O Medalie a Centenarului Marii Uniri va fi oferită, începând cu luna mai și până în decembrie, unui număr de 100 de personalităţi de pe glob, printre care se numără preşedintele S.U.A.-Donald Trump, cancelarul Germaniei-Angela Merkel, regina Elisabeta a II-a şi preşedintele Franţei-Emmanuel Macron. O astfel de medalie va fi oferită în ziua Centenarului la Alba Iulia, Prefecturii Județului Alba, Universității „1 Decembrie 1918” dar și altor personalități locale, scrie alba24.ro.
Românii din Diaspora, în special Statele Unite şi restul ţărilor din continentul american, grupaţi în Societatea creştină DORUL, cea mai veche asociaţie a românilor din afara ţării, înfiinţată în 1903, au decis să sărbătorească cei 100 de ani de la Marea Unire într-un fel special, producând o Medalie a Centenarului ce va fi oferită la 100 de personalităţi din România şi de peste hotare, printre care se numără preşedinţii S.U.A., Franţei şi Italiei, cancelarul Angela Merkel şi regina Elisabeta a II-a.
Societatea DORUL a luat iniţiativa de a produce o medalie aniversară din tombac, placată cu aur de 14 karate, ce va fi oferită şefilor de stat şi altor personalităţi importante. Ediţia numismatică va fi limitată la 100 de bucăţi, numerotate de la 1 la 100. Medalia va fi însoţită de un pergament realizat în condiţii grafice excepţionale şi va include, atât în română, cât şi în engleză, o prezentare a semnificaţiei Centenarului Marii Uniri şi un tabel cu 100 de români celebri pentru istoria lumii. Medalia are diametrul de 70 de mm şi grosimea de 6 şi o greutate de aproximativ 200 de grame. Va fi livrată într-o cutie elegantă din lemn nobil cu catifea la interior. Ea conţine pe avers efigiile celor trei mari întemeietori de ţară în conturul graniţelor României Mari şi pe revers logo-ul societăţii Dorul din New York Pe latura exterioară a monedei se află inscripţionat numărul fiecărui exemplar alături de citatul,, Amor Patriae Nostra Lex” . Valoarea numismatică este considerabilă mai ales datorită faptului ca este o ediţie limitată, fiind oferită unui număr de 100 de personalităţi.
Citește și:
Universitățile, calea scurtă către giganții economici ai Japoniei
Alin Nistor, conferențiar universitar la Facultatea de Business, a organizat prima reuniune majoră din afara Bucureștiului a marilor…
7 mai 2024
Fondatorul EBS a scos o carte despre antreprenoriat
Creatorul companiei informatice preluată de grupul japonez NTT și-a lansat volumul la Institutul de Istorie George Bariţiu (IIGB)…
6 mai 2024
Un nou aquapark în Bihor, la dispoziția turiștilor, din această primăvară
Aquaparkul Venus din Băile 1 Mai se întinde pe o suprafață de 4,3 hectare, are șase piscine cu…
6 mai 2024
Se profilează hub-ul de cooperative agricole ale Ardealului
Fundația Civitas pentru Societatea Civilă (FCSC) Cluj și-a propus să facă o comuniune a celor mai performante grupări…
6 mai 2024
“Bijuteria” din Lomb, noul loc de evenimente al Clujului
Recent edificatul Centru de Excelență pentru Mobilă (CEM) devine o locație tot mai accesată pentru evenimente și întâlniri…
6 mai 2024
E gata infrastructura Centrului de Patologie Neurovasculară Cluj
Antreprenorul Construcții Erbașu București (CEB) a avansat cu lucrările la Centrul de Patologie Neurovasculară și Neurochirurgie (CPNN). “La nivelul…
5 mai 2024
Hotelul Black Tulip s-a redeschis la o jumătate de an de la incendiu
Complexul de turism din Dej marchează astfel intrarea sa integrală în funcțiune, mai târziu decât anunțau inițial proprietarii.…
5 mai 2024
Oradea va avea o autobază nouă și depou de tramvaie modernizat
Săptămâna trecută, Primăria Oradea a depus spre finanțare un mega proiect de peste 56 de milioane de euro…
5 mai 2024