Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a afirmat vineri, în cadrul simpozionului “Turismul pe litoralul românesc în sezonul 2017”, organizat de Camera de Comerț Industrie Navigație și Agricultură din Constanța, că segmentul turismului clandestin, practicat de proprietarii de locuințe, ar putea fi scos din economia subterană dacă s-ar aplica o impozitare diferențiată a locuințelor.
“Mă bucur că după mulți ani avem în sfârșit un Minister al Turismului, pentru că acesta este un important domeniu de activitate și mi-ași dori să se reflecte în economia națională printr-un aport important, pe măsură, la PIB-ul României. Din păcate, în fiecare an, aflăm cifre statistice contradictorii, transmise pe diferite canale de colectare, precum ar fi INS: care a raportat, aferent anului 2016, un număr de 84.675 locuri de cazare pe litoralul românesc, în vreme ce Ministerul Turismului a înregistrat un număr de 107.339 turiști, într-un weekend din vârf de sezon, iar Ministerul de Interne raportează, pentru aceeași perioadă de sezon, cam 250. 000 de turiști ce intră pe litoral, până la cifra maximă de câte 400.000 de Ziua Marinei. Eu nu înțeleg unde se cazează toți acești turiști, că doar nu toți au rude în localitățile de pe litoral. Cred că mulți proprietari de locuințe practică turism clandestin, fără să se autorizeze și să plătească impozite, în detrimentul celor care fac investiții”, a afirmat Daraban.
El a spus că acest fenomen al turismului clandestin “poate fi scos la suprafață” doar prin introducerea unei impozitări diferențiate a locuințelor private în funcție de proiectarea apartamentelor și de numărul de dormitoare raportat la numărul persoanelor care locuiesc la acea adresă, în imobilul respectiv.
“Să admitem că un dormitor ar fi de ajuns pentru câte un membru al familiei, ca spațiu vital de locuit, iar restul să fie impozitat diferențiat, ca mijloc de producție cu scop de cazare turistică și astfel se poate rezolva o problemă. Cred că veniturile reale realizate în sectorul turistic românesc ar fi pe undeva pe la 4,5-5% din PIB și nu 1,5%, cât raportează acum INS”, a declarat Mihai Daraban.
Citește și:
La Brașov s-a lansat apelul de finanțare din cadrul programului City RAPTOR 2024
Lansarea oficială a apelului de finanțare din cadrul programului City RAPTOR 2024 a avut loc la Brașov. Startup-uri…
28 aprilie 2024
Transapuseana, traversând ținutul pădurilor de basm
Transpuseana, cea mai mare investiţie pentru un drum judeţean din România, a fost inaugurată cu primul său episod…
28 aprilie 2024
Vine Iarmarocul la Cluj
Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
27 aprilie 2024
Ponderea investițiilor în bugetul Bihorului a crescut de la 26% în 2019 la 77% în 2023
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, și vicepreședinții Mircea Mălan și Călin Gal au prezentat joi, 25 aprilie,…
27 aprilie 2024
Rebranduire pentru Hotelul Coroana de Aur din Bistrița: Grand Hotel Coroana
Fostul Hotel Coroana de Aur din municipiul Bistrița își schimbă nu doar aspectul, ci și numele, devenind Grand…
26 aprilie 2024
Un pod pietonal și ciclist va traversa Crișul Repede în zona Hotelului Hilton
În ultimii 13 ani în Oradea au fost construite patru poduri peste Crișul Repede destinate circulației auto: Podul…
25 aprilie 2024
Ambasadorul Finlandei în România laudă Oradea pentru dezvoltare
Primarul Oradiei, Florin Birta, și președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, au primit joi, 25 aprilie 2024, vizita…
25 aprilie 2024
Brandberry a creionat identitatea Țării Silvaniei
Consiliul Județean (CJ) Sălaj și consultantul de dezvoltare strategică Brandberry au organizat o dezbatere publică pentru prezentarea, în…
25 aprilie 2024