Asociația Curtea Veche și Azomureș SA Tîrgu Mureş au transformat Casa Kraus din Criț, pentru o săptămână, într-o „curte a miracolelor” pentru elevii care au participat la Tabăra Narativ.
Fosta casă parohială din Criț, acum pensiunea Casa Kraus, grădina acesteia, șopronul adăpostit de zidurile fortificației Bisericii Evanghelice și împrejurimile satului s-au dovedit un spațiu ideal pentru Tabăra de lectură pentru copii – Narativ, care s-a desfășurat din 26 august până în 2 septembrie. Tabăra de lectură “Narativ” face parte din seria de proiecte de responsabilitate socială derulate de compania Azomureș, mare parte dintre acestea vizând capitolul educație.
Douăzeci de elevi participanți, cu vârsta între 7-12 ani, au fost selecționați din Tîrgu Mureș în urma unui concurs școlar în cadrul căruia aceștia au scris de ce le place să citească. De asemenea, la activitățile taberei au participat și copii ai angajaților Azomureș, selecționați în baza eseurilor redactate. Copiii au petrecut o săptămână într-o atmosferă care păstrează amintirea secolului al XV-lea la Casa Kraus, timp în care se desfășoară acțiunea romanului pe care l-au studiat în tabără – “Cocoșatul de la Notre Dame”, repovestire după romanul lui Victor Hugo, volum apărut în colecția “Cărțile copilăriei” la Curtea Veche Publishing.
Lectură, teatru şi natură
Echipa asociației a pregătit un program variat. Elevii au învățat prin activități practice despre istoria epocii în care se petrece acțiunea romanului, au exersat tehnici din arta discursului public și a improvizației pentru ca în ultima zi a evenimentului să pună în scenă un spectacol dedicat părinților. În completarea acestor activități, un inginer agronom a transmis o parte din cunoștințele sale copiilor, astfel încât aceștia să se bucure nu numai de citit, ci și de natură, să înțeleagă mai bine ce înseamnă munca pământului și roadele pe care acesta ni le oferă. Programul a mai cuprins excursii atât la bisericile fortificate de la Viscri și Saschiz cât și plimbări la fermele din zonă unde copiii au învățat despre agricultură și creșterea animalelor.
„Ne-am propus ca în această sătptâmână să îi provocăm pe copii să descopere cititul de plăcere prin diverse activități care i-au apropiat de povestea „Cocoșatului de la Notre Dame” și nu numai. A contat foarte mult faptul că aceștia și-au dorit să participe așa că am știut de la început că vom avea alături cititori dornici de lectură. O mare parte dintre aceștia nu au mai fost niciodată într-o tabără sau la cele la care au luat parte miza era exclusiv distracția”, mi-a spus Valentina Roman, director executiv și manager de proiect Asociatia Curtea Veche.
„Noi ne-am axat pe utilitatea cunoștințelor acumulate în cadrul evenimentului: multe dintre tehnicile folosite de către specialiștii noștri pot fi folosite în continuare de către cei mici astfel încât ei să își poată activa imaginația și creativitatea, să citească mai fluent sau să scape de emoții în public ori de câte ori vor avea nevoie în viitor”, a adăugat Valentina Roman.
Am vizitat Tabăra Narativ în ultimele trei zile și am povestit cu pedagogii implicați în proiect și cu elevii, care mi-au spus cum s-au simțit și ce au învățat la Criț. „Îmi plac foarte mult activitățile, sunt foarte interesante. Am învățat foarte multe lucruri aici”, mi-a spus Denisa Bârsan, elevă în clasa a V-a. Nicolas Iulian Bidi, elev în clasa a III-a, mi-a spus că s-a gândit dinainte că activitățile din tabără vor fi frumoase și că „au fost peste așteptări”.
Elevii din Tabăra Narativ din Criț au fost îndrumați de trei coordonatori. István Szabó s-a ocupat de atelierele de grădinărit, Daniela Pălimaru i-a ajutat să deseneze și i-a introdus în lumea artelor vizuale, în timp ce Smaranda Nicolau i-a învățat cum să citească o poveste și a pregătit spectacolul din ultima zi.
de Valentin Covaciu
Citește și:
Romgaz repornește forajele la Caragele
Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
28 aprilie 2024
La Brașov s-a lansat apelul de finanțare din cadrul programului City RAPTOR 2024
Lansarea oficială a apelului de finanțare din cadrul programului City RAPTOR 2024 a avut loc la Brașov. Startup-uri…
28 aprilie 2024
Capitala Europene a Culturii 2023 își culege roadele cu programul Legacy Timișoara
Programul Legacy Timișoara oferă Capitalei Europene a Culturii 2023 posibilitatea să își continuă parcursul cultural desfășurat de-a lungul…
28 aprilie 2024
Transapuseana, traversând ținutul pădurilor de basm
Transpuseana, cea mai mare investiţie pentru un drum judeţean din România, a fost inaugurată cu primul său episod…
28 aprilie 2024
Sorin Maxim, director general ADR Vest: „Investim, nu cheltuim!”
Regiunea Vest a reușit să atragă cu peste 40% mai mulți bani decât i-au fost alocați inițial prin…
28 aprilie 2024
Dumexim a semnat contractul pentru Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș
Vineri, 26 aprilie 2024, s-a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș.…
28 aprilie 2024
Vine Iarmarocul la Cluj
Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
27 aprilie 2024
PORR Construct a realizat 38% din Centura de Est a Aradului
Lucrările pentru obiectivul de investiții Varianta Ocolitoare a Municipiului Arad Est au început în toamna anului trecut. Antreprenorul…
27 aprilie 2024