Aeroportul internaţional Baia Mare va fi redeschis traficului aerian intern şi extern cel mai târziu la sfârşitul luni mai, a declarat, marţi, pentru Agerpres, directorul instituţiei, Dorin Buda.
Finanţarea obţinută prin amendamentul depus de deputaţii Gheorghe Şimon şi Sorin Bota prin care se alocă aeroportului suma de 15 milioane de lei, duce la terminarea lucrărilor în curs, plata unor facturi către diversele firme care execută lucrările de modernizare a pistei. ”La felul cum evoluează lucrările, cred până la sfârşitul lunii martie se încheie o parte din lucrări şi apoi se trece la montarea şi calibrarea echipamentelor de dirijare pentru aeronave. Dacă totul decurge în parametrii optimi, sfârşitul lunii mai înseamnă redeschiderea zborurilor interne şi externe”, a spus Dorin Buda pentru Agerpres.
Directorul Aeroportului internaţional Baia Mare, Dorin Buda a mai spus că se poartă negocieri cu două companii aeriene low cost, însă în urma discuţiilor contractul de operare va fi oferit doar unei singure companii. Din Baia Mare se vor asigura legături directe spre Milano, Roma, Paris, Londra, Barcelona şi Madrid. Zborurile interne pe conexiunea Baia Mare-Bucureşti, cu două curse zilnice, vor fi operate de compania Tarom, dar pe lângă operatorul naţional ar mai putea să fie şi o companie low cost.
Citește și:
PORR a forat primul km de tunel de pe Autostrada Sibiu – Pitești
Lucrările de pe Lotul 4 de pe viitoarea Autostradă Sibiu – Pitești nu se opresc nici de Paște.…
3 mai 2024
Decorint a renovat sediul DNA Cluj. Cum arată clădirea
Societatea de construcții a raportat terminarea lucrărilor la clădirea de pe str. Dorobanților, unde funcționează serviciul teritorial al…
2 mai 2024
Cum se pierde vremea pe Centura Metropolitană Cluj. Studiu de caz
Municipalitatea din Cluj-Napoca a tergiversat finalizarea licitației pentru Centura Metropolitană (CMC), deși eșecul era evident, susține un expert…
2 mai 2024
O asociere unde lider este Leko Construct va realiza Parcul Industrial Marghita
Asocierea de firme Leko Construct – Inteco Holding – Electro Excel Green Consulting – Rono Aqua – Caloria…
2 mai 2024
Autostrada Sibiu – Pitești, Secțiunea 5, estimată a fi dată în trafic la finalul anului
„Într-o zonă se toarnă deja suprabetonarea, acolo unde s-a finalizat armătura”. ♦ Lucrările pe Secțiunea 5 din Autostrada…
2 mai 2024
Dacia Asphalt și Diferit au modernizat căile de acces spre Mărișel și Mărgău
Două drumuri din zona montană a Clujului au fost reabilitate, la inițiativa forului județean, cu fonduri europene. Președintele…
1 mai 2024
Terminalul 1 al Aeroportului Oradea, o clădire nZEB, va fi inaugurat în 18 mai
Procesarea pasagerilor și a bagajelor lor se va face prin sisteme digitalizate. Clădirea noului terminal este o investiție…
1 mai 2024
Aproape 49 de milioane de euro pentru modernizarea a 5 drumuri din Arad
Primul proiect contractat în Regiunea Vest prin Programul Regional Vest 2021-2027, componenta de Drumuri Județene: o investiție finanțată din fonduri…
30 aprilie 2024