Potrivit anchetei de conjunctură realizate de către Institutul Național de Statistică (INS) pentru perioada decembrie 2020 – februarie 2021, managerii estimează o scădere a activității în construcții și servicii, o scădere moderată a numărului de salariați în industria prelucrătoare și servicii, și o creștere moderată a prețurilor în industria prelucrătoare și comerțul cu amănuntul.
INS anunță că soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.
Industrie prelucrătoare
În cadrul anchetei de conjunctură din luna decembrie 2020, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, scădere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural -13%). Dintre activitățile care vor înregistra cele mai mari scăderi se află cele de fabricare a altor produse din minerale nemetalice (sold conjunctural -36%) și cele de tipărirea și reproducerea pe suporturi a înregistrărilor (sold conjunctural -32%). Referitor la numărul de salariaţi se estimează scădere moderată, soldul conjunctural fiind de -8% pe total industrie prelucrătoare. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creștere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +6%).
Construcţii
Potrivit estimărilor din luna decembrie 2020, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni scădere a volumului producţiei (sold conjunctural -38%). Managerii estimează scădere a numărului de salariaţi (sold conjunctural -19%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează relativă stabilitate a acestora (sold conjunctural +1%).
Comerţ cu amănuntul
În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de scădere moderată a activităţii economice (sold conjunctural -11%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra relativă stabilitate (sold conjunctural +2%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creștere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +9%). Managerii societăţilor comerciale estimează creștere moderată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +13%).
Servicii
Conform estimărilor din luna decembrie 2020, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte scădere în următoarele trei luni (sold conjunctural -17%). Dintre activitățile care vor înregistra scădere accentuată se numără cele ale hotelurilor și ale altor facilități de cazare (sold conjunctural -57%) și activitățile de jocuri de noroc și pariuri (sold conjunctural -56%). În sectorul de servicii se estimează scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -6%). Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de scădere moderată (sold conjunctural -11%).
Anchetele s-au efectuat pe baza unor eşantioane reprezentative în domeniul industriei prelucrătoare (2.382 agenţi economici), construcţiilor (1.255), comerţului cu amănuntul (2.490) şi serviciilor (2.860). Mărimea eşantioanelor a fost stabilită astfel încât eroarea de estimare maxim admisă să fie de ±5% la nivel total sector.