Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Transportul naval pe ruta Timișoara – Serbia, mai aproape de realitate. A fost testată ecluza de pe Bega

Comisia tehnică a Administrației Bazinale de Apă Banat a testat funcționarea instalației existente la nodul hidrotehnic de la Sânmihaiu Român, în aval de Timișoara, pe canalul Bega, care leagă Timișoara, prin Serbia, de Dunăre. A fost testată funcționarea ecluzei reabilitate de aici, aceasta fiind traversată în premieră de un vaporaș.

Cu acest prilej, un vaporetto, care a plecat din Timișoara, a trecut prin ecluza de la nodul hidrotehnic reabilitat cu bani europeni. Scopul a fost de a verifica cum funcționează mecanismele ecluzei. Totul a decurs normal, ecluza este funcțională, este vestea bună. Din păcate, pentru a se putea realiza dorința de a trece cu vaporul pe Bega spre Serbia mai este de înființat un punct de trecere a frontierei, iar pe partea sârbă este necesară finalizarea lucrărilor la cele două noduri hidrotehnice aflate în țara vecină, la Klek și Srpski Itebej. Partea sârbă, parteneri în proiect, au cerut o păsuire de câteva luni, până în luna mai, pentru încheierea proiectului. Pe partea română mai este un nod hidrotehnic, la Uivar, acesta fiind funcțional.

ABA Banat a terminat lucrările de reabilitare a barajului stăvilar și a ecluzei de la Nodul hidrotehnic Sânmihaiu Român, în cadrul proiectului transfrontalier “Repararea infrastructurii de navigație pe Canalul Bega”, cu finanțare europeană prin IPA Interreg CBC România-Serbia. Totuși, proiectul va fi finalizat abia anul viitor, când și partea sârbă va termina toate lucrările propuse. Perioada de recepție a investiției va fi finalizată în prima parte a anului viitor, când este programată și inaugurarea oficială.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Zalăul va găzdui cele mai bune proiecte de arhitectură din Transilvania

Articolul următor

Oamenii de afaceri din Cluj îl vor mai verde și mai prietenos cu familiile

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share