Sectiei de chirurgie a Spitalului Municipal Targu Secuiesc, in principal prin reabilitarea termica a elementelor de anvelopa a cladirii (izolarea peretilor exteriori, izolarea termica a placarii de sol, izolarea termica a terasei si a planseului peste parter). Prin acest proiect se vor mai realiza: instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei, respectiv 56 de panouri fotovoltaice, modernizarea sistemului de ventilare mecanica, prin montarea unui sistem de ventilare bazat pe etanseitatea asigurata de tamplaria noua care va fi montata. Sunt prevazute instalatii de ventilare noi, pentru asigurarea volumului de aer necesar in incaperile pentru specificul sectiei si va fi modernizata instalatia de iluminat integrat a cladirii, prin schimbarea corpurilor de iluminat existente cu unele cu performanta superioara din punct de vedere luminotehnic si cu consum de energie mai scazut.
”Municipiul Targu Secuiesc pregateste elaborarea si depunerea mai multor proiecte in domeniul reducerii consumului de energie si proiecte pentru masurile de mobilitate urbana din cadrul prioritatii de investitie 3.2 a Programului REGIO. In acest sens, aceste preocupari au fost incluse in strategia integrata de dezvoltare urbana al municipiului si este in curs de pregatire Planul de Mobilitate Urbana Durabila. Si in precedenta perioada de finantare am derulat contracte cu resurse nerambursabile din cadrul POR 2007-2013, atat pentru mediul educational, cat si pentru revitalizarea unor foste situri industriale poluate. Consideram ca, pentru pacientii Spitalului Municipal si pentru intreaga populatie din zona, lucrarile de reparatii si consolidare, de reabilitare, de modernizare si eficientizare energetica a Sectiei de Chirurgie vor fi bine-venite si vor determina scaderea cheltuielilor legate de incalzire”, a declarant Tibor Bokor.
Cererea de finantare pentru proiectul ”Cresterea eficientei energetice a cladirilor apartinatoare Municipiului Tg. Secuiesc – Spital Tg. Secuiesc Sectia Chirurgie” prevede un termen pana la sfarsitul lunii decembrie 2019, pentru realizarea lucrarilor de reparatii si consolidare, de reabilitare termica la Sectia de Chirurgie. Toate lucrarile vor avea la baza recomandarile si solutiile tehnice stabilite prin expertiza tehnica de rezistenta si auditul energetic, fiind realizate in etape, astfel incat activitatea pacientilor si a personalului sa fie afectata cat mai putin. Principalele rezultate anticipate ale acestui proiect sunt reducerea consumului de energie totala in cladirea reabilitata cu mai mult de 500 mii KWh/an, reducerea de peste 2,5 ori a nivelului anual specific al gazelor cu efect de sera (in echivalent tone de CO2), precum si reducerea de peste 3,5 ori a consumului anual de energie primara, dupa finalizarea proiectului. Valoarea totala a acestui proiect este de 2.899.164,99 lei, din care valoarea finantarii nerambursabile alocate de AM POR este 2.817.414,16 lei.
”Apelul de finantare a proiectelor de imbunatatire a eficientei energetice din Regiunea Centru este foarte important pentru comunitatile locale, fapt demonstrat de pregatirea de catre autoritatile publice locale a unui numar de 87 proiecte spre finantare, a caror valoare totala este de aproape 660 milioane lei. Spre comparatie, alocarea financiara regionala este de doar 186,6 milioane lei si, chiar in conditiile in care au fost respinse 23 de cereri de finantare, cele ramase in selectie solicita aproape dublul sumei disponibile. Prin acest proiect, cetatenii municipiului Targu Secuiesc vor constata cresterea confortului termic in Spitalul Municipal, ceea ce inseamna implicit alinierea la standardele europene in asigurarea calitatii serviciilor medicale”, a declarat Simion Cretu, director general ADR Centru.
Citește și:
Investitorii din China, invitați în Baia Mare
Administrația băimăreană se bazează în decontaminarea și ecologizarea perimetrelor miniere pe echipamentele de ultimă generație din această țară.…
18 octombrie 2025
Inspire & Connect – Cum se rescrie viitorul muncii la Oradea
Fundația CREFOP și IMM Club lansează un nou spațiu de dialog despre competențele viitorului. Într-o lume în care…
18 octombrie 2025
Clujul a devenit capitala transformării digitale a României
500 de participanți a reunit Transilvania Digital Innovation Summit: lideri din tehnologie, antreprenori, autorități publice, experți și profesioniști…
17 octombrie 2025
Încă un pas spre construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”
Șase asocieri de firme au depus oferte pentru construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”, o investiție majoră de circa…
17 octombrie 2025
Fondul de investiții Kingswood a cumpărat Drive DeVilbiss Healthcare
Compania americană de private equity a semnat un acord pentru achiziția furnizorului global de accesorii și dispozitive medicale…
17 octombrie 2025
Rețelele de apă-canal din Zona Metropolitană Cluj, modernizate cu 16 mil. €
Proiectul din fonduri europene derulat de Compania de Apă Someș (CASSA) a vizat comunele Apahida, Baciu, Feleacu și…
17 octombrie 2025
Modernizarea Bibliotecii Județene Arad, în linie dreaptă: proiectul PNRR – la 98%
Una dintre cele mai importante investiții culturale ale Consiliului Județean Arad, vizând modernizarea energetică și funcțională a sediului…
17 octombrie 2025
Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…
17 octombrie 2025
Investiții
Investitorii din China, invitați în Baia Mare
Administrația băimăreană se bazează în decontaminarea și ecologizarea perimetrelor miniere pe echipamentele de ultimă generație din această țară.…
18 octombrie 2025
Încă un pas spre construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”
Șase asocieri de firme au depus oferte pentru construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”, o investiție majoră de circa…
17 octombrie 2025
Modernizarea Bibliotecii Județene Arad, în linie dreaptă: proiectul PNRR – la 98%
Una dintre cele mai importante investiții culturale ale Consiliului Județean Arad, vizând modernizarea energetică și funcțională a sediului…
17 octombrie 2025
Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…
17 octombrie 2025
Antreprenorii din Oradea descoperă cum AI-ul devine partener de business
Antreprenorii orădeni au fost invitați miercuri, 15 octombrie 2025, la un eveniment menit să le aducă noi oportunități…
16 octombrie 2025
Forumul Inovării România–Japonia 2025 – Iași
Iașiul devine, la finalul lunii octombrie, punctul central al colaborării dintre România și Japonia! Printre companiile japoneze participante…
16 octombrie 2025
Oradea dă tonul în business networking: BNI Varadinum stabilește un nou record național
Cu 62 de membri la nivel Platinum și peste 400 de antreprenori prezenți la gală, noul grup BNI…
16 octombrie 2025
STIHL accelerează tranziția verde cu o fabrică high-tech la Oradea
STIHL își consolidează rețeaua globală prin inaugurarea primei sale fabrici dedicate exclusiv producției de echipamente pe acumulatori, la…
15 octombrie 2025
Infrastructură
Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…
17 octombrie 2025
Șeful CNIR a luat pulsul lucrărilor pe lotul Chiribiș – Biharia din A3 – Transilvania
Directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor…
10 octombrie 2025
Constructorii de la Aedificium deschid șantier după șantier
Proiectele în care este implicată compania clujeană de construcții sunt poziționate în județele Brașov, Hunedoara, Timiș, dar și…
9 octombrie 2025
Aeroportul Internațional Sibiu – primul aeroport din România pe care devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) la controlul de frontieră
Începând de duminică, 12 octombrie 2025, ora 10:30, la Aeroportul Internațional Sibiu devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES…
9 octombrie 2025
Sofia Alves – director DG Regio: „Oradea și Bihorul, modele europene de dezvoltare”
Sofia Alves, director în cadrul Direcției Generale Politică Regională și Urbană (DG REGIO) a Comisiei Europene, a vizitat…
8 octombrie 2025
PORR Construct avansează rapid pe drumul către viitorul aquapark Sânmartin
PORR Construct a ajuns la un stadiu de 55% cu lucrările la drumul ce va lega Inelul Rutier…
7 octombrie 2025
Minicentura Dejului devine funcțională
Consiliul Județean (CJ) Cluj a terminat asfaltarea drumului care leagă localitățile Câțcău și Vad, rută ce funcționează ca…
2 octombrie 2025
PORR Construct forează piloții pasajului rutier de pe Centura Oradea
De câteva zile au început lucrările de construcție a pasajului rutier suprateran pe Centura Oradea, la intersecția cu…
1 octombrie 2025
Turism
Invitație Visit Timiș: concert în peșteră
Dacă în ultimele săptămâni v-am trimis pe la diferite târguri de gastronomie din Timiș, duminica aceasta luăm o…
17 octombrie 2025
Încă un pas spre construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”
Șase asocieri de firme au depus oferte pentru construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”, o investiție majoră de circa…
17 octombrie 2025
Oradea a intrat în circuitul artei contemporane europene cu NOCA
Oradea marchează un moment definitoriu în evoluția sa culturală prin inaugurarea NOCA (New Oradea Contemporary Art), primul centru…
16 octombrie 2025
Oradea dă tonul în business networking: BNI Varadinum stabilește un nou record național
Cu 62 de membri la nivel Platinum și peste 400 de antreprenori prezenți la gală, noul grup BNI…
16 octombrie 2025
Simbolurile Brașovului: Telecabina Tâmpa și Restaurantul Panoramic se redeschid
Telecabina Tâmpa și restaurantul Panoramic, două simboluri arhitecturale și turistice ale Brașovului, își redeschid porțile în data de…
15 octombrie 2025
Spune Aeroportului Sibiu unde vrei să zbori
Aeroportul Internațional Sibiu anunță lansarea unui sondaj de opinie destinat pasagerilor și comunității locale, prin care se urmărește…
15 octombrie 2025
Hard Rock Cafe își anunță expansiunea în Transilvania și Banat
Orașele desemnate pentru noile localuri de către Sphera Franchise Group (SFG) în cele două regiuni sunt Brașov, Timișoara…
15 octombrie 2025
Vinurile premium ale Cramei Fort Silvan, introduse în Circuitul Anotimpurilor
Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău a inițiat un tur al toamnei pe Văile Crasnei…
13 octombrie 2025
Educație
Inspire & Connect – Cum se rescrie viitorul muncii la Oradea
Fundația CREFOP și IMM Club lansează un nou spațiu de dialog despre competențele viitorului. Într-o lume în care…
18 octombrie 2025
Salonul Pro Invent și-a desemnat premianții la Hub UTCN
Salonul Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii organizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) s-a încheiat cu…
17 octombrie 2025
Modernizarea Bibliotecii Județene Arad, în linie dreaptă: proiectul PNRR – la 98%
Una dintre cele mai importante investiții culturale ale Consiliului Județean Arad, vizând modernizarea energetică și funcțională a sediului…
17 octombrie 2025
Oradea a intrat în circuitul artei contemporane europene cu NOCA
Oradea marchează un moment definitoriu în evoluția sa culturală prin inaugurarea NOCA (New Oradea Contemporary Art), primul centru…
16 octombrie 2025
Bihorenii sunt invitați să facă nominalizări la Gala Comunității Bihorene
Fundația Comunitară Oradea invită bihorenii să nominalizeze faptele bune și oamenii din spatele acestora. Oamenii sunt invitați să…
16 octombrie 2025
Peste 7.000 de oportunități de carieră la Angajatori de TOP București
Angajatori de TOP București, cel mai mare eveniment de carieră din România, va avea loc vineri și sâmbătă,…
16 octombrie 2025
Vrei un Executive MBA la standarde internaționale, fără să părăsești România?
La Transilvania Executive Education (TEE), ai acces la un program 100% britanic, cu diplomă oferită de University of…
15 octombrie 2025
350 de invenții la expoziția internațională de la Hub UTCN
Pro Invent, Salonul Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii organizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), și-a…
15 octombrie 2025
Zi de Zi știri economice:
