Guvernul a aprobat, joi, un act normativ prin care accesul pe piaţa externă a IMM-urilor va fi susţinut de la bugetul de stat cu suma de 71 milioane lei, pentru perioada 2017-2020, alocaţia financiară nerambursabilă fiind de maximum 50.000 de lei/beneficiar şi reprezintă 90% din valoarea cheltuielilor eligibile.
Executivul a adoptat normele metodologice de aplicare a programului de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, prin care se reglementează modul de instituire a respectivei scheme de ajutor de minimis.
Astfel, prin program se finanţează participări individuale la târguri şi expoziţii internaţionale, organizate în străinătate, cu stand propriu, altele decât cele organizate în baza OUG 56/2016 privind aprobarea Sistemului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat şi în baza HG 296/2007 privind aprobarea Mecanismelor de derulare a acţiunilor din Programul de promovare a exportului; participări individuale la misiuni economice organizate în străinătate, altele decât cele organizate în baza OUG 120/2002 privind aprobarea Sistemului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat şi în baza HG 296/2007 privind aprobarea Mecanismelor de derulare a acţiunilor din Programul de promovare a exportului; crearea identităţii vizuale a unui IMM (marcă, siglă, slogan); realizarea unui site pe Internet/aplicaţie pentru mobil, pentru prezentarea activităţii solicitantului şi a produselor promovate, în limba română şi limba engleză/altă limbă de circulaţie internaţională; participări ale angajaţilor la cursuri de pregătire, în ţară şi/sau în străinătate, în domeniul tehnicilor de promovare a produselor/serviciilor pe noi pieţe; analize şi studii de piaţă; alte tipuri de activităţi de promovare şi susţinere a internaţionalizării.
Completarea cererii tip pentru înscriere în program, în vederea obţinerii finanţării, se face on-line pe site-ul www.aippimm.ro.
Data de la care este activă înscrierea on-line se comunică pe site-ul instituţiei cu cel puţin 5 zile înainte de data începerii procesului de înregistrare propriu-zis.
Verificarea documentelor depuse şi a cererii pentru înscrierea în Program on-line se face în maxim 15 zile lucrătoare, după încheierea sesiunii de înscriere.
Acordarea finanţării se realizează în baza criteriului „primul venit – primul servit”, în limita bugetului.
Beneficiarii alocaţiilor financiare nerambursabile au obligaţia de a raporta efectele participării la Program către minister, pentru o perioadă de 2 ani, începând cu anul următor acordării alocaţiei financiare nerambursabile.
Citește și:
Oradea va avea o autobază nouă și depou de tramvaie modernizat
Săptămâna trecută, Primăria Oradea a depus spre finanțare un mega proiect de peste 56 de milioane de euro…
5 mai 2024
Clădirea Hexagon Offices a primit certificarea WELL Health-Safety
Complexul de birouri deținut de grupul KESZ pe Calea Turzii reprezintă prima investitiție din România a companiei ungare.…
3 mai 2024
75 milioane € pentru obiectivele turistice din Ardealul de Nord
Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV) a prezentat, în cadrul unui eveniment organizat în Cluj, cele patru apeluri…
3 mai 2024
Întreprinzătorii din Maramureș și-au stabilit strategia anuală
Membrii asociației s-au reunit la restaurantul La Tour, din Baia Mare, deținut de unul dintre componenții organizației, Sorin…
3 mai 2024
Oradea se află și în acest an pe harta Conferințelor Energynomics
Municipiul Oradea nu lipsește în ultima vreme de pe harta conferințelor mai importante. De data aceasta, Energynomics va…
3 mai 2024
DOITSMARTER, proiect de testare a soluțiilor inteligente pentru optimizarea consumului de energie în locuințe sociale
Orientarea inovațiilor tehnologice către consumatorii vulnerabili de energie trebuie să devină o prioritate atât pentru autoritățile publice, cât…
3 mai 2024
PORR a forat primul km de tunel de pe Autostrada Sibiu – Pitești
Lucrările de pe Lotul 4 de pe viitoarea Autostradă Sibiu – Pitești nu se opresc nici de Paște.…
3 mai 2024
Luna mai e Luna Maramureșului
Luna Maramureșului este o inițiativă ce își propune să aducă în prim planul vieții culturale, comorile acestui județ.…
3 mai 2024