Trei morminte despre care încă nu se ştie de când datează, dar şi fragmente ceramice şi de chirpici din epoca Bronzului au fost descoperite într-un parc aflat în reamenajare, la Timişoara, însă arheologii se aşteaptă să găsească aici un stăvilar, dar şi o necropolă de la finalul epocii Bronzului, începutul epocii Fierului.
”S-a descoperit câte ceva în Parcul Central şi avem supraveghere arheologică, nu descărcare cu cercetare, ci supraveghere”, a anunţat primarul Nicolae Robu.
Arheologul Dorel Micle, din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, a declarat, pentru News.ro, că în acest parc au fost găsite vestigii din epoca Bronzului şi trei morminte.
„Au fost găsite câteva vestigii din epoca Bronzului, mai exact câteva fragmente de chirpici şi fragmente ceramice. De asemenea, au fost găsite trei morminte, dar nu ştim din ce epocă datează acestea. Urmează să primim aviz de la Ministerul Culturii să putem intra cu săpăturile în acea zonă”, a spus Dorel Micle, conform news.ro.
Arheologii spun că în acest parc, în care în prezent se fac lucrări de reamenajare şi care este închis pentru public, s-ar afla îngropat cel mai mare stăvilar din cele patru pe care le-a avut Timişoara, după ocupaţia austraică. Aceste stăvilare aveau rolul de a menţine controlul apei care umplea şanţul de apărare al cetăţii oraşului.
De asemenea, arheologii se aşteaptă să mai găsească în acest parc şi o necropolă ce datează de la sfârşitul epocii Bronzului, începutul epocii Fierului.
Un astfel de stăvilar a fost descoperit, în urmă cu patru ani, tot în zona centrală a oraşului, în timpul şantierului pentru ridicarea cladirilor de birouri City Business Centre. Acesta a fost complet restaurat, pe banii investitorului, şi pus în valoare în vecinătatea CBC, timişorenii şi turiştii bucurându-se de un minimuzeu în aer liber.
La sfârşitul lunii mai, a fost dat ordinul de începere a lucrărilor de reamenajare a Parcul Scudier, mai cunoscut de timişoreni drept Parcul Central, aflat în vecinătatea Catedralei Mitropolitane din Timişoara.
Parcul va fi transformat într-o grădină vieneză. Vor fi plantate nu mai puţin de 86 de specii de arbori şi arbuşti, dar şi 1.552 de exemplare de plante perene din 25 de specii, de diferite culori.
La intrarea dinspre Catedrala Mitropolitană urmează să fie poziţionate coloane de marmură, dar va fi inscripţionat şi numele parcului.
Toate intrările în parc urmează să fie refăcute şi rearanjate şi va fi amenajat şi un foişor unde pot fi susţinute concerte de muzică. Conform planului Primăriei, va fi amenajat şi un labirint.
Lucrările de reamenajare a acestui parc costă 6.500.000 lei, la care se adaugă TVA, bani din bugetul local, durata lucrarilor fiind estimată la 12 luni, însă ar putea dura mult mai mult, din cauza vestigiilor arheologice ce se vor găsi aici.
Citește și:
Deficit major în comerțul Clujului: 1,8 miliarde euro
Balanța comercială a județului pe anul trecut s-a înclinat foarte mult spre importuri: 4,6 miliarde €, față de…
30 aprilie 2024
Final de proiect ”2023 Cluj Innovation Year”
“2023 Cluj Innovation Year” încheie un an de inovare și colaborare pentru dezvoltarea durabilă în România Transilvania IT…
30 aprilie 2024
Universitatea din Oradea îi așteaptă pe viitorii absolvenți la „Târgul Facultăților”
Liceeni, părinți și profesori sunt invitați să ia parte la cea de a patra ediția a „Târgului Facultăților”.…
30 aprilie 2024
S-a lansat licitația pentru modernizarea drumului Padiș – Ic Ponor
Consiliul Județean Bihor a lansat marți, 30 aprilie 2024, licitația pentru execuția lucrărilor de modernizare a drumului județean…
30 aprilie 2024
Românca Tincuța Marin magnetizează vizitatorii Bienalei de Artă de la Veneția
Galeria Jecza din Timișoara alături de Fundația Interart Triade magnetizează publicul din Veneția cu o expoziție în premieră…
30 aprilie 2024
ROCA Management devine cel mai nou membru al Asociației Administratorilor de Fonduri din România
ROCA Management SRL, administratorul ROCA Investments, una dintre cele mai dinamice companii de private equity din România, a…
30 aprilie 2024
Măsurile fiscale recente au schimbat metodele de remunerare și fidelizare a angajaților din industria serviciilor pentru afaceri
Evoluția salariilor în industria serviciilor pentru afaceri urmează evoluția generală a pieței cu o creștere de 4% pentru…
30 aprilie 2024
Elevii bihoreni, ajutați să își dezvolte abilitățile sociale și emoționale
Asociația CREFOP Oradea, partener educațional în programul național „Săptămâna verde”, i-a ajutat pe elevii de la mai multe…
30 aprilie 2024