Grupul TeraPlast, cel mai mare procesator de PVC din România și unul dintre principalii producători de materiale pentru piața construcțiilor și instalațiilor, a investit 3,5 milioane de euro în transformarea unui depozit de materie primă în secție de colectare și reciclare de mase plastice. Secția este dotată cu cele mai moderne tehnologii de curățare și sortare, achiziționate de la liderii de piață europeni. Astfel, Grupul TeraPlast se poziționează în top 10 reciclatori de PVC rigid din Europa, după capacitatea de procesare.
Decizia de a deschide o linie de reciclare a deșeurilor din PVC rigid este un pas firesc pentru Grupul TeraPlast. Acesta vine în urma unei perioade de 2 ani de studiere a pieței și tehnologiilor internaționale și întărește misiunea de a oferi soluții eficiente pentru oameni și mediu. Totodată, este și una dintre inițiativele grupului de aliniere la tendințele majore din industria maselor plastice la nivel mondial, dar în special în direcția responsabilizării față de societatea românească, în care compania își desfășoară activitatea de peste 120 de ani.
Alexandru Stânean, director general adjunct Grup TeraPlast: „În contextul problemelor legate de mediu și a nevoii de reciclare la nivel național, generate de faptul că România este pe ultimul loc în UE la capitolul reciclare, Grupul TeraPlast vine cu o soluție pentru industria românească în ceea ce privește gestionarea eficientă a deșeurilor din PVC rigid. Există state din Europa în care a devenit obligatorie încorporarea în produsele din PVC a materialului reciclat, în anumite proporții. Provocarea majoră este utilizarea unui reciclat cu o puritate înaltă, care să confere aceleași proprietăți produsului finit ca și materialul virgin, iar acest lucru se realizează folosind tehnologii avansate de sortare și curățare a deșeului brut. TeraPlast este un producător matur, cu experiență, conștient de anvergura unei astfel de inițiative, drept dovadă mărimea investiției făcute și tehnologiile de care dispunem.”
Secția de reciclare are o capacitate de producție de 12.000 tone/an, ceea ce poziționează compania în top 10 reciclatori din Europa, în timp ce la nivel național este cel mai mare reciclator din PVC rigid. Investiția de 3,5 milioane de euro include liniile de reciclare, hala de producție, clădiri conexe și spații de depozitare, precum și alte dotări specifice.
Funcționarea liniei influențează activitatea TeraPlast atât la nivel de sustenabilitate a produselor, cât și în ceea ce privește reducerea costurilor cu materiile prime în condițiile păstrării calității produslui finit. Printre materiile ce pot fi reciclate de TeraPlast se numără profile de tâmplărie PVC (capete și bare profile), profile tehnice, precum lambriuri, jaluzele și alte tipuri de profile (jgheab, canaleți, colțare, șine perdea etc.), deșeuri post-consum, deșeuri post-industriale, dar și țevi și fitinguri din PVC.
TeraPlast colectează deșeuri post industriale din România, iar din Europa colectează atât deșeuri post-industriale, cât și post-consum.
Compania deține o expertiză avansată în acest segment complex de piață, fiind, prin prisma activității sale, un consumator regulat de PVC reciclat, dar și cel mai mare reciclator din România.
Piața europeană de deșeuri din PVC rigid
Potrivit reprezentanților TeraPlast, în Europa piața de deșeuri din PVC rigid s-a ridicat la aproximativ 343.000 de tone / an la nivelul lui 2016, respectiv 420.000 tone anual, în 2017. Cele mai mari companii de reciclare la nivel european se află în Germania, Marea Britanie și Franța, având o cotă de piață însumată de 65%. Totodată, primii 10 reciclatori din Europa procesează circa 56% din deșeurile aflate în această zonă geografică.
Per total, la nivel european există peste 100 de reciclatori, cu o capacitate instalată de aproximativ 700.000 de tone, iar în anul 2017 s-au reciclat 640.000 de tone în Europa. De asemenea, peste 60% dintre capacitățile instalate sunt destinate PVC-ului rigid, segment aflat în creștere, în timp ce restul de 40%, pentru PVC plastifiat, se află în scădere.
Importanța reciclării PVC
PVC, cunoscut și sub numele de vinil, este un material termoplastic extrem de durabil, produsele confecționate din acesta având o durată medie de viață de 60 de ani. Reciclarea acestuia reprezintă, astfel, un proces esențial pentru protejarea mediului înconjurător.
Prin reciclare putem contribui direct la conservarea resurselor naturale, reducând emisiile de gaze cu efect de seră și consumul de energie. Spre exemplu, pentru fiecare kg de PVC reciclat se pot economisi 2 kg de CO2. Totodată, putem reduce volumele mari de deșeuri din PVC, în condițiile în care acest material poate fi reciclat de până la 7 ori.
Așadar, pentru a proteja resursele naturale și a eficientiza consumul, luând parte la consolidarea unui mediu înconjurător cât mai durabil, este esențial ca producătorii să crească cantitatea de materiale reciclate în crearea de noi produse din PVC.
Citește și:
ATAC, primul hipermarket discount din Oradea se deschide joi, 20 noiembrie
Auchan Retail România aduce și la Oradea formatul de mare succes cu o politică agresivă de prețuri mici,…
19 noiembrie 2025
Consorțiu pentru turismul premium în Transilvania. Miza: 350 milioane €
Complexurile Wonderland Resort și Alpin, SunRai Creasta Cocoșului și El Paradiso, alături de noua rută Via Transilvanica, sunt…
19 noiembrie 2025
DEER a modernizat S-axa 20 kV Crasna-Cizer din Sălaj
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), Sucursala Zalău, a finalizat lucrarea de investiții ”Modernizare S-axa 20 kV Crasna-Cizer” din…
19 noiembrie 2025
Parteneriatul energetic România – Germania, parafat la Berlin
Bogdan Ivan și Ovidiu Bușoi, ministru și secretar de stat în Ministerul Energiei, au convenit, în capitala germană,…
19 noiembrie 2025
Nokian Tyres Oradea, prima fabrică de anvelope din lume, cu zero emisii de CO2
Nokian Tyres a organizat, marți, 18 noiembrie, un eveniment dedicat sustenabilității și viitorului producției industriale responsabile, confirmând statutul…
18 noiembrie 2025
Knauf ridică la Huedin cea mai mare fabrică de gips din Europa
Unitatea de producție care presupune o investiție de 88 milioane € va avea activitate în două schimburi, o…
18 noiembrie 2025
Seceta, provocarea numărul unu pentru cultivatori. Irigațiile devin obligatorii
Agricultura din România se află într-un punct de inflexiune, în care adaptarea la schimbările climatice nu mai este…
18 noiembrie 2025
Marile hoteluri ale Transilvaniei și Banatului se promovează la Barcelona
Unitățile turistice Radisson Blu, Ibis, Timișoara, Grand Napoca din aceste regiuni ale României, alături de Marriott sau Sheraton…
18 noiembrie 2025
Investiții

De la lohn la leadership tehnologic – Regiunea Nord-Vest a României, pol al cooperării româno-germane
România a cunoscut o dezvoltare economică remarcabilă în ultimele două decenii. Totul a început treptat, odată cu demararea…
17 noiembrie 2025
Premierul Bolojan și Nokian Tyres analizează noi oportunități de dezvoltare în România
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a primit luni, 17 noiembrie 2025, la Palatul Victoria, delegația Nokian Tyres condusă de…
17 noiembrie 2025
TECHconnect 2025. Lupta costului per piesă și de ce România nu poate face transferul la industria „5.0”
Diferența de cost per piesă dintre China, SUA și Europa s-a lărgit. Europa se confruntă cu fragmentare tehnologică,…
17 noiembrie 2025
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
Infrastructură
Sălăjenii vor circula pe autostradă până la Viena
Anul viitor va fi dat în trafic tronsonul Nușfalău – Borș al Autostrăzii Transilvania (A3), susține deputatul Lucian…
15 noiembrie 2025
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Rețele Electrice Banat investește masiv în digitalizare în Caraș-Severin
Rețele Electrice Banat, parte a grupului PPC România, a demarat un program amplu de investiții pentru modernizarea infrastructurii…
13 noiembrie 2025
PORR Construct și CJ Bihor au semnat contractul pentru pasajul rutier peste linia de tram-tren
Miercuri, 12 noiembrie 2025, la sediul Consiliului Județean Bihor, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui…
12 noiembrie 2025
Dimex 2000 și Kareol Serv reabilitează rețeaua de apă-canal a Băii Mari
Cele două companii de construcții vor acționa pe străzile Coșbuc, Silviculturii și Anton Pann din municipiul maramureșean. În…
12 noiembrie 2025
Conexiunea dintre Maramureș și autostrăzile Europei costă 1 miliard de euro. Cum arată traseul final
Proiectul Drumului Expres (DEx) Baia Mare – Satu Mare a primit aviz favorabil din partea Companiei Naționale de…
7 noiembrie 2025
Apare a doua bucată de autostradă funcțională în Sălaj
Mobilizarea pe șantierul secțiunii Zimbor – Poarta Sălajului a Autostrăzii Transilvania (A3) este una bună, apreciază șeful CNAIR,…
7 noiembrie 2025
Topul constructorilor de drumuri Bihor: Drum Asfalt, lider incontestabil!
Drum Asfalt, parte a Grupului Selina, și-a reconfirmat poziția de lider, clasându-se pe primul loc la categoria Întreprinderi…
5 noiembrie 2025
Turism
Consorțiu pentru turismul premium în Transilvania. Miza: 350 milioane €
Complexurile Wonderland Resort și Alpin, SunRai Creasta Cocoșului și El Paradiso, alături de noua rută Via Transilvanica, sunt…
19 noiembrie 2025
Marile hoteluri ale Transilvaniei și Banatului se promovează la Barcelona
Unitățile turistice Radisson Blu, Ibis, Timișoara, Grand Napoca din aceste regiuni ale României, alături de Marriott sau Sheraton…
18 noiembrie 2025
Secretele din spatele Oradea Experience: aplicația care schimbă regulile jocului
Din greutăți, spre tehnologie: povestea tânărului care a creat aplicația Oradea Experience. Într-o lume în care poveștile de…
18 noiembrie 2025
Tinere talente în bucătărie: Magia culinară care a cucerit Festivalul „D’ale porcului”
Cea de-a doua zi a Festivalului–concurs „D’ale porcului” s-a desfășurat duminică, 16 noiembrie 2025, într-o atmosferă animată, în…
16 noiembrie 2025
Proiectele majore ale Aro Palace, dezvăluite acționarilor Transilvania Investments
Compania brașoveană Transilvania Investments a organizat Ziua Investitorului, care a avut loc la Hotelul Aro Palace. Managementul companiei…
16 noiembrie 2025
Campionii gustului tradițional, în duel la Festivalul „D’ale Porcului” 2025
Adevărații campioni la Turneul Campionilor de la Festivalul-Concurs „D’ale Porcului”, ediția a XII-a, desfășurat în 15 și 16…
15 noiembrie 2025
Operatorii din turismul românesc fac echilibristică între afaceri și politică
Foști membri ai Guvernului României dau vina pe cei actuali pentru prăbușirea acestui sector până pe ultimul loc…
14 noiembrie 2025
Pe urmele Marii Uniri, la Arad – orașul unde s-a scris istoria României moderne
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri a fost recunoscut oficial drept rută cultural-turistică de către Ministerul Economiei, Digitalizării,…
13 noiembrie 2025
Educație
Secretele din spatele Oradea Experience: aplicația care schimbă regulile jocului
Din greutăți, spre tehnologie: povestea tânărului care a creat aplicația Oradea Experience. Într-o lume în care poveștile de…
18 noiembrie 2025
Rezultate bune pentru studenții orădeni la „Student Design & Manufacturing Competition 2025”
Ediția a V-a a competiției naționale dedicată studenților s-a desfășurat la Universitatea din Oradea. Universitatea din Oradea a…
17 noiembrie 2025
Tinere talente în bucătărie: Magia culinară care a cucerit Festivalul „D’ale porcului”
Cea de-a doua zi a Festivalului–concurs „D’ale porcului” s-a desfășurat duminică, 16 noiembrie 2025, într-o atmosferă animată, în…
16 noiembrie 2025
Campionii gustului tradițional, în duel la Festivalul „D’ale Porcului” 2025
Adevărații campioni la Turneul Campionilor de la Festivalul-Concurs „D’ale Porcului”, ediția a XII-a, desfășurat în 15 și 16…
15 noiembrie 2025
Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde
Conferința „Achizițiile publice între lege și practică: dialog pentru eficiență și transparență”, organizată de deputata Corina Gabriela Ene…
14 noiembrie 2025
Pe urmele Marii Uniri, la Arad – orașul unde s-a scris istoria României moderne
Circuitul turistic al clădirilor Marii Uniri a fost recunoscut oficial drept rută cultural-turistică de către Ministerul Economiei, Digitalizării,…
13 noiembrie 2025
Proiectul „MERIT”, un pas important pentru medicina orădeană
Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea, în parteneriat cu instituții din Ungaria, a lansat proiectul…
13 noiembrie 2025
Românii se răzgândesc: munca în străinătate nu mai e visul de altădată
Tot mai puțini români vor să lucreze în afara țării. Aplicările pentru job-urile din străinătate au ajuns la…
13 noiembrie 2025