Utilizarea energiei solare drept sursă principală de încălzire a locuinţei se situează în preferinţele a 49% dintre români, care consideră că astfel ar contribui la protejarea mediului înconjurător, relevă un studiu realizat în opt ţări europene.
Eventuala trecere la un astfel de sistem de încălzire, indicat drept ideal, ar presupune însă o transformare radicală într-o ţară precum România unde, potrivit studiului menţionat, majoritatea locuinţelor sunt încălzite de centrale pe gaze naturale sau sunt dependente de sistemele de termoficare locale. Doar 1% dintre respondenţi au indicat că, în prezent, folosesc energia solară pentru încălzirea casei şi tot 1% au menţionat că au dezvoltat sisteme bazate pe energia geotermală.
Energia solară este indicată drept variantă ideală pentru încălzirea caselor şi de către respondenţii din alte ţări. Italienii şi ungurii sunt cei mai favorabili acestei resurse, 60% dintre cei chestionaţi arătând că ar opta fără rezerve pentru un astfel de sistem de încălzire. Cel mai puţin interesaţi de căldura de la soare sunt britanicii. Doar 38% dintre aceştia ar dori să-şi încălzească locuinţele pe baza energiei solare, iar alţi 36% ar prefera în continuare încălzirea pe bază de gaze naturale.
În multe ţări europene, lemnul continuă să fie utilizat în mare măsură drept combustibil. Aproape o treime (31%) dintre cetăţenii maghiari folosesc lemnul pentru încălzirea caselor, aceştia fiind urmaţi de cehi (20%) şi români (19%).
De asemenea, 10% dintre românii intervievați au declarat că folosesc dispozitive electrice de tipul radiatoarelor/caloriferelor electrice pentru încălzire, ponderea utilizatorilor din România a acestui tip de încălzire fiind sub cea a celor din Marea Britanie (18%), dar mult peste cea a celor din Italia, unde doar 1% au declarat că folosesc surse de încălzire alimentate cu energie electrică.
Cărbunele şi combustibilii petrolieri au un rol mai degrabă neglijabil pe piaţa de încălzire a locuinţelor din Europa Centrală şi de Est, ceea ce vine să contrazică percepţia comună conform căreia respectivele resurse ar fi utilizate pe scară largă în această zonă.
Aceste rezultate fac parte din studiul “Trăind în Europa”, în cadrul căruia E.ON și Kantar EMNID au chestionat circa 8.000 de oameni din Germania, Marea Britanie, Italia, Republica Cehă, România, Suedia, Turcia și Ungaria în luna decembrie 2016.
Sursa foto: Agepres
Citește și:
Romgaz repornește forajele la Caragele
Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
28 aprilie 2024
Sorin Maxim, director general ADR Vest: „Investim, nu cheltuim!”
Regiunea Vest a reușit să atragă cu peste 40% mai mulți bani decât i-au fost alocați inițial prin…
28 aprilie 2024
PORR Construct a realizat 38% din Centura de Est a Aradului
Lucrările pentru obiectivul de investiții Varianta Ocolitoare a Municipiului Arad Est au început în toamna anului trecut. Antreprenorul…
27 aprilie 2024
Ponderea investițiilor în bugetul Bihorului a crescut de la 26% în 2019 la 77% în 2023
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, și vicepreședinții Mircea Mălan și Călin Gal au prezentat joi, 25 aprilie,…
27 aprilie 2024
Caravana ADR Nord Vest la Oradea. Bihorul, model de bune practici
O delegația a ADR Nord Vest, în frunte cu directorul general – Csilla Hegedus și Petru Alboi –…
26 aprilie 2024
DEER predă energetica viitoarelor generații
3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
25 aprilie 2024
Bogdan Maioreanu: Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine
După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță, iar Consiliul Internațional al Aeroporturilor (ACI) World a prezis…
25 aprilie 2024
Promelek va miza pe soluțiile de energie regenerabilă în 2024
În contextul unui interes global crescut pentru soluții de sustenabilitate, compania Promelek XXI Cluj, unul dintre principalii jucători…
24 aprilie 2024