După ce 10 ani a condus afacerile din România ale Lupp Projekt, Ludger Thol a pornit la drum cu propria sa afacere, înființând recent compania LMT Ingenieure. Treisprezece ingineri și doi economiști lucrează în echipa lui Thol. Două contracte de Projekt-managing sunt deja în derulare pentru 2017 și mai multe contracte de proiectare pentru clienți din Elveția și Germania.
Acționarii de la Lupp Projekt au luat, în 2016, decizia strategică de a se retrage de pe piața locală. Nu pentru că firma din România nu a avut succes, ci motivând că nu există perspective pe termen lung în această piață. Managerul Ludger Thol s-a văzut pus în situația de a alege ce va face în continuare: bate și el în retragere spre țara-mamă sau rămâne pe cont propriu în România? Nu a fost foarte grea alegerea, pentru că Ludger era îndrăgostit de mult de Cluj și de Transilvania.
“Am pus rapid bazele companiei LMT Ingenieure, păstrând echipa de ingineri și economiști pe care am format-o la Lupp, și am pornit pe acest drum. În paralel, până la retragerea efectivă a Lupp Projekt din piață, la finalul lui 2017, mă ocup și de proiectele lor aflate încă în derulare, de exemplu construcția la cheie a unui centru de tratament oncologic, în Cluj. Totuși, timpul meu e dedicat, în principal, creșterii LMT Ingenieure, care face Projekt-managing și proiectare pentru clienți din România și din străinătate”, explică Thol.
Noua sa companie nu mai caută să fie antreprenor general într-un proiect, o poziție de altfel depășită în țările din vestul Europei. “Spun că e depășită din punctul de vedere al beneficiarilor. Aceștia preferă mai nou să lucreze cu o companie de tip Projekt-manager, care să caute subantreprenori, să negocieze direct cu aceștia, să coordoneze etapele lucrărilor, obținând astfel un cost final mult mai bun pentru beneficiari. În cazul folosirii unui antreprenor general, acesta negocia el cu subantreprenorii, iar diferența de preț se regăsea doar în buzunarul său, nu ajungea și la beneficiar”, spune Thol. În calitate de Projekt-manager, LMT Ingenieure a contractat deja două lucrări pentru 2017: o hală industrială de 2500 mp în Câmpia Turzii și o hală industrială de 1500 mp în Cluj-Napoca. Beneficiarii sunt ambii investitori germani, prezenți deja în piața locală, cu planuri de extindere. Lucrările lor anterioare au fost coordonate tot de Ludger Thol, dar sub umbrela Lupp Projekt.
Proiectare pentru clienți din Elveția și Germania
O a doua axă importantă a afacerii LMT Ingenieure este proiectarea. Ludger Thol are clienți fideli și pe acest domeniu, care revin mereu la el. De pildă, un investitor din Elveția construiește un spital privat în Zurich. Peste 400 de planuri a avut de desenat echipa lui Ludger Thol pentru acest obiectiv. De asemenea, firma din Cluj face planurile pentru armături la câteva locuințe mari în Frankfurt și Berlin și planurile de cofrare pentru un obiectiv în Regensburg.
“Acești clienți sunt oameni cu care eu am mai lucrat, care au încredere în mine. Desigur, să faci proiectarea în România a unui obiectiv pe care-l construiești în vestul Europei aduce mari economii investitorului. Sunt colaboratori cu care eu am mai lucrat, au încredere în mine și în echipa mea. Avem o echipă foarte bine pregătită, chiar dacă este tânără, pentru că media de vârstă e sub 30 de ani. În funcție de lucrările pe care le vom mai contracta în acest an, e posibil ca echipa să crească numeric și să ne mutăm birourile într-o clădire de birouri pe care am identificat-o deja, pe Calea Turzii”, susține Ludger Thol.
Business, pedagogie, networking
Timpul său e destul de prețios, dar îl împarte de așa natură încât să nu rateze întâlnirile sale cu studenții de la UBB-FSEGA și Universitatea Tehnică, cărora le ține cursuri despre antreprenoriat, Projekt-management, bune practici în business, management de calitate etc. Ține foarte mult să împartășească din experiența sa celor tineri, pentru că la rândul său a avut mentori și modele pe care i-a/le-a urmat până a ajuns să aibă succes. Pe lângă business și pedagogie, Ludger Thol se ocupă și de o parte din activitățile DWNT (Clubul oamenilor de afaceri de limbă germană din Transilvania de Nord), unde este președinte de peste 5 ani. Sub coordonarea sa, DWNT a ajuns la aproape 160 de membri și are multe acțiuni care vin în sprijinul antreprenorilor, în general, și al investitorilor străini, în special.
Citește și:
Brașov-Dezbatere pentru reducerea abandonului școlar „Pactului pentru Tineri”
Front comun pentru viitorul tinerilor brașoveni Pactul pentru Tineri – lecția de responsabilitate! Brașov, 8 mai –…
8 mai 2024
Valorificarea turismului din zona Bihorului prin investiții strategice
Eveniment dedicat mediului de afaceri din zona Bihorului despre atragerea investițiilor pentru dezvoltarea turismului. „Unlocking Investment Potential…
8 mai 2024
ANAF a publicat ghidul RO e-Transport: amenzi de până la 100.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor
Sistemul RO e-Transport reprezintă o componentă esențială a efortului de digitalizare la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală…
8 mai 2024
Creșteri substanțiale ale cifrei de afaceri și EBITDA Grupului TeraPlast în T1/2024
Marja EBITDA este cu 32% mai mare față de T1/2023 și mai mare decât cea bugetată. Vânzările Grupului…
8 mai 2024
Trei oferte pentru digitalizarea Campusului pentru Învățământ Dual Oradea
Au fost depuse trei oferte în cadrul licitației pentru dotări cu echipamente și digitalizarea Campusului pentru Învățământ Dual…
8 mai 2024
Campionatul Internațional de Robotică – Robotics Championship are loc la Oradea
În perioada 9-11 mai, Oradea redevine un hub internațional de robotică, cu peste 700 de concurenți din întreaga…
8 mai 2024
Vital S.A., 400 milioane € investiți în cel mai mare proiect din Maramureș
Alexandrina Bancoș, directorul general al societății Vital SA, și-a asumat dificila sarcină de a gestiona un uriaș proiect…
8 mai 2024
Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă și apă uzată în județul Bistrița-Năsăud
Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă și apă uzată din județul Bistrița-Năsăud are drept scop continuarea…
8 mai 2024