Profesionalismul medicilor ortopezi din cele două Clinici de Ortopedie din Tîrgu Mureș și a școlii mureșene de ortopedie a fost recunoscut de către forul european ESSKA -European Society of Sports Traumatology, Knee and Arthroscopy, așa că, din acest an, centrul medical din municipiu a fost acreditat drept centru de training ESSKA, singurul din Europa Centrală. Mai multe detalii ne-a oferit prof. dr. Tiberiu Bățagă, șeful Clinicii de Ortopedie și Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Tîrgu Mureș și președintele Cursului Internațional de Chirurgie Artroscopică a Genunchiului, organizat la Tîrgu Mureș sub înaltul patronaj al ESSKA.
Anul trecut, ați anunțat că centrul medical Tîrgu Mureș a fost propus pentru a deveni centru de training ESSKA, iar în acest an centrul a primit acreditarea în acest sens. Concret, ce va însemna această recunoaștere europeană?
Într-adevăr, anul trecut discutam că acest vis ar trebui să devină realitate. Începând cu data de 2 martie (n. red. 2 martie 2018), pe site-ul Academiei Europene a apărut un anunț potrivit căruia centrul medical Tîrgu Mureș este acreditat drept centru de training ESSKA al Academiei Europene de Chirurgia și Artroscopia Genunchiului. Din acest an, cursul, care este sub patronajul Academiei Europene, va fi acreditat și cu puncte europene, ceea ce înseamnă că vom avea foarte mulți colegi din străinătate. Este pentru prima oară când cursul nostru a intrat sub acreditarea punctelor europene și eu zic că este un început bun. Datorită programului și a lectorilor care vor fi prezenți avem promisiuni că într-un an, maxim doi, acest curs va fi nu sub patronajul ESSKA, ci va intra în programul de pregătire al Academiei Europene. Tîrgu Mureș fiind acreditat drept centru de training va însemna că aici se vor putea ține cel puțin unul sau două cursuri pe an.
Pentru noi va însemna însă foarte multă muncă. Va trebui să găsim spații noi, locații noi pentru a putea face față valului de participanți care vor veni, pentru că anul trecut am avut dorința să ne oprim la 80 și am avut mai mult de o sută, iar anul acesta deja numărul 100 este depășit. Vom avea o locație mai generoasă, unde se vor face workshop-uri pe zona de chirurgie și artroplastia genunchiului, utilizând os sintetic și os de origine animală cu echipamente de artroscopie.
Anul trecut, la congresul de la Viena am avut prilejul să lucrez la un sistem de virtual reality pentru artroplastie de genunchi și acest sistem va fi adus în Tîrgu Mureș, la curs, astfel încât cursanții vor putea face aceste intervenții utilizând acea cască specială de virtual reality și care este de un real folos pentru pregătirea lor.
Vă rog să oferiți mai multe detalii legat de acest sistem de virtual reality și avantajele utilizării lui pentru medici.
Cu ajutorul acestui sistem, utilizând o cască specială, ai în imaginea de pe display un genunchi care are modificările atrofice și tu trebuie să faci toate intervențiile chirurgicale utilizând două sisteme manuale cu care iei instrumentarul, faci tranșele de osteotomie, pregătești și implantezi proteza, faci toate manevrele respective ca și cum ai lucra într-un caz real. Bineînțeles că, dacă apare vreo greșeală sau ai luat un instrument care nu este pentru segmentul respectiv, apare un mic semnal acustic care te avertizează și acest lucru te poate corecta. Și pentru specialiști, dar și pentru tinerii rezidenți este una dintre cele mai utile și moderne metode de training prin care pot să acceadă la cele mai moderne operații și la cele mai moderne implanturi în ortopedie.
Practic, în momentul în care va începe să facă aceste intervenții la pacient va da dovadă de o mai bună cunoaștere, siguranță?
Absolut, pentru că este o curbă de învățare. Mișcările fiind deja știute și făcând mai multe exerciții, cunoști instrumentarul, cunoști timpii operatori, atunci bineînțeles că intervenția chirurgicală este mult mai simplă și marja de eroare scade foarte mult. De asemenea, unul dintre viitorii noștri colaboratori dorește să ne aducă un sistem propriu de navigație cu ajutorul căruia să putem asigura axarea componentelor protetice cu o marjă de eroare de 0 %, ceea ce este foarte important. Dacă lucrurile vor merge bine, și sperăm că vom putea să colaborăm pe zona respectivă, vom reuși ca acest sistem să rămână în permanență la Tîrgu Mureș și acest lucru va fi în primul rând în folosul pacientului pentru că satisfacția lui postoperatorie va fi mult mai mare.
Fiind un centru acreditat pentru acest tip de training, înseamnă că trebuie să aveți și infrastructura necesară pentru intervențiile care vor fi transmise. Ce pași se vor face din punct de vedere al infrastructurii Clinicii de Ortopedie?
Munca grea de acum vine pentru că la un moment dat ai nevoie de echipamente care trebuie să intre în dotarea standard a unor astfel de centre. În jur de 80 % dintre aceste echipamente le avem deja, dar mai este nevoie de un surplus care se poate rezolva și conducerea spitalului ne-a asigurat de acest lucru. Însă va trebui să muncim foarte mult la partea de infrastructură în ceea ce privește secția, saloanele, este nevoie de circuite reorganizate la care se lucrează. Bineînțeles ajungem la factorul financiar, din calculele făcute anul trecut ar fi necesari în jur de 400.000 de lei ca să se reorganizeze toată această structură pentru secție și ar mai fi nevoie de 200.000 de lei pentru partea de bloc operator. Dacă iei valoric, suma aceasta înseamnă ceva, dar în momentul în care valoarea echipei profesionale din cele două clinici de ortopedie este recunoscută la nivel european eu cred că se pot face eforturi și de către administrațiile locale și de către cele centrale ca acest lucru să fie definitivat. Discutam cu colegii mei despre faptul că nu prea știm centre de acest fel nici în alte specialități și cred că acesta ar fi un bun început pentru alții ca să ne urmeze exemplul. De altfel, eu sunt foarte determinat să sprijin dezvoltarea unei astfel de rețele în România, în celelalte centre universitare care colaborează foarte bine cu noi. Și acest lucru va fi benefic în primul rând pentru pacienți, pentru viitorii medici specialiști. Vor avea condiții decente de lucru și vor ști că ceea ce fac este apreciat. Altfel sună frumos că vei avea niște venituri, este o reabilitare morală față de personalul medical, dar nu numai asta contează ci și condițiile din spital. Dacă sunt niște condiții civilizate în care pacientul este investigat, se fac anumite examinări, se ajunge la un diagnostic și se face tratamentul, persoana respectivă va fi mulțumită. Dacă tu nu ai acest back-up pus la punct și sunt niște condiții care nu corespund secolului nostru, atunci este normal să apară pacienții să solicite să facă investigații și tratament în străinătate.
Vor putea fi serviciile din ortopedia românească aduse la nivel de UE, astfel încât pacienții să nu mai plece în străinătate, iar banii decontați pentru servicii oferite în alte țări să fie investiți în România?
Noi, în domeniul ortopediei avem deja standarde europene de foarte multă vreme. În anul 2000, România a fost prima dintre țările Europei Centrale în care s-a înființat programul național de ortopedie în care intra partea de endoprotetizare, partea de instrumentație segmentară de coloană și mai recent intră și partea de traumatologie spinală, endoproteze tumorale și instabilități articulare. Singurul lucru care de foarte multe ori ne lipsește este feedback-ul pozitiv pentru partea de echipamente, pentru că nu întotdeauna cele pe care le avem la dispoziție sunt cele pe care ni le dorim. Noi înțelegem că sunt niște restricții bugetare și este normal ca în orice stat să fie o planificare a acestor aspecte, dar, pe de altă parte, dacă nu reușești să oferi condițiile specifice și nu ai echipă de profesioniști pregătită, ceea ce noi avem, atunci sunt cazuri când pacienții solicită plecarea în străinătate. Și vreau să vă spun că, pe lângă faptul că acolo condițiile sunt deosebite, majoritatea implantelor care se utilizează se găsesc și în România. Bine, sunt cazuri în care, dacă așa o cere soluția, este normal să meargă în străinătate și să facă tratamentul, dar am putea crea 4-5-6 centre universitare unde să se facă aceste intervenții, unde să existe sală dedicată pentru acest lucru, cu toate condițiile și echipamentele din vest și atunci am avea posibilitatea de a reduce numărul pacienților care solicită tratamente în străinătate. Însă e nevoie de foarte multă muncă, de reașezare a infrastructurii, de regândire a unor strategii, lucru pentru care suntem absolut deschiși. Eu aș fi de acord să am 2-3 colegi pe care să-i trimit să facă partea de pregătire a chirurgiei coloanei cu toate atestatele necesare, pe alți 2-3 să se ocupe de partea de tumori în așa fel încât să poți acoperi tot arealul pe patologia pe care se merge în străinătate pe zona de ortopedie.
În acest moment, colectivul clinicii noastre poate să rezolve orice caz care vine, dacă, bineînțeles, sunt condițiile existente; pe partea de traumatologie nu lipsește niciun implant, pe zona de ortopedie acoperim toate implanturile. Dacă am putea fi acreditați și pe partea de chirurgie tumorală și chirurgie traumatică a coloanei vertebrale am putea acoperi foarte bine patologia, bineînțeles cu extindere către patru săli de operație, nu două câte sunt în prezent, și să avem undeva la 90 de paturi dintre care 10 paturi să fie pentru partea de chirurgia coloanei și 10 paturi pentru partea de tumori etc.
”Cursul va avea loc în perioada 23-26 mai 2018, în incinta UMF Tîrgu Mureș, iar, ca premieră, la partea de workshopuri vom avea echipamente ultramoderne pentru a se face intervenții de artroplastia genunchiului și intervenții cu artroscopul pentru refacere de cartilaj, transplant de menisc și ligament și, dacă reușim să facem această intervenție cu un produs nou, care este de vârf în domeniul artroplastiei de genunchi, utilizând sistemul de navigație, acest lucru va fi un câștig pentru Tîrgu- Mureș, va fi o mică premieră locală”.
prof. dr. Tiberiu Bățagă, președintele Cursului Internațional de Chirurgie Artroscopică a Genunchiului
Material realizat de Arina TOTH
Citește și:
Fără cozi, fără hârtii: AJOFM Bihor mută serviciile în online
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor anunță implementarea la nivel local a Platformei PULS, un…
29 iunie 2025
Biblioteca de afumături, un loc al gustului și al priceperii
O mică afacere de familie se promovează în mod inedit, legându-se de tradiția istorică a orașului și de…
28 iunie 2025
Echipa multidisciplinară de la Medici’s Timișoara schimbă destine
CANCERUL TIROIDIAN – Lupta tăcută și oamenii care o câștigă: echipa multidisciplinară de la Medici’s Timișoara schimbă destine…
28 iunie 2025
Marketing și networking pentru antreprenorii bănățeni la Connect Timișoara
Călin Biriș a fost invitat de BizzClub și Connect Timișoara să vorbească antreprenorilor bănățeni despre marketing în cele…
28 iunie 2025
Biblioteca „Gheorge Șincai” se reinventează: digitalizare și cafenea literară
Lucrările de modernizare a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” din Oradea se apropie de final, cu un stadiu de…
28 iunie 2025
Salt spectaculos la AJFP Bihor: 1,7 miliarde lei în plus la buget față de 2023
Cu 29,64% au crescut încasările brute ale Agenției Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Bihor în 2024, comparativ cu…
27 iunie 2025
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Business de 8 miliarde lei în Arad: Ce companii au dominat economia județului în 2024
La peste 8,04 miliarde de lei se ridică cifra de afaceri pe anul 2024 a primelor 10 firme…
27 iunie 2025
Investiții
Biblioteca „Gheorge Șincai” se reinventează: digitalizare și cafenea literară
Lucrările de modernizare a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” din Oradea se apropie de final, cu un stadiu de…
28 iunie 2025
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Business de 8 miliarde lei în Arad: Ce companii au dominat economia județului în 2024
La peste 8,04 miliarde de lei se ridică cifra de afaceri pe anul 2024 a primelor 10 firme…
27 iunie 2025
Investiții de aproape 100 de milioane de lei în modernizarea a cinci parcuri orădene
În perioada următoare vor fi semnate contractele de lucrări pentru modernizarea a cinci parcuri importante din Oradea. Modernizarea…
27 iunie 2025
Digitalizare cu fonduri europene pentru bibliotecile din județul Arad
11 biblioteci din Municipiul Arad și din județul Arad fi vor dotate cu echipamente informatice, banii provenind din…
26 iunie 2025
Banca Transilvania atrage 300 milioane € de la investitori
Prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile în lei la Bursa de Valori București (BVB) este primită cu interes…
26 iunie 2025
eToro lansează portofolii cu dată țintă în parteneriat cu Franklin Templeton
Platforma de tranzacționare și investiții eToro a anunțat astăzi lansarea a șase portofolii de investiții în parteneriat cu…
26 iunie 2025
Paradisul acvatic din Fortăreața Vinului
Un deal cu o vie veche și o livadă în paragină din Sălaj se transformă în cel mai…
26 iunie 2025
Infrastructură
Hidronic, povestea unei companii din Cluj-Napoca care mișcă apa și transformă comunitățile.
Hidronic a început cu ambiția de a construi local ceea ce alții aduceau din afară. Astăzi, compania este…
27 iunie 2025
Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale
„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
26 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
O asociere condusă de Global Industrial va executa pasajul subteran Oneștilor din Oradea
Asocierea formată din Global Industrial (lider), CML.RO și DP Proiect va avea la dispoziție 15 luni pentru finalizarea…
24 iunie 2025
Antreprenorul DPB consolidează în timp record DN 68A
Compania Drumuri și Poduri Banat a finalizat, înainte de termen, lucrările la DN 68A Coșava – Margina, unul…
24 iunie 2025
Noua parcare, pe 5 niveluri, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, gata în august
Drum Asfalt (lider de asociere) și Grup Construcții Est (asociat) au ajuns cu lucrările la parcarea supraetajată de…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Daniela Hagmann, CEO Geodata Services: Economiile produse de digitalizarea administrației publice cât bugetul Ministerului Sănătății
În pas cu constructorii consacrați, administrațiile publice evoluează pe linia digitalizării și, implicit, a standardizării proceselor înspre eficientizarea…
20 iunie 2025
Turism
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
Peste 300 de vinuri de top, de la 24 de crame, la Salonul Vinurilor Millésime
Salonul Vinurilor Millésime și-a consumat cea de-a VII-a ediție, în weekendul 13 – 15 iunie 2025 în Cetatea…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Festivalul Medieval revine în perioada 4-6 iulie 2025, în Oradea
Noutățile Festivalului Medieval de la Oradea sunt bătăliile cu vikingi de pe Crișul Repede și demonstrațiile trupelor de…
20 iunie 2025
În weekend se deschide oficial sezonul de vară la Ghioroc – „Litoralul Vestului”
În cadrul unui peisaj estival, la doar câțiva kilometri de Arad, pe plaja de la Ghioroc, s-a deschis…
19 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Educație
Fără cozi, fără hârtii: AJOFM Bihor mută serviciile în online
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor anunță implementarea la nivel local a Platformei PULS, un…
29 iunie 2025
Marketing și networking pentru antreprenorii bănățeni la Connect Timișoara
Călin Biriș a fost invitat de BizzClub și Connect Timișoara să vorbească antreprenorilor bănățeni despre marketing în cele…
28 iunie 2025
Digitalizare cu fonduri europene pentru bibliotecile din județul Arad
11 biblioteci din Municipiul Arad și din județul Arad fi vor dotate cu echipamente informatice, banii provenind din…
26 iunie 2025
Start în forță: șase afaceri creative intră în Incubatorul Cresc Oradea Mare
Șase startup-uri din domenii precum energie regenerabilă, publicitate, branding sau încălțăminte personalizată și-au găsit locul în Incubatorul de…
26 iunie 2025
Ministrul educației: “Dăm burse de 1,7 miliarde € fără să fim o forță economică”
Daniel David consideră că România are unul din cele mai generoase sisteme europene de burse, însă impactul acestuia…
25 iunie 2025
Open Tribe: Un final de an academic cu sens, curaj și comunitate
Pe 17 iunie, Open Tribe – Academia de business și leadership – a încheiat anul academic cu un…
24 iunie 2025
Peste 300 de vinuri de top, de la 24 de crame, la Salonul Vinurilor Millésime
Salonul Vinurilor Millésime și-a consumat cea de-a VII-a ediție, în weekendul 13 – 15 iunie 2025 în Cetatea…
23 iunie 2025
Fonduri elvețiene pentru implicare civică
Deși nu sunt, practic, fonduri europene, Elveția ne fiind membră a Uniunii Europene, ele au un statut similar…
23 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
