Programul guvernamental Start-up Nation a dat startul unei sarabande de proiecte de finanțare pentru întreprinzători mici sau mijlocii – gestionate de diverse organizații din Transilvania de Nord – toate cu limite financiare. Ca să le depășească, acestea trebuie să vină ori cu bani de acasă, ori cu finanțare privată.
Schimbarea modificării: apare cofinanțarea
„În Start-up Nation am înregistrat o serie de disfuncționalități și avem datoria de a le îmbunătăți. Campania de promovare din acest an va fi însoțită de un ghid de succes al beneficiarului și al consultantului, pentru că exemplele de bună practică merită recunoscute. Toți cei implicați trebuie să fie parteneri de discuții active, pentru ca experiența anului trecut să fie mai bine valorificată, pentru a educa viitorii antreprenori și după semnarea contractului de finanțare”, a precizat noul ministru pentru Mediul de Afaceri, Ștefan Oprea. El spune că viitorul ghid al aplicantului va cuprinde elemente clare, care să ofere stabilitate și predictibilitate viitoarelor planuri de afaceri, astfel încât calitatea proiectelor depuse să crească.
Partenerii programului susțin că toate creditele pot fi aprobate până în aprilie, însă au cerut ameliorarea gradului de conformare a aplicanților, creșterea numărului de dosare procesate (la garantarea și contragarantarea creditelor), prin suplimentarea schemei de personal ce gestionează Start-up Nation. Ei au solicitat modificarea nomenclatorului mijloacelor fixe, în vigoare din 2004, publicarea listei de documente necesare pentru fiecare cheltuială eligibilă, resurse bugetare, folosirea semnăturii electronice. Aceștia au atras atenția asupra vânzării a sute de proiecte Start-up Nation pe site-ul OLX, evidențiind importanţa accesului la finanţare bancară și chiar a existenţei unei minime cofinanţări din partea investitorului.
Comercianții intră în hora banilor europeni
Federația Națională a Sindicatelor din Industria Alimentară (FNSIA) derulează un program prin care să fie angajate în trei ani 660 de persoane din Nord-Vest, dintre care 155 inactive pe piața muncii și 62 de șomeri. Restul sunt oameni care au loc de muncă, dar vor să își înființeze o afacere nonagricolă în mediul urban. Fondurile vin prin intermediul Programului Operațional Capital Uman (POCU) al Uniunii Europene și sunt gestionate de FNSIA (în județele Bihor, Satu Mare), care are ca parteneri asociațiile Megline (Cluj, Bistrița-Năsăud), Aqua 1969 Baia Mare (Maramureș, Sălaj) și compania de consultanță Euro Link.
“Suma maximă pe care o acordăm este de 40.000 de euro, nerambursabili. Dacă proiectul necesită bani mai mulți, trebuie să și-i ia din alte surse. În funcție de sumele acordate, firma respectivă trebuie să realizeze o anumită cifră de afaceri. De asemenea, trebuie să fie angajate cel puțin două persoane. Nu există domenii vizate, dar se exclud afacerile din sectorul agricol și cele cu utilaje de transport mărfuri. Estimăm că primii bani vor fi primiți undeva la începutul anului viitor. Sumele pot fi folosite pentru dotări, salarii, chirii, materie primă – fără acumulare de stocuri”, a explicat managerul de proiect, Dragoș Frumosu.
Topul național: București, Cluj, Timișoara
Start-up Nation, cu bani de la guvern, impune limite financiare. „Lucrăm la o platformă pe care vei putea să îţi programezi pe smartphone un anumit eveniment. Am solicitat 44.000 de euro, dar bugetul de care avem nevoie se ridică la 250.000. Ţinta noastră o reprezintă nu piaţa din est, cu putere de cumpărare redusă, ci cele din SUA, Europa de Nord-Vest (Londra, Berlin). Banii din România îi folosim pentru cumpărarea de aparatură, salarii, chirie, apoi ne vom îndrepta spre fonduri de investiţii din SUA şi Scandinavia”, susţine întreprinzătorul Ştefan Koritar.
În topul oraşelor în care au fost înregistrate cele mai multe planuri de afaceri finanţabile pentru Start-up Nation se aflau Bucureşti – 2.926, Cluj – 2.289 şi Timişoara – 885. Firmele trebuie să fie noi și să angajeze cel puțin o persoană, cu normă întreagă. Ulterior, sute de întreprinzători și-au scos proiectele la mezat. În șase luni, pe platforma de vânzări online OLX au ajuns 200 de astfel de anunțuri. Au fost oferte din București, Cluj-Napoca, Pitești, Craiova, Oradea sau Iași.
Program împotriva exodului de creiere
Asociaţia Patronilor şi Meseriaşilor (APM) Cluj și patronatele din Iași și Arad derulează un proiect de 4 milioane de euro dedicat românilor de dincolo de graniţe care ar fi tentanţi, pentru o subvenţie de 40.000 de euro, să îşi creeze aici o firmă nouă. Cei înscrişi nu pot avea domiciliul în Regiunea Bucureşti-Ilfov, considerată drept una dezvoltată economic. Prima tranşă, de maximum 30.000 de euro, se primeşte la început, iar a doua, de 10.000 de euro, cu condiţia realizării a 75 % cifră de afaceri din prima tranşă, adică 9.000 de euro, conform APM.
„Ţinta este finanţarea a cel puţin 50 de IMM. Va fi un concurs de planuri de afaceri în urma căruia 417 persoane dintre cele înscrise vor beneficia de consultanţă gratuită. Faţă de alte programe similare, antreprenorii nu vor fi lăsaţi în voia sorţii după ce îşi primesc banii. Vor avea prioritate cei care activează în domeniile identificate în strategia naţională pentru competitivitate, în special în tehnologia informaţiei, dar şi cei preocupaţi de reducerea consumului energetic, energie „verde”, inovare socială”, a menţionat Horea Costin, coordonator al proiectului.
Informaticienii, țintă universală
Critbiz este inițiat de Asociația pentru Promovarea Afacerilor în România, Camera de Comerț și Industrie Bihor, Grupul Pont Cluj, cu misiunea de dezvoltare a sistemului antreprenorial în industrii creative și IT. Programul se adresează persoanelor de 18-64 de ani din Ardealul de Nord, zona urbană. Inițiatorii se concentrează pe formarea antreprenorială a 400 de participanți și pe alegerea a 48 de planuri de afaceri eligibile spre finanțare cu până la 40.000 de euro.
Primul an vizează informarea, selectarea participanților și formarea a 400 de persoane. Cele mai bune 48 de planuri plus șase de rezervă vor fi selectate de către un juriu de specialitate. 24 trebuie să provină din industriile creative, iar 24, din IT. Minimum 30 % din participanți trebuie să fie femei, iar cel puțin 10 %, tineri de 18-24 de ani, cu excepția celor care nu urmează o formă de învățământ sau fără job.
Universitățile din Transilvania s-au aliat
Mai multe clustere clujene (Mobilier Transilvan, AgroTransilvania, iTech Transilvania) s-au aliat pentru a distribui prin POCU fonduri întreprinzătorilor cu idei de afaceri în agrobusiness, mobilier și IT. Parteneriatul StartUP este derulat cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj, Universitatea din Oradea, Impact Hub, GEA Strategy & Consulting.
Programul oferă celor interesați să își lanseze o afacere cursuri de educație antreprenorială pentru 440 de persoane și granturi financiare de până la 36.000 de euro pentru maximum 49 de afaceri noi. Vor fi selectați câte 25 de candidați din cele șase județe, iar proiectele de top au finanțare nerambursabilă. Cofinanțarea este necesară pentru proiectele care depășesc bugetul de 40.000 de euro.
Tinerii din Bistrița și Cluj vor afaceri inovative
Asociația Inceptus România, Patronatul Tinerilor Întreprinzători Cluj, Camera de Comerț Bistrița-Năsăud și Fiatest au inițiat programul “Antreprenoriat inovativ în RNV (AIR)”, prin POCU. Acesta propune dezvoltarea competențelor antreprenoriale, inclusiv instruiri privind dezvoltarea de afaceri nonagricole cu accent pe tehnologii inovatoare sau domenii de activitate cu grad mare de inovare.
Valoarea AIR este de 14,6 milioane de lei, iar acesta urmărește implicarea a 450 de persoane. Cele mai bune 60 de planuri vor primi finanțare gratuită de până la 33.000 de euro. Nu este obligatorie contribuția proprie. Prima tranșă intră în cont imediat după finalizarea procesului de înregistrare a firmei.
Planurile de afaceri, finanțate cu sume diferite
Fundația Civitas și Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare organizează un training de formare antreprenorială pentru 307 persoane (angajați, persoane ocupate pe cont propriu, șomeri, persoane inactive). După selecție, 38 de planuri vor fi selectate pentru finanțare. 12 planuri vor beneficia de 40.000 de euro, iar alte 26, de 30.000 de euro. CCI Cluj coordonează un program de 8,9 milioane de lei, dintre care 7,5 milioane de la UE, 1,3 milioane din bugetul național și 36.200 cofinanțarea beneficiarului. Câștigătorii primesc finanțare nerambursabilă de maximum 40.000 de euro pentru demararea propriei afaceri și o diplomă recunoscută de Ministerul Muncii. Participanții trebuie să aibă cel puțin opt clase finalizate, să nu fie persoane fizice autorizate, acționari sau asociați într-o societate.
Inițiative mai consistente din mediul privat
Un fond de investiţii, inițiat de creatorul ClujHub, Cristian Dascălu, în parteneriat cu businessmeni din România și din Dubai, a adunat 26 de milioane de euro pentru susţinerea unor start-up-uri din IT&C. GapMinder vrea să se implice în dezvoltarea unor companii la început de drum. Membrii fondatori sunt Dan Mihăescu, Sergiu Roșca, Alexandru Ruff, Cristian Dascălu, Inti Paolucci. GapMinder va investi în afaceri viabile până la 1 milion de euro şi încă 3 milioane în runde ulterioare.
Fondul de accelerare privat Risky Business reuneşte 30 dintre cei mai proeminenţi antreprenori din Ardeal și investeşte în start-up-uri, având la dispoziţie 250.000 de euro pentru primul an de activitate. Acesta alocă 20.000 de euro de fiecare start-up, cu o participare de până la 100.000 de euro din partea investitorilor (Andrei Dunca, Sergiu Biriş, Phillip Kandal, Corina Drăgoi, Voicu Oprean, Marcel Anghel, Călin Văduva, Dan Pitic, Marcelus Suciu, Simion Mureșan, Andrei Trifan).
Fostul premier al Republicii Moldova, Ion Sturza, proprietarul Liberty Technology Park Cluj, ce include centrul de antreprenoriat Spherik Accelerator, a lansat un fond de investiții de 20 de milioane de euro, dedicat afacerilor IT în stadiul start-up. Ținta Fribourg Digital o reprezintă companiile inovatoare la început de drum, ce au nevoie de susținere, dar au atras utilizatori sau au piață pentru produsele lor. Fribourg investește între 20.000 și 250.000 de euro într-o primă rundă de finanțare.
Stadiul Start-up Nation (februarie 2018)
• Credite punte aprobate de instituțiile partenere (4.290)
– BCR -1.418
– Banca Transilvania -1.684
– CEC -1.188
• Dosare transmise de bănci la FNGCIMM (3.754)
– 1.144 BCR dintre care 542 aprobate
– 1.671 BT dintre care 927 aprobate
– 939 CEC dintre care 295 aprobate
• Dosare aflate în analiză la bănci (383)
– 247 BCR
– 13 BT
– 123 CEC
Sursa: Ministerul Mediului de Afaceri
Citește și:
Crama HB Wine din Miniș: patru Medalii de Aur la Vinarium 2025
Crama HB Wine, fondată de bihoreanul Horia Ban în Podgoria Miniș, a obținut patru Medalii de Aur la…
2 iunie 2025
Noul director de operațiuni al Leoni WSD a inspectat fabrica din Bistrița
Discuțiile de la fabricile din județele Bistrița-Năsăud și Argeș s-au axat pe realizările actuale, provocările operaționale și perspectivele…
2 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Trenul metropolitan Brașov – licitație pentru a prinde 230 milioane euro
Asociația de Transport Brașov a reluat licitația pentru transportul feroviar metropolitan pe un sistem cu trei magistrale: Stupini…
2 iunie 2025
Construiana alocă 6,5 milioane € în noua unitate din parcul industrial Baia Sprie
Societatea sătmăreană de lucrări de construcții administrată de Ana Dumitrescu a decis să investească în județul vecin Maramureș.…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Chef Regal de Ziua Feteștii regale
E CHEF REGAL marți, 3 iunie, de la 20:00, la restaurantul La Mama de la Muzeul Țăranului Român…
2 iunie 2025
Investiții

Alba Iulia, evaluat de OECD în categoria orașelor intermediare
Alba Iulia urmează să fie evaluată de o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Experții internaționali…
31 mai 2025
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Asociația Businessului European Moldova pregătește investiții, în așteptarea proiectelor de infrastructură rutieră RO-MD
Interconectarea cu România reprezintă obiectivul principal pentru mediul de business din Republica Moldova. Asociația Businessului European și-a setat…
30 mai 2025
Oradea, cel mai dinamic ecosistem de startup-uri din România în 2025
Oradea își continuă creșterea accelerată ca ecosistem de startup-uri și inovare emergent, marcând cea mai spectaculoasă creștere dintre…
30 mai 2025
400 de specialiști din peste 10 țări, la cea mai mare conferință de Employer Branding din CEE
PORR România – partener principal în cadrul EBcon 2025. EBcon – conferința de employer branding, cel mai…
29 mai 2025
Infrastructură
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Trenul metropolitan Brașov – licitație pentru a prinde 230 milioane euro
Asociația de Transport Brașov a reluat licitația pentru transportul feroviar metropolitan pe un sistem cu trei magistrale: Stupini…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Bijuteria acvatică de la Câmpia Turzii. Cluj-Napoca mai așteaptă
În timp ce “capitala” Ardealului se întrece în anunțuri de aquaparkuri și complexuri uriașe, localități cu populație mai…
1 iunie 2025
Alba Iulia, evaluat de OECD în categoria orașelor intermediare
Alba Iulia urmează să fie evaluată de o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Experții internaționali…
31 mai 2025
Asociația Businessului European Moldova pregătește investiții, în așteptarea proiectelor de infrastructură rutieră RO-MD
Interconectarea cu România reprezintă obiectivul principal pentru mediul de business din Republica Moldova. Asociația Businessului European și-a setat…
30 mai 2025
Oradea, capitala energiei verzi: Lider național în termoficarea geotermală
Municipiul Oradea a marcat joi, 29 mai 2025, finalizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de eficiență energetică…
29 mai 2025
Inteco Holding va moderniza „Drumul Regelui”, pe porțiunea din județul Arad
Modernizarea drumului dintre Vața de Jos (Hunedoara) și Petriș (Arad), cunoscut sub numele de „Drumul Regelui”, a ajuns…
29 mai 2025
Turism
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Chef Regal de Ziua Feteștii regale
E CHEF REGAL marți, 3 iunie, de la 20:00, la restaurantul La Mama de la Muzeul Țăranului Român…
2 iunie 2025
Hotelul Univers își face sală de evenimente cu deschidere spre lac
Conducerea unității turistice din Cluj pregătește o nouă etapă în dezvoltarea complexului prin transformarea terasei de pe lacului…
1 iunie 2025
Românii sunt așteptați la Festivalul Baloanelor Zburătoare de la Kikinda
Zboruri, pleșcăviță și vorbă românească la înălțime la Festivalul Baloanelor Zburătoare din Kikinda Festival internațional cu echipaj…
30 mai 2025
Inteco Holding va moderniza „Drumul Regelui”, pe porțiunea din județul Arad
Modernizarea drumului dintre Vața de Jos (Hunedoara) și Petriș (Arad), cunoscut sub numele de „Drumul Regelui”, a ajuns…
29 mai 2025
Clujul are un nou hotel de cinci stele, parte dintr-un complex ridicat de la zero în locul fostului camping din Făget
Hotelul Elania Resort & Spa este situat în cartierul Făget, găzduieşte 53 de camere și restaurantul Eratto, urmând…
28 mai 2025
Educație
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Politehniștii clujeni vor ecologiza zona Someșeni
Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, studenții de la ingineria mediului, din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN),…
2 iunie 2025
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Oradea, cel mai dinamic ecosistem de startup-uri din România în 2025
Oradea își continuă creșterea accelerată ca ecosistem de startup-uri și inovare emergent, marcând cea mai spectaculoasă creștere dintre…
30 mai 2025
Trei din patru antreprenori români cred în șansă ca factor al succesului în afaceri
Antreprenorii români rămân optimiști în ciuda provocărilor economice și cred că șansa are un rol important…
30 mai 2025
351 de persoane înoată pentru o cauză nobilă la Swimathon Oradea 2025
Fundația Comunitară Oradea îi invită pe bihoreni la evenimentul caritabil Swimathon Oradea 2025 ce are loc sâmbătă, 31…
30 mai 2025
Ministrul educației: “O fuziune a universităților clujene trebuie să pornească de jos în sus”
Daniel David propune ca reforme în educație concentrarea academică, majorarea bugetelor pentru învățământ și cercetare, reducerea analfabetismului funcțional.…
29 mai 2025
Zi de Zi știri economice: