Studenții Facultății de Design de Produs și mediu, din cadrul Universității Transilvania din Brașov au obținut două locuri I, un loc II, trei mențiuni și două premii speciale oferite de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică și Tehnica Măsurării, la concursurile naționale de Mecatronică organizate săptămâna trecută la Sibiu.
Sub numele „Zilele Educației Mecatronice”, la Sibiu au fost organizate cinci competiții:
Olimpiada Națională de Mecatronică – secțiunea Sisteme Mecatronice;
Olimpiada Națională de Mecatronică – secțiunea Roboți Mobili;
Concursul Național de Sisteme Mecatronice de Zbor fără Pilot;
Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Studențești;
Concursul National de Realizări în Domeniul Mecatronicii;
Cea mai bună clasare a studenților brașoveni – locul I, a fost la Olimpiada Națională de Mecatronică – secțiunea „Sisteme mecatronice”. Aici, studenții și-au demonstrat abilitățile de programare și asamblare a unor sisteme mecanice, electrice și pneumatice. Este pentru a șasea oară în ultimii opt ani când aceștia ocupă primul loc la cea mai complexă și dificilă competiție – Olimpiada Națională de Mecatronică – secțiunea „Sisteme mecatronice”.
De asemenea, locul I a fost obținut și de doi studenți din anul III, la Concursul Național de Sisteme Mecatronice de Zbor fără pilot – secțiunea Indoor. Tinerii au demonstrat încă o dată că sunt cei mai pricepuți din țară în a mânui aparate de zbor tip drone.
Universitatea Transilvania din Brașov a fost reprezentată la acest eveniment de studenți și cadre didactice de la programul de licență Mecatronică, respectiv masterat Sisteme Mecatronice pentru Industrie și Medicină din cadrul Departamentului de Design de produs, Mecatronică și Mediu, Facultatea Design de Produs și Mediu.
Programul de studii de licență Mecatronică, din cadrul Facultății de Design de Produs și mediu, este primul program de mecatronică din România care a obținut în anul 2017 certificarea EUR-ACE® ce conferă absolvenților acestei specializări diploma de inginer recunoscută la nivel internațional (http://eurace.enaee.eu/node/2386).
La eveniment au fost prezente opt centre universitare din România care asigură pregătire în domeniul mecatronic: Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea Politehnica din București, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea din Craiova, Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava.
Competițiile, aflate la a IX-a ediție s-au desfășurat în perioada 24-27 Aprilie 2018, la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Inginerie, Departamentul de Mașini și Echipamente Industriale.
Citește și:
IMOTECA își mărește portofoliul din România și își extinde activitatea în Spania
Imoteca, The residential experts, își anunță extinderea semnificativă a portofoliului său din România și lansarea operațiunilor de consultanță…
28 aprilie 2024
Vine Iarmarocul la Cluj
Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
27 aprilie 2024
Cercetare pentru screeningul cancerului gastric cu TOGAS
Proiectul TOGAS – în drumul spre screeningul gastric în Uniunea Europeană demarează luni, 29 aprilie 2024, de la…
27 aprilie 2024
PORR Construct a realizat 38% din Centura de Est a Aradului
Lucrările pentru obiectivul de investiții Varianta Ocolitoare a Municipiului Arad Est au început în toamna anului trecut. Antreprenorul…
27 aprilie 2024
Ponderea investițiilor în bugetul Bihorului a crescut de la 26% în 2019 la 77% în 2023
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, și vicepreședinții Mircea Mălan și Călin Gal au prezentat joi, 25 aprilie,…
27 aprilie 2024
Încă două pasaje subterane în Oradea, unul lână Magazinul Crișul, altul la Gară
Oradea devine din ce în ce mai mult un model de mobilitate urbană. După pasajele subterane pe sub…
26 aprilie 2024
Sibiu și Timișoara, prospectate de companii din Germania pentru potențiale colaborări și investiții
Vizita de informare a unei delegații de oameni de afaceri din Germania în România a constituit o ocazie…
26 aprilie 2024
Launch of a Memorandum of Understanding for Architectural Excellence in Georgia
In a major step forward to promote architectural excellence and technological integration in the construction sector, SHARE Architects,…
26 aprilie 2024