Jozsef Mik, secretar al AOR
Noul președinte al Asociației Orașelor din România este Mădălin Ady Teodosescu, primar al orașului Balș — județul Olt, aflat la al treilea mandat de ales local; prim-vicepreședinte a fost ales primarul orașului Seini — județul Maramureș Gabriela Florica Tulbure, iar secretar al organizației Jozsef Mik, primar al orașului Borsec, județul Harghita.
Printre prioritățile noii echipe de conducere se află: întărirea relației de parteneriat cu administrația publică centrală pentru promovarea activă a intereselor localităților mic-urbane și asigurarea resurselor legislative, instituționale, financiare și umane corespunzătoare unei administrații publice locale performante, în folosul cetățeanului din orașe.
‘ Îmi doresc ca alături de noua echipă aleasă a Asociației să putem promova un — Program Național pentru realizarea unor centre de dezvoltare zonală—care să sprijine realizarea la nivelul orașelor a unei infrastructuri instituționale și a unei infrastructuri edilitar-urbane la nivelul standardelor Uniunii Europene. Din păcate, toate Guvernele care s-au aflat la conducerea țării din 1990 și până în prezent au fost dezinteresate de soarta comunităților mic — urbane, a fostelor localități mono-industriale.’ a declarat noul președinte al Asociației Orașelor, dl Mădălin Ady Teodosescu.
Primarii de orașe și-au manifestat îngrijorarea față de lipsa perpetuă de dialog a disponibilității pentru dialog de care actualul ministru al Finanțelor Publice dă dovadă în găsirea unor soluții la subdimensionarea resurselor financiare pe care le au la dispoziție. Consecințele neluării în seamă a propunerilor făcute de către Asociația Orașelor din România la modificările Codului Fiscal sunt resimțite de colectivitățile locale iar capacitatea administrativă a orașelor depinde tot mai mult, din păcate, de pixul consiliului județean sau a ‘Ministerului binevoitor’ prin decizie politică.
Adunarea Generală Extraordinară a Asociației Orașelor din România s-a desfășurat în perioada 03-05 august la București și a reunit peste 100 de primari și viceprimari membri ai structurii.
Citește și:
E gata infrastructura Centrului de Patologie Neurovasculară Cluj
Antreprenorul Construcții Erbașu București (CEB) a avansat cu lucrările la Centrul de Patologie Neurovasculară și Neurochirurgie (CPNN). “La nivelul…
5 mai 2024
Hotelul Black Tulip s-a redeschis la o jumătate de an de la incendiu
Complexul de turism din Dej marchează astfel intrarea sa integrală în funcțiune, mai târziu decât anunțau inițial proprietarii.…
5 mai 2024
Oradea va avea o autobază nouă și depou de tramvaie modernizat
Săptămâna trecută, Primăria Oradea a depus spre finanțare un mega proiect de peste 56 de milioane de euro…
5 mai 2024
Clădirea Hexagon Offices a primit certificarea WELL Health-Safety
Complexul de birouri deținut de grupul KESZ pe Calea Turzii reprezintă prima investitiție din România a companiei ungare.…
3 mai 2024
75 milioane € pentru obiectivele turistice din Ardealul de Nord
Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV) a prezentat, în cadrul unui eveniment organizat în Cluj, cele patru apeluri…
3 mai 2024
Întreprinzătorii din Maramureș și-au stabilit strategia anuală
Membrii asociației s-au reunit la restaurantul La Tour, din Baia Mare, deținut de unul dintre componenții organizației, Sorin…
3 mai 2024
Oradea se află și în acest an pe harta Conferințelor Energynomics
Municipiul Oradea nu lipsește în ultima vreme de pe harta conferințelor mai importante. De data aceasta, Energynomics va…
3 mai 2024
PORR a forat primul km de tunel de pe Autostrada Sibiu – Pitești
Lucrările de pe Lotul 4 de pe viitoarea Autostradă Sibiu – Pitești nu se opresc nici de Paște.…
3 mai 2024