de Teodora Mîndru
Specialiști de renume din țară și din străinătate din domeniul ortopediei s-au aflat, în luna mai, la Tîrgu-Mureș, la ediția a doua a Cursului Internațional de Chirurgie Artroscopică, pentru a prezenta ultimele noutăți apărute în domeniul intervențiilor artroscopice, un alt domeniu în care centrul medical Tîrgu-Mureș excelează.
Președintele manifestării și șeful Clinicii de Ortopedie-Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Tîrgu-Mureș, prof. univ. dr. Tiberiu Bățagă, a declarat că manifestarea de la Tîrgu-Mureș s-a bucurat de prezența a aproximativ 65 de medici rezidenți, medici specialiști și medici primari ortopezi din România și 14 speakeri din țară și din străinătate, personalități recunsocute la nivel mondial în domeniul chirurgiei artroscopice. La manifestarea de rang internațional, a fost prezentă și o personalitate marcantă în domeniul chirurgiei artroscopice, profesorul Laszlo Hangody, șeful Departamentului de Chirurgie Ortopedică de la Spitalul Uzsoki al Universității de Medicină și Farmacie Semmelweis din Budapesta, care a descoperit, în urmă cu mai bine de 20 de ani, o tehnică revoluționară în domeniul ortopediei regenerative.
Prof. univ. dr. Tiberiu Bățagă a anunțat că, începând cu anul viitor, Cursul Internațional de Chirurgie Artroscopică se va organiza sub patronajul Academiei Europene de Chirurgie Artroscopică, ceea ce înseamnă că centrul medical Tîrgu-Mureș va fi inclus într-un circuit european în ceea ce privește partea de pregătire și de training în domeniul chirurgiei artroscopice.
„Având în vedere faptul că Tîrgu-Mureșul este un centru care începe să fie din ce în ce mai bine cotat în domeniul intervențiilor artroscopice, anul viitor, Academia Europeană de Chirurgie Artroscopică a acceptat ca acest curs să se desfășoare la Tîrgu-Mureș sub patronajul acestei societăți, ceea ce înseamnă că vom fi incluși într-un circuit european în ceea ce privește partea de pregătire și de training în domeniul chirurgiei artroscopice. Au participat aproape 65 de specialiști tineri, rezidenți, medici specialiști și medici primari din România. Am avut 14 speakeri, dintre care 12 din țară, cele mai proeminente personalități din acest domeniu din centrele universitare București, Cluj-Napoca, Timișoara, Tîrgu-Mureș, Sibiu, și doi colegi de renume mondial, domnul profesor Laszlo Hangody, de la Universitatea Semmelweis din Budapesta, și prietenul și colegul meu Francesco Perdisa, de la Institutul Rizzoli, Universitatea din Bologna. Domnul profesor Laszlo Hangody, care este șeful Departamentului de Chirurgie Ortopedică de la Spitalul Uzsoki al Universității de Medicină și Farmacie Semmelweis din Budapesta, este una dintre personalitățile de marcă ale chirurgiei artroscopice mondiale. A descoperit tehnica „mosaicplasty technique for osteochondral lesions” care a fost preluată de firme puternice din SUA, care au făcut instrumentarul pe baza conceptului original al domnului profesor Laszlo Hangody (…) Eu cred că ceea ce a creat ortopedia din Tîrgu-Mureș este o adevărată școală prin precursorii săi, profesorul Szava, profesorul Ciugudean și profesorul Nagy Ors. Ne bucurăm că există acest trend ascendent și că despre Tîrgu-Mureș se vorbește frumos în domeniul ortopediei”, a declarat prof. univ. dr. Tiberiu Bățagă.
Universitatea Semmelweis, strânsă colaborare cu UMF
La rândul său, profesorul Laszlo Hangody a prezentat, în cadrul manifestării, procedura pe care descoperit-o și a susținut că centrul medical Tîrgu-Mureș se află la un nivel ridicat în ceea ce privește ortopedia și această procedură chirurgicală. „În ultimii zece ani, Universitatea Semmelweis a avut mai multe colaborări cu centrul medical din Tîrgu-Mureș, am organizat cursuri, programe de schimb de experiență pentru tinerii doctori și nu numai. În urmă cu câțiva ani, am efectuat și primele intervenții live cu profesorul Nagy Ors, de la Clinica de Ortopedie-Traumatologie a Spitalului Clinic Județean Mureș, cât și cu profesorul Tiberiu Bățagă, de la Clinica de Ortopedie-Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Tîrgu-Mureș. Îmi doresc să extindem colaborarea și îmi doresc un parteneriat mai strâns între Universitatea Semmelweis din Budapesta și Universitatea de Medicină și Farmacie Tîrgu-Mureș. Procedura pe care am prezentat-o în cadrul cursului a fost descoperită în urmă cu 22 de ani și de atunci a suferit foarte multe modificări, având în vedere, bineînțeles, și suportul tehnologic. Se trece de la partea de ortopedie mecanică, care înseamnă artroplastii pentru afecțiunile degenerative, la partea de ortopedie regenerativă. Tîrgu-Mureșul se află la un nivel ridicat în ceea ce privește această procedură chirurgicală”, a declarat prof. Laszlo Hangody.
Citește și:
Redescoperă Timișul – Râu de amintiri, valuri de respect la Lugoj
Polițiștii din Lugoj au demonstrat din nou că implicarea în viața comunității nu se oprește la atribuțiile din…
13 iulie 2025
Sistem modern de endoscopie digestivă la Spitalul din Reşiţa
Un sistem de endoscopie digestivă, de ultimă generaţie, a intrat în dotarea secţiei de Gastroenterologie a Spitalului Judeţean…
13 iulie 2025
Topul înscrierilor timpurii la UBB: 1. Psihologie, 2. Drept, 3. Economice
Numărul candidaților din prima zi a admiterii la facultățile universității din Cluj este aproape dublu față de anul…
11 iulie 2025
Top 25 de companii din Transilvania și Banat în funcție de cifra de afaceri
Primele 25 de companii din regiunile de dezvoltare Vest, Nord – Vest și Centru au o cifră de…
11 iulie 2025
Băile Cojocna, „resuscitate” în stațiune balneară
Baza de tratament subdimensionată necesită intervenții consistente, restaurantul este utilizat doar parțial, iar clădirea hotelului a funcționat foarte…
11 iulie 2025
Problemele membrelor inferioare: când sunt semne de alarmă și ce investigații se recomandă
Membrele inferioare — picioarele noastre — suportă zilnic întreaga greutate a corpului și sunt esențiale pentru mobilitate. Orice…
11 iulie 2025
Atmosferă istorică la Timișoara: Festivalul Medieval al Castelului Huniade te poartă înapoi în timp, printre cavaleri și domnițe
Festivalul Medieval al Castelului Huniade are loc între 11–13 iulie și aduce în prim plan cavaleri, ateliere, muzică…
11 iulie 2025
Când va fi gata construcția celui mai mare aquapark din Nord – Vestul României
Cel mai mare aquapark din Nord – Vestul țării se va construi între stațiunile Băile Felix și Băile…
11 iulie 2025
Investiții
Top 25 de companii din Transilvania și Banat în funcție de cifra de afaceri
Primele 25 de companii din regiunile de dezvoltare Vest, Nord – Vest și Centru au o cifră de…
11 iulie 2025
Când va fi gata construcția celui mai mare aquapark din Nord – Vestul României
Cel mai mare aquapark din Nord – Vestul țării se va construi între stațiunile Băile Felix și Băile…
11 iulie 2025
Opt oferte pentru construirea pasajelor pietonale subterane de pe Centura Oradea
Interes crescut din partea firmelor de construcții pentru una dintre cele mai importante investiții în infrastructura pietonală a…
10 iulie 2025
Oportunități de investiții în Bihor: licitații deschise pentru PSI în cinci orașe
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) a demarat procesul de licitație publică pentru concesionarea de parcele în cele…
10 iulie 2025
inVest organizează la Timișoara un Speed Beer-a-thon
Evenimentul are loc în această seară la CoWork Timișoara, cu începere de la ora 18. Sunt așteptați antreprenori…
10 iulie 2025
Pasajul Oșorhei: Începe turnarea betonului pe cel mai aglomerat drum din Bihor
Pas important în construcția unuia dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din județul Bihor. Miercuri, 9 iulie…
9 iulie 2025
Memorandum de Colaborare între Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad
Biroul de Afaceri Externe al Provinciei Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad au semnat, miercuri, 9 iulie 2025,…
9 iulie 2025
Pod peste continente: Arad și Hainan sărbătoresc 25 de ani de înfrățire
Un sfert de secol de cooperare, schimb de bune practici și solidaritate reciprocă. Relația dintre Județul Arad și…
9 iulie 2025
Infrastructură
13 ani pentru primul drum expres de Cluj
Cea dintâi șosea cu acest regim din județ, DEx 4, a devenit funcțională, însă fără soluționarea optimă a…
10 iulie 2025
Opt oferte pentru construirea pasajelor pietonale subterane de pe Centura Oradea
Interes crescut din partea firmelor de construcții pentru una dintre cele mai importante investiții în infrastructura pietonală a…
10 iulie 2025
Oportunități de investiții în Bihor: licitații deschise pentru PSI în cinci orașe
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) a demarat procesul de licitație publică pentru concesionarea de parcele în cele…
10 iulie 2025
ARL Cluj montează grinzile de la Pasajul Italsofa
Administrația județeană susține că nu se lucrează concomitent și la Pasajul Văcarilor din Baia Mare pentru a nu…
9 iulie 2025
Pasajul Oșorhei: Începe turnarea betonului pe cel mai aglomerat drum din Bihor
Pas important în construcția unuia dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din județul Bihor. Miercuri, 9 iulie…
9 iulie 2025
Memorandum de Colaborare între Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad
Biroul de Afaceri Externe al Provinciei Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad au semnat, miercuri, 9 iulie 2025,…
9 iulie 2025
Pod peste continente: Arad și Hainan sărbătoresc 25 de ani de înfrățire
Un sfert de secol de cooperare, schimb de bune practici și solidaritate reciprocă. Relația dintre Județul Arad și…
9 iulie 2025
Noul prefect al Clujului: “Mulți investitori importanți vor să vină aici”
Cinci companii din domeniile automotive, construcții de mașini, farmaceutic sau industria ospitalității au solicitat informații despre terenurile disponibile…
8 iulie 2025
Turism
Băile Cojocna, „resuscitate” în stațiune balneară
Baza de tratament subdimensionată necesită intervenții consistente, restaurantul este utilizat doar parțial, iar clădirea hotelului a funcționat foarte…
11 iulie 2025
7 lucruri care nu trebuie să lipsească din bagajul pentru plajă
Sosirea sezonului cald marchează momentul perfect pentru planuri la mare, zile relaxante sub soare și ieșiri pe nisip.…
11 iulie 2025
Atmosferă istorică la Timișoara: Festivalul Medieval al Castelului Huniade te poartă înapoi în timp, printre cavaleri și domnițe
Festivalul Medieval al Castelului Huniade are loc între 11–13 iulie și aduce în prim plan cavaleri, ateliere, muzică…
11 iulie 2025
Când va fi gata construcția celui mai mare aquapark din Nord – Vestul României
Cel mai mare aquapark din Nord – Vestul țării se va construi între stațiunile Băile Felix și Băile…
11 iulie 2025
Andreea Marinescu: „Hotelul modern trebuie să fie un spațiu viu, sustenabil și relevant pentru comunitate”
“Ne dorim să fim mai mult decât o destinație de cazare. Vrem să fim o alegere conștientă, un…
10 iulie 2025
Târgul de Turism al României – Ediția de Toamnă
Cel mai mare târg de turism are loc la ROMEXPO! După succesul remarcabil al ediției din februarie, care…
8 iulie 2025
Megaproiect de 25 milioane € la Salina Turda. “Să evităm un dezastru ca la Praid”
Municipalitatea cere statului bani pentru lucrări urgente de punere în siguranță și consolidare pentru obiectivul care atrage anual…
7 iulie 2025
Peste 260.000 de pasageri în semestruI I 2025 și noi rute ce deschid orizonturi
În primele șase luni ale anului 2025, Aeroportul Internațional Sibiu a fost alegerea a 260.234 de călători, față…
7 iulie 2025
Educație
Topul înscrierilor timpurii la UBB: 1. Psihologie, 2. Drept, 3. Economice
Numărul candidaților din prima zi a admiterii la facultățile universității din Cluj este aproape dublu față de anul…
11 iulie 2025
Universitatea Babeș-Bolyai va sprijini tinerii cercetători în DeepTech
Instituția clujeană de învățământ superior participă la un proiect finanțat prin programul Horizon Europe al Uniunii Europene (UE).…
8 iulie 2025
Mai puțini șomeri în județul Bihor: cifrele AJOFM Bihor arată o tendință pozitivă
La sfârșitul lunii iunie 2025, rata șomajului în județul Bihor a coborât la 2,05%, potrivit datelor centralizate de…
7 iulie 2025
EU GREEN aduce inovația sustenabilă la Universitatea din Oradea
Timp de cinci zile, între 7 și 11 iulie 2025, Universitatea din Oradea este gazda întâlnirilor directe din…
7 iulie 2025
Conexiuni și lecții de business: eveniment special la Incubatorul CRESC Oradea Mare
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a reunit joi, 3 iulie 2025, reprezentanții unora dintre companiile reprezentative din…
5 iulie 2025
Parteneriat strategic între Universitatea Babeș-Bolyai și Palo Alto Networks
Colaborarea cu liderul mondial în securitate cibernetică (CS) se va reflecta în formarea academică, programele de licență, masteratul…
4 iulie 2025
900 de copii din România, sprijiniți pentru educație și dezvoltare socio-emoțională
În anul școlar 2024–2025, Fundația Regală Margareta a României a oferit sprijin educațional, material, social și emoțional pentru…
3 iulie 2025
Rețeaua, valoarea în business și cinnamon rolls, într-un eveniment marca Sibiu IT Cluster
Într-un mediu economic aflat în continuă transformare, succesul unei afaceri nu mai poate fi separat de formarea profesională…
2 iulie 2025
Zi de Zi știri economice:
