Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Mai puține insolvențe în primele 10 luni din 2020: cel mai mic număr de firme radiate din Transilvania, în Covasna

Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a scăzut cu 10,91% în primele zece luni din 2020, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 4.606 insolvenţe, potrivit datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), potrivit Agerpres.



Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 1.028, în creştere cu 12,35% faţă de perioada ianuarie-octombrie 2019. Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor – cu 314 de insolvenţe (minus 27,31%), Cluj – 281 (plus 41,92%) şi Constanţa – 272 (plus 6,25%).

Cel mai mic număr de insolvenţe s-a înregistrat, în perioada menţionată, în judeţele Călăraşi – 21 (minus 38,24%), Covasna – 21 (minus 44,74%), Tulcea – 24 (minus 54,72%) şi Vaslui – 24 (plus 4,35%).

Pe domenii de activitate, în primele zece luni, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.356 (minus 14,93%), în construcţii – 734 (minus 5,53%) şi industria prelucrătoare – 550 (minus 11,72%).

În octombrie 2020 au fost înregistrate 577 de insolvenţe, cele mai multe în Bucureşti – 146, şi în judeţele Cluj – 46 şi Timiş – 37.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Zonă de agrement de 4,7 milioane de euro în centrul Turzii

Articolul următor

Colliers: Trei efecte ale pandemiei pe piața închirierilor de locuințe din București

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Leshan
Citeste mai mult

Investitorii din China, invitați în Baia Mare

Administrația băimăreană se bazează în decontaminarea și ecologizarea perimetrelor miniere pe echipamentele de ultimă generație din această țară.…
Infrastructură
Câțcău
Citeste mai mult

Minicentura Dejului devine funcțională

Consiliul Județean (CJ) Cluj a terminat asfaltarea drumului care leagă localitățile Câțcău și Vad, rută ce funcționează ca…
Turism
Citeste mai mult

Spune Aeroportului Sibiu unde vrei să zbori

Aeroportul Internațional Sibiu anunță lansarea unui sondaj de opinie destinat pasagerilor și comunității locale, prin care se urmărește…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share