Netcity Telecom continuă extinderea rețelei subterane pentru fibră optică a Municipiului București cu o finanțare privată de peste 30 milioane de euro.
Netcity Telecom a semnat majorarea facilității de credit de tip club loan în valoare de 36 milioane euro cu o nouă facilitate , în valoare de 10 milioane euro, cu un sindicat de bănci format din Banca Comercială Română și BRD Groupe Societe Generale.
Facilitatea de credit va fi utilizată de companie pentru suplimentarea celor peste 20 milioane de euro deja alocați din fonduri proprii pentru continuarea lucrărilor de extindere a infrastructurii subterane de fibră optică în următorii 3 ani. Astfel, Netcity Telecom estimează că, până în 2020, investiția privată va depăși 70 milioane de euro. Lungimea rețelei urmează astfel să se dubleze, la peste 1.800 km, continuând ulterior să crească în fiecare an, în funcție de necesitățile Capitalei. Datorită extinderi rețelei, veniturile Primăriei Municipiului București rezultate din redevența plătită de operatorul Netcity Telecom se vor dubla, până la peste 2 milioane de euro pe an.
Netcity Telecom este operatorul rețelei Netcity, fiind responsabil cu finanțarea integrală, realizarea și operarea acesteia, în baza unui contract de concesiune semnat în anul 2008 cu Primăria Municipiului București pentru o perioadă de 49 de ani, cu o redevență anuală de 12% din venituri.
”Acest parteneriat reprezintă un pas important în asigurarea liniei complete de finanțare necesare pentru planurile de extindere a rețelei Netcity în următorii 3 ani și reconfirmă angajamentul nostru de a asigura pe termen lung o infrastructură telecom adecvată nevoilor și așteptărilor pe care le au locuitorii Capitalei. În același timp, este un semn de încredere din partea instituțiilor bancare în ceea ce privește strategia companiei”, a arătat Adrian Răcășan, Chief Executive Officer, Netcity Telecom, după semnarea acordului de finanțare.
Extinderea rețelei va crește numărul de străzi ale căror rețele de cabluri aeriene de telecomunicații vor fi migrate în subteran. Această acțiune va contribui la creșterea calității serviciilor de telecomunicații, asigurarea suportului de infrastructură pentru serviciile de tip smart-city, reducerea riscurilor de accidente cauzate de amplasarea ilegală și haotică a cablurilor și îmbunătățirea generală a aspectului urban.
Netcity Telecom a fost preluată integral în februarie 2017 de catre operatorul de telecomunicatii Direct One S.A., ambele companii făcând parte din holding-ul Electrogrup Infrastructure controlat de fraţii Mureşan. Teofil şi Simion Mureşan se află pe locul 57 în Top 300 cei mai bogaţi români cu o avere estimată la 90-92 milioane de euro.
Citește și:
Romgaz repornește forajele la Caragele
Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
28 aprilie 2024
La Brașov s-a lansat apelul de finanțare din cadrul programului City RAPTOR 2024
Lansarea oficială a apelului de finanțare din cadrul programului City RAPTOR 2024 a avut loc la Brașov. Startup-uri…
28 aprilie 2024
Capitala Europene a Culturii 2023 își culege roadele cu programul Legacy Timișoara
Programul Legacy Timișoara oferă Capitalei Europene a Culturii 2023 posibilitatea să își continuă parcursul cultural desfășurat de-a lungul…
28 aprilie 2024
Transapuseana, traversând ținutul pădurilor de basm
Transpuseana, cea mai mare investiţie pentru un drum judeţean din România, a fost inaugurată cu primul său episod…
28 aprilie 2024
Sorin Maxim, director general ADR Vest: „Investim, nu cheltuim!”
Regiunea Vest a reușit să atragă cu peste 40% mai mulți bani decât i-au fost alocați inițial prin…
28 aprilie 2024
Dumexim a semnat contractul pentru Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș
Vineri, 26 aprilie 2024, s-a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș.…
28 aprilie 2024
IMOTECA își mărește portofoliul din România și își extinde activitatea în Spania
Imoteca, The residential experts, își anunță extinderea semnificativă a portofoliului său din România și lansarea operațiunilor de consultanță…
28 aprilie 2024
Vine Iarmarocul la Cluj
Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
27 aprilie 2024