Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), în parteneriat cu Asociația Tehimpuls-Centrul Regional de Inovare și Transfer Tehnologic, a organizat la Timișoara, în data de 9 noiembrie 2016, Innomatch 2016 – un eveniment dedicat mediului de afaceri din Regiunea Vest, având ca scop stimularea companiilor private din Regiunea Vest prin expunerea acestora la mediul internațional.
Rolul ADR Vest de a susține dezvoltarea Regiunii Vest se reflectă și în organizarea Innomatch 2016 – având în vedere că o regiune sănătoasă este aceea care are un mediu de afaceri stabil, în care dezvoltarea se face în mod constant și reprezintă un proces de durată. Implicarea Asociației Tehimpuls, alături de ADR Vest, în organizarea evenimentului a vizat facilitarea colaborării dintre mediul de afaceri și institutele/centrele de cercetare astfel încât dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri să fie realizată prin inovare.
Astfel, pentru a sprijini companiile să învețe unele de la celelalte, să interacționeze cu companii și manageri din alte țări europene, dar și pentru a facilita promovarea companiilor din Regiunea Vest în mediul internațional, evenimentul Innomatch 2016 a cuprins două părți – prima parte a constat într-o conferință – al cărei moderator a fost domnul Cătălin Ștefănescu, realizator şi gazdă a programului Garantat 100% de la TVR 1 – iar cea de-a doua parte a fost un eveniment internațional de întâlniri bilaterale (eveniment de brokeraj) care a avut ca scop facilitarea stabilirii de contacte, colaborări și parteneriate între companii private din Regiunea Vest și organizații (companii private și/sau centre de cercetare) din afara țării.
În cadrul Innomatch 2016 au participat mai mult de 150 de persoane și peste 100 de organizații din țări precum România, Croația, Irlanda, Norvegia, Rusia, Serbia și Ungaria.
Fiecare dintre cei care au luat cuvântul în cadrul conferinței a prezentat participanților propria experiență de lucru, rezultatele inovative obținute pe parcursul timpului și urmările acestora, dezvoltând o serie de discuții deschise cu participanții. Companiile prezente cu vorbitori în cadrul Innomatch 2016 sunt organizații care au experimentat dezvoltarea prin inovare și/sau au colaborat în cadrul diferitelor proiecte de evaluare a competitivității unei organizații prin prisma demersurilor sale de inovare. O astfel de companie este MagnaSCI al cărei fondator a câștigat premiul întâi al Competiției Regionale de Inovare din 2015 pentru realizarea unui dispozitiv electronic portabil care monitorizează șapte parametri ai mediului înconjurător și sincronizează datele prin Internet la un server central. Acesteia i s-au adăugat și alte companii premiate în cadrul aceleiași competiții precum Eta2U (locul 2) sau Prospero (mențiunea 2). Pe lângă acestea, în cadrul evenimentului, au fost prezente și companiile Ascent Soft, Canvy, Dosetimpex, DURA Automotive România, Electromax, Electronic Resistance, Inteliform, Interpart Production, Lasting Group, Movidius România, Qualteh, Rebina Agrar, UnifiedPost România și ZF TRW Automotive Safety Systems.
Temele abordate de vorbitorii din cadrul conferinței au vizat: lideri în management, produse și servicii inovative, digitalizarea și competitivitatea firmelor, inovarea „verde˝ și evoluția firmelor – inclusiv cum se pot obține finanțări nerambursabile pentru astfel de inițiative, managementul inovării și performanța firmelor (prezentare IMP2rove – instrument european de evaluare a capacității de inovare a unei companii, a competitivității sale din perspectiva inovării și a posibilităților sale pentru dezvoltare).
Din partea organizatorilor, au participat și au luat cuvântul Sorin Maxim – directorul general al ADR Vest și Raluca Cibu-Buzac – președinte al Asociației Tehimpuls-Centrul Regional de Inovare și Transfer Tehnologic iar vorbitori internaționali au fost Colm McColgan, managerul Rețelei Regiunilor Europene pentru Aplicarea Tehnologiei Comunicațiilor (ERNACT), și Goran Vujicic, CFO International Business pentru BOOST Global Innovation (companie internațională cu sediul în Norvegia specializată în antreprenoriat și modele de afaceri pentru inovare).
Facilitarea accesului companiilor din Regiunea Vest la mediul internațional este un beneficiu oferit participanților ca urmare a faptului că organizatorii evenimentului sunt, începând cu anul 2015, membri ai Enterprise Europe Network (EEN este o reţea europeană prezentă în peste 40 de ţări care are ca scop sprijinirea întreprinderilor mici si mijlocii în dezvoltarea potențialul inovativ şi de afaceri pentru creşterea competitivităţii şi dezvoltarea inteligentă şi durabilă) având astfel posibilitatea de a interacționa cu experți europeni în finanțări nerambursabile, inovare și competitivitate pe care i-au și invitat să se alăture evenimetului.
În calitate de membri ai rețelei EEN, organizatorii oferă o serie de servicii gratuite mediului de afaceri din Regiunea Vest – servicii de consultanță, acces la finanțare, internaționalizare, inovare și transfer tehnologic, pentru dezvoltarea parteneriatelor de afaceri transnaționale și dezvoltarea capacității de management al inovării.
Citește și:
Universitatea din Oradea va avea un nou cămin cu 795 de locuri în 390 de camere
Universitatea din Oradea a deschis joi – 5 iunie 2025, încă o pagină din istoria devenirii ei europene.…
6 iunie 2025
Se dă startul unei noi ediţii Color the Village la Grădinari
Nu mai puțin de 400 de voluntari vor ajunge în aceste zile satul Grădinari, din Caraş Severin, într-o…
6 iunie 2025
Comisarul pentru comerț al Regelui Charles s-a întâlnit cu primarul Clujului
Britanicii și-au oferit expertiza pentru direcțiile strategice de dezvoltare a municipiului, de la infrastructura verde la inovația urbană.…
5 iunie 2025
Familia Trump a pus ochii pe “cartierul Elena Udrea” de la Cluj
Manageri ai organizațiilor înființate de președintele american au sosit în România pentru a analiza două amplasamente dedicate investițiilor.…
5 iunie 2025
KESZ a ridicat structura de rezistență a Institutului de Cercetare în AI
Universitatea Tehnică a marcat simbolic momentul prin așezarea unui copac în cel mai înalt punct al clădirii, conform…
5 iunie 2025
Exproprierile pe Centura Metropolitană a Clujului costă 200 milioane €
Primăria Cluj-Napoca (PCN) a dat liber la proiectarea tronsonului cel mai consistent al viitoarei șosele de mare viteză…
5 iunie 2025
Bihorul va avea strategie de dezvoltare turistică pe termen mediu și lung
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat marți, 2 iunie 2025, contractul pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare…
5 iunie 2025
Euras are un an să reabiliteze Palatul Administrativ din Cluj
Conducerea Instituției Prefectului Cluj i-a pus în vedere antreprenorului termenul limită în care trebuie să se încadreze cu…
5 iunie 2025
Investiții
Universitatea din Oradea va avea un nou cămin cu 795 de locuri în 390 de camere
Universitatea din Oradea a deschis joi – 5 iunie 2025, încă o pagină din istoria devenirii ei europene.…
6 iunie 2025
Trenul electric PESA, prezentat în 22 mai la Oradea, a intrat în probe
După sosirea în țară, prezentat în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar,…
5 iunie 2025
Se montează grinzile la pasajul suprateran din Oșorhei pe DN1, la ieșirea spre Aleșd
Săptămâna aceasta a început montarea grinzilor la pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd. Pasajul va…
5 iunie 2025
Fabrica elvețiană de înaltă tehnologie – VAT, și-a inaugurat noul sediu la Arad
O nouă investiție cu capital străin s-a concretizat în județul Arad: fabrica elvețiană VAT, specializată în tehnologii industriale…
5 iunie 2025
Timișorenii, interesați de mobilitatea urbană
Miercuri seară la Co Work Timișoara a avut loc lansarea oficială și prima prezentare a Invest, un accelerator…
5 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Alte 11 contracte „Anghel Saligny” au fost semnate, în valoare de 135 milioane lei
Noi contracte în valoare de 135,51 milioane lei au fost semnate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Infrastructură
Exproprierile pe Centura Metropolitană a Clujului costă 200 milioane €
Primăria Cluj-Napoca (PCN) a dat liber la proiectarea tronsonului cel mai consistent al viitoarei șosele de mare viteză…
5 iunie 2025
Euras are un an să reabiliteze Palatul Administrativ din Cluj
Conducerea Instituției Prefectului Cluj i-a pus în vedere antreprenorului termenul limită în care trebuie să se încadreze cu…
5 iunie 2025
Clujul marilor proiecte pe hârtie
Metroul, trenul metropolitan și centura metropolitană propriu-zisă încă nu au ajuns în faza de șantier, conform listei proiectelor…
5 iunie 2025
Se montează grinzile la pasajul suprateran din Oșorhei pe DN1, la ieșirea spre Aleșd
Săptămâna aceasta a început montarea grinzilor la pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd. Pasajul va…
5 iunie 2025
“Expresul” de Tureni, funcțional din 1 iulie
Conexiunea dintre Autostrada Transilvania (A3) și Drumul Național 1 (DN1) menită să ocolească municipiul Turda va fi circulabilă…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Trenul metropolitan Brașov – licitație pentru a prinde 230 milioane euro
Asociația de Transport Brașov a reluat licitația pentru transportul feroviar metropolitan pe un sistem cu trei magistrale: Stupini…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Turism
Bihorul va avea strategie de dezvoltare turistică pe termen mediu și lung
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat marți, 2 iunie 2025, contractul pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare…
5 iunie 2025
Trenul electric PESA, prezentat în 22 mai la Oradea, a intrat în probe
După sosirea în țară, prezentat în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar,…
5 iunie 2025
NTT DATA a actualizat varianta de mobil pentru Via Transilvanica
Asociația Tășuleasa Social (ATS) a anunțat noua unealtă digitală pentru descoperirea traseului turistic care străbate România. „Ești pregătit…
4 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Educație
Universitatea din Oradea va avea un nou cămin cu 795 de locuri în 390 de camere
Universitatea din Oradea a deschis joi – 5 iunie 2025, încă o pagină din istoria devenirii ei europene.…
6 iunie 2025
KESZ a ridicat structura de rezistență a Institutului de Cercetare în AI
Universitatea Tehnică a marcat simbolic momentul prin așezarea unui copac în cel mai înalt punct al clădirii, conform…
5 iunie 2025
Cum s-au autoclasificat universitățile din Cluj
Patru instituții de învățământ superior din oraș se vor a fi de educație și cercetare avansată, iar alte…
5 iunie 2025
Civitas va preda servicii de extensie agricolă la Cluj după modelul american
Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj, Romanian-American Foundation (RAF) și University of Georgia (SUA) au prezentat programul pilot…
4 iunie 2025
TenarisSilcotub a schimbat designul spațiilor de interacțiune și recreere de la UTCN
Cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici a inaugurat un proiect de design…
4 iunie 2025
Aradul, pe radarul Elveției: Planuri pentru investiții și reforme în educație și sănătate
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a avut o întâlnire de lucru cu Excelența Sa Massimo Baggi, ambasadorul…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
