Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Businessmenii germani sărbătoresc 10 ani în ritm simfonic

Clubul Oamenilor de Afaceri de Limba Germană din Transilvania de Nord (DWNT) va marca luna viitoare un deceniu de existență la Cluj.

Activitatea DWNT a început în 2009, atunci când omul de afaceri Ludger Thol, mutat în Cluj, a pus bazele unor întâlniri lunare necesare investitorilor străini veniți din Germania, Austria și Elveția în căutarea unor soluții de business pe plan local.

Ei primeau prin sesiuni de consultanță, mediere și discuții cu specialiști români și antreprenori străini stabiliți de mai mult timp aici sprijinul de care aveau nevoie. Întâlnirile au dat naștere asociației DWNT. Invesțiile în zona Transilvaniei au adus zeci de mii de joburi, forță de muncă și venituri la bugetele local și național.

”DWNT apreciază respectul, acceptarea și implicarea comunității clujene, ce stă sub semnul colaborării interculturale, a calității relațiilor consolidate între entitățile vieții publice și a celei private. Suntem mândri de ceea ce am făcut în acest timp, de la parteneriatele cu administrația și mediul de afaceri local, până la evenimentele oferite publicului larg. Suntem motivați să trecem într-o nouă etapă, într-o nouă decadă”, a declarat Ludger Thol, președintele DWNT.

În ultima decadă, DWNT a devenit inițiator important de activități pe scena socială clujeană. Trei dintre evenimentele oferite comunității clujene sunt Herbstfest – Festivalul de Toamnă al Economiei Germane, Oktoberfest-ul Clujului, Sommerfest, petrecerea anuală de vară în urma căreia fondurile strânse merg către cauze sociale și Neujahrsempfang – Recepția de Anul Nou, un prilej de întâlnire între reprezentanții economiei, politicii, culturii și educației din regiune.

DWNT  reprezintă un forum pentru companii din Germania, Austria, Elveţia şi România unde oamenii de afaceri vorbitori de limba germană sau implicați în firme cu capital nemțesc au ocazia de a interacţiona atât la nivel economic și social. Asociația numără 140 de companii și persoane fizice autorizate care se bucură de susținere la nivel de business, diplomatic, dar și instituțional.

În cei 10 ani de existență, impactul asupra comunității clujene s-a manifestat prin programe educative și de formare profesională ancorate în realitatea pieței forței de muncă, dar și prin evenimente destinate comunității locale.

DWNT este partener al instituțiilor de învățământ, o platformă de mediere între membrii asociației și instituțiile administrației locale, o platformă de cooperare cu toate cluburile de afaceri de alte naționalități, cu misiunile diplomatice și consulatele, precum și un mediator al culturii și educației germane în regiune.

Concert Young Famous Orchestra

Aniversarea va fi marcată, în 16 ianuarie, printr-un concert de muzică simfonică Young Famous Orchestra și Vladimir Agach – “Wanderlust Symphonie” – reinventat în spirit german la Cluj. Biletele au fost puse în vânzare online pe eventbook.ro, iar offline, la cinematograful Florin Piersic și în rețeaua Humanitas.  Programul cuprinde compozitori precum Strauss, Mozart, Brahms sau Enescu. Scopul este de aduce și pe scenă colaborarea germano-română existentă în domeniul business-ului și de a o transpune, prin artă, în fața publicului meloman. Wanderlust Symphonie este o componentă nouă în tradiția recepției private de Anul Nou ce găzduiește membrii clubului în fiecare lună ianuarie. În 2020, această recepție marchează 10 ani de lobby și colaborare multiculturală, cu realizări și progrese în domenii variate (producție, IT, consultanță, bănci, transporturi, sănătate, construcții), sărbătorind profesionalismul și respectul în afaceri.

 

 

 

 

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Autostrada A3 a ajuns la graniţă. Se poate circula pe A3 între Biharea şi Borş

Articolul următor

Aplicațiile tinerilor din Transilvania care ar putea schimba lumea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share