Producătorul național de gaze, Romgaz, a semnat două contracte în valoare totală de 4,5 milioane de lei cu Transgaz pentru transportul gazelor naturale, potrivit unui raport transmis de Romgaz Bursei de Valori București.
Primul contract, în valoare de 610.898 lei, prevede servicii lunare de transport în perioada 1 ianuarie 2017 — 1 februarie 2017. Al doilea, în valoare de 3,889 milioane de lei, a fost încheiat pentru servicii trimestriale de transport pentru intervalul 1 ianuarie — 1 aprilie 2017.
În cazul ambelor contracte, plata se va face la 15 zile calendaristice de la data emiterii facturii.
“Aceste contracte au fost primite în formă semnată de la SNTGN Transgaz SA în data de 13 februarie 2017 și înregistrate de SNGN Romgaz SA cu nr. 4019 — Contractul lunar 51L/2016 și nr. 4020 — Contractul trimestrial 30-T/2016. Menționăm că solicitarea de rezervare de capacitate lunară și trimestrială a fost făcută în conformitate cu termenele și condițiile prevăzute de Codul rețelei (CR) pentru Sistemul Național de Transport al gazelor naturale”, se mai arată în raportul Romgaz.
Citește și:
ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică
Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara discuțiilor publice privind tranziția energetică. Ele au nevoie de sprijin…
2 mai 2024
Hidro “accelerează” procesul de emitere a autorizației de construire pentru Bumbești Livezeni
În perioada 28-30 aprilie a avut loc o vizită de lucru a Secretarului de stat în Ministerul Energiei,…
2 mai 2024
Trofeul Electricianului: 213 specialiști ai DEER vor concura la faza pe companie
Trofeul Electricianului în cele 18 Sucursale ale DEER și-a desemnat cei mai buni profesioniști: 213 specialiști vor concura…
2 mai 2024
Gazele naturale sunt o mare șansă pentru România. Cum profităm?
spotmedia.ro și Asociația Energia Inteligentă (AEI) au organizat vineri, 26 aprilie, dezbaterea online „Gazele naturale: Cum profităm de…
2 mai 2024
Terminalul 1 al Aeroportului Oradea, o clădire nZEB, va fi inaugurat în 18 mai
Procesarea pasagerilor și a bagajelor lor se va face prin sisteme digitalizate. Clădirea noului terminal este o investiție…
1 mai 2024
Răzvan Pîrjol vrea să facă din Băile Felix o stațiune pentru toate lunile anului
Felixul ar putea deveni Mamaia de Oradea; Stațiune balneară pentru toate cele 12 luni ale anului; Afilierea la…
1 mai 2024
Trei studenți din Timișoara și Cluj-Napoca au câștigat ediția a III-a a RESPO CITY
Trei studenți din Timișoara și Cluj-Napoca au câștigat premiul cel mare, în valoare de 5.000 de euro, în…
29 aprilie 2024
Firma Habau va construi 134 km rețea de gaz în Aleșd, Aștileu, Țețchea și Tileagd
Luni, 29 aprilie 2024 a fost semnat ordinul de începere al lucrărilor și predarea amplasamentului în vederea începerii…
29 aprilie 2024