Compania Artoil din Timişoara, controlată de Alexandra Bunceanu şi de soţul ei, Alex Bunceanu, şi-a majorat afacerile cu 73% în 2017 şi a ajuns la un business de 352 de milioane de lei, potrivit zf.ro.
Artoil nu se află la prima creştere spectaculoasă a afacerilor, având în vedere că cifrele au avut o evoluţie galopantă de la un an la altul încă de la înfiinţarea companiei, în 2012, după cum reiese din datele de pe site-ul Ministerului de Finanţe. Cei doi acţionari vor să investească anul acesta 300.000 de euro în trei cisterne care să le faciliteze distribuţia carburanţilor, în condiţiile în care în prezent lucrează cu transportatori.
Potrivit sursei citate, proprietarii Artoil vor să ajungă şi pe alte pieţe europene, unde să fie furnizori de combustibili. Anul trecut, compania a vândut 95 de milioane de litri de benzină şi motorină.
Citește și:
Romgaz repornește forajele la Caragele
Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
28 aprilie 2024
La Brașov s-a lansat apelul de finanțare din cadrul programului City RAPTOR 2024
Lansarea oficială a apelului de finanțare din cadrul programului City RAPTOR 2024 a avut loc la Brașov. Startup-uri…
28 aprilie 2024
Capitala Europene a Culturii 2023 își culege roadele cu programul Legacy Timișoara
Programul Legacy Timișoara oferă Capitalei Europene a Culturii 2023 posibilitatea să își continuă parcursul cultural desfășurat de-a lungul…
28 aprilie 2024
Transapuseana, traversând ținutul pădurilor de basm
Transpuseana, cea mai mare investiţie pentru un drum judeţean din România, a fost inaugurată cu primul său episod…
28 aprilie 2024
Sorin Maxim, director general ADR Vest: „Investim, nu cheltuim!”
Regiunea Vest a reușit să atragă cu peste 40% mai mulți bani decât i-au fost alocați inițial prin…
28 aprilie 2024
Dumexim a semnat contractul pentru Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș
Vineri, 26 aprilie 2024, s-a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș.…
28 aprilie 2024
IMOTECA își mărește portofoliul din România și își extinde activitatea în Spania
Imoteca, The residential experts, își anunță extinderea semnificativă a portofoliului său din România și lansarea operațiunilor de consultanță…
28 aprilie 2024
Vine Iarmarocul la Cluj
Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
27 aprilie 2024