Zitec, companie românească specializată în dezvoltarea de soluţii, servicii şi produse tehnologice personalizate, estimează o cifră de afaceri în creştere cu 20-30% în acest an, de la 5 milioane euro anul trecut şi are în plan să îşi lărgească echipa din Bucureşti şi Braşov, a declarat marţi, într-o întâlnire cu presa, Alexandru Lăpuşan, director general şi co-fondator Zitec, potrivit news.ro.
Compania şi-a planificat investiţii de 100.000 euro în start-up-uri. Zitec a depus totodată, în cadrul unor consorţii, documente pentru a accesa fonduri europene.
În prezent, compania are 162 de angajaţi la sediile din Bucureşti şi Braşov, însă anunţă angajări.
Anul trecut, compania Dante International (eMag) a investit 1,7 milioane de euro în Zitec. De asemenea, în 2017, Zitec a anunţat o colaborare cu Agenţia Spaţială Europeană şi a deschis un sediu la Braşov, notează sursa citată.
În cei 15 ani de activitate, Zitec a derulat peste 600 de proiecte pentru 350 de clienţi din 15 ţări. Compania a inaugurat un nou sediu în ansamblul de birouri Timpuri Noi Square, care poate acomoda o echipă de până la 190 de specialişti într-un spaţiu neconvenţional, pe o suprafaţă de 1.700 mp.
Citește și:
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu vine cu ediția a 31-a
Cea mai importantă manifestare a artelor spectacolului din Europa de Est, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu…
2 mai 2024
Cum se pierde vremea pe Centura Metropolitană Cluj. Studiu de caz
Municipalitatea din Cluj-Napoca a tergiversat finalizarea licitației pentru Centura Metropolitană (CMC), deși eșecul era evident, susține un expert…
2 mai 2024
Exponate de la Bienala de Arhitectură Veneția, în Iulius Mall Cluj
Exponate ale Pavilionului României la Bienala de Arhitectură de la Veneția 2023 pot fi admirate la Iulius Mall…
2 mai 2024
O asociere unde lider este Leko Construct va realiza Parcul Industrial Marghita
Asocierea de firme Leko Construct – Inteco Holding – Electro Excel Green Consulting – Rono Aqua – Caloria…
2 mai 2024
LEONI Luduș își detașează angajații
Biroul de comunicare al LEONI Wiring Systems Romania ne-a remis în această dimineață o informare de presă pe…
2 mai 2024
ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică
Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara discuțiilor publice privind tranziția energetică. Ele au nevoie de sprijin…
2 mai 2024
Hidro “accelerează” procesul de emitere a autorizației de construire pentru Bumbești Livezeni
În perioada 28-30 aprilie a avut loc o vizită de lucru a Secretarului de stat în Ministerul Energiei,…
2 mai 2024
Trofeul Electricianului: 213 specialiști ai DEER vor concura la faza pe companie
Trofeul Electricianului în cele 18 Sucursale ale DEER și-a desemnat cei mai buni profesioniști: 213 specialiști vor concura…
2 mai 2024