Șeful administrației băimărene, Cătălin Cherecheș, și-a dat demisia din calitatea de membru al Consiliului Director al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Menajere (ADI-GIDM) Maramureș.
El consideră că ADI-GIDM nu reprezintă scopul care a stat la baza asocierii cu celelalte primării și cu Consiliul Județean (CJ) Maramureș – de organizare și gestionare în comun a serviciului de salubrizare a localităților și managementul deșeurilor, “având în vederea introducerea unor operațiuni și tarife care nu respecta master planul privind gestionarea deșeurilor”.
“În Baia Mare nu s-au realizat investițiile impuse prin asociere și contractul de delegare încheiat de către ADI-GIDM cu operatorul economic, în numele municipiului, dar și tolerarea nerespectării prevederilor contractului de delegare de către operator fără transmiterea unei somații de reziliere a contractului de delegare, pentru neprestarea activităților.
Voi propune Consiliului Local (CL) Baia Mare retragerea din ADI-GIDM și acționarea în instanță a CJ Maramureș pentru recuperarea prejudiciului creat prin majorarea fără bază legală a tarifelor de transport, sortare, depozitare și pentru afectarea mediului înconjurător de pe raza teritorială a municipiului prin acceptarea depozitărilor nelegale a deșeurilor menajere de către societatea prestatoare a serviciului de salubrizare menajeră”.
Operatorul de salubritate Drusal a anunțat că încetează activităţile de ridicare a deșeurilor menajere de la persoanele fizice din Baia Mare, motivând datoriile acumulate de municipalitate pe 2021, de 14 milioane de lei, la care se adaugă restanțe de 4 milioane, pentru care există sentinţe definitive.
O parte a consilierilor locali din Baia Mare au propus darea în administrare a serviciului de salubrizare stradală către Serviciul Public Ambient Urban (SPAU), pentru următoarele trei luni.
Aceștia au depus un proiect de hotărâre pentru înființarea unei comisii care va analiza modul de derulare a contractului cu Drusal, datoriile acumulate, stadiul plăților efectuate de către municipalitate. SPAU încă nu deţine utilajele necesare colectării deşeurilor stradale, autorizaţiile de mediu necesare şi locul de depozitare a deşeurilor strânse.