Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Vital S.A., 400 milioane € investiți în cel mai mare proiect din Maramureș

Alexandrina Bancoș, directorul general al societății Vital SA, și-a asumat dificila sarcină de a gestiona un uriaș proiect pe bani europeni menit să asigure servicii de apă și canalizare pentru peste 90% din populația Maramureșului.

Vital este o mare companie de apă condusă de femei: președinte CA, director general, lucru mai puțin obișnuit în acest domeniu.

Nu aș zice; operatorii din Buzău, Craiova sunt în aceeași situație. Eu am fost director în cadrul BCR timp de 20 de ani. Știam de Vital pentru că era un client important al băncii. Am venit aici în postul de director economic, în 2013. Autoritatea tutelară a apreciat că este foarte important ca la conducerea societății să se afle un economist, având în vedere situația financiară, proiectele pe fonduri europene. Poate și pragmatismul meu a contat, peste al unui inginer. Am închegat o echipă în care eu sunt economistă, directorul adjunct e inginer constructor, iar directorul de producție a terminat Hidrotehnica.

În 10 ani am fost mereu pe plus, m-am preocupat să avem mereu asigurate scadențele la bănci, plățile să fie făcute la timp către furnizori, salariați. Eu am avut mereu o preocupare către dezvoltare, inclusiv acest sediu avea o curte nebetonată, cu bălți cu noroi, nici pe departe condițiile de acum. M-am preocupat să avem condiții bune de muncă, dotări cu echipamente și utilaje și pe fonduri UE, și din surse proprii. Dacă nu aveam rezultate, nu mă ținea nimeni aici, nu e un drept câștigat pe viață. Am avut un profit net de 2 milioane € în 2023, ne-am atins toate țintele, toți indicatorii de performanță, inclusiv cei prevăzuți în legea austerității.

În pandemie, foarte mulți operatori erau înnebuniți că trebuie să pună lacătul, că i-au “rupt” prețurile la energie, că nu mai au bani să își plătească toate contractele. Noi am făcut față și acelei perioade: am sistat comenzi și contracte care nu erau neapărat urgente (nu te apuci să cumperi mașini și mobilier). Și acum sunt operatori din Transilvania care au dificultăți pe POIM, cu contracte sistate, fiind puși să returneze banii, și caută finanțări pentru că zeci de milioane de euro nu poate să îi scoată nimeni din buzunar.

Accesați un mare proiect pe bani europeni, de 400 milioane €.

Acum schimbăm Autoritatea de Management, din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) în Programul de Dezvoltare Durabilă (PDD). Vom trece întregul proiect regional dintr-un program în altul, însă menținem obiectivele: de asigurare a directivelor europene pe apă și canal. Imediat după ce vom semna cu AM-PDD, începem cu cel mai mare contract, pentru Baia Mare și cele două conducte magistrale: spre Satulung – Șomcuta – Ulmeni, respectiv Ardusat – Seini pentru a duce apa în zonele unde nu este atât de bună calitativ. Vom asigura astfel atât calitatea, cât și cantitatea necesară în aceste zone. Proiectul este împărțit în 18 contracte și cuprinde tot județul.

Care este specificul Maramureșului?

Fiind într-o zonă de munte, județul are o apă bună, de calitate, însă ținta noastră este de a asigura și rezerva, să nu ne bazăm doar pe Barajul Firiza, ci și pe legătura sa cu Barajul Runcu, care poate să furnizeze cantitatea necesară în perioadele de secetă. Chiar și anul trecut, când s-a lucrat la Firiza și s-a golit barajul, totuși am asigurat apa și pe secetă. Pe de altă parte, avem dezavantajele unităților administrativ teritoriale (UAT) cu localități răsfirate pe dealuri, unde costul investiției este îngreunat de faptul că nu poți asigura eficiența cheltuielii. Nu e totuna să faci o investiție într-un bloc sau în 10 case răsfirate pe 10 dealuri.

Noi am preluat și UAT-uri care au derulat investiții pe diferite programe: Anghel Saligny, PDD. Au fost multe linii de finanțare adresate UAT-urilor, nu operatorului, iar atunci noi am preluat prin contracte de concesiune.

Cum veți derula toate aceste contracte?

Investițiile majore sunt făcute în afara municipiului Baia Mare: stații de epurare noi, de tratare și clorinare. La apă vom ajunge de la o alimentare pe județ de la 77% la 92% (deși Baia Mare a ajuns la 99,9%), iar la canalizare, de la 73 la 91%. Adică peste 90% la apă și canal pentru tot județul.

V-ați gândit și la parcurile industriale preconizate în Maramureș?

Investiția va acoperi și necesarul acestora deoarece localitățile unde sunt prevăzute au asigurat debitul de apă. Dacă va fi vorba despre a face o branșare sau a redimensiona o conductă, nu vom avea nicio problemă. Rămân în discuție conductele de azbociment pe care nu le putem înlocui integral pentru că proiectul merge pe extindere și mai puțin pe reabilitare, deci vor rămâne în sarcina noastră. Când spun azbociment, mă refer mai ales la Baia Mare, cu 60 km de astfel de rețea, prinsă în proiect doar ca reabilitare parțială. O vom scădea undeva la 40 km, însă rămâne o prioritate pentru noi.

Cum stați cu digitalizarea?

Avem mai multe proiecte mari pe POIM: echipamente SCADA, softuri de operare și implementare, asistență tehnică, eficientizare energetică. Am încheiat un proiect fotovoltaic pe stația de epurare și uzina de apă, panouri instalate pentru reducerea cu 30% a consumului energetic. Ne ducem în continuare cu un Master Plan de eficiență energetică pe toate punctele de consum, pornind de la utilaje și contoare care să măsoare intrarea, ieșirea și consumul din interior într-o localitate, pe baza cărora poți să afli unde se produc cele mai mari pierderi. De la 42% la pierderi de apă am scăzut la 35%, însă vrem să le ducem și mai jos.

VITAL, dezvoltare în tot județul

Operatorul regional de servicii publice de alimentare cu apă și canalizare din Maramureș s-a înființat ca societate comercială, în 1997, în urma reorganizării Urbis Baia Mare. Și-a păstrat profilul: distribuția apei potabile la utilizatori casnici și industriali, colectarea și epurarea apelor uzate menajere și industriale. Vital funcționa ca societate pe acțiuni, având ca acționar unic Municipiul Baia Mare, prin Consiliul Local. Din 2005, și-a majorat capitalul social prin cooptarea de noi acționari: Consiliul Județean Maramureș și nouă orașe ale județului. În prezent, există o relație de natură contractuală între Vital și comunitățile locale beneficiare ale serviciilor furnizate sau prestate, grupate în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Apă-Canal Maramureș. Extinderea ariei de delegare a Vital s-a realizat prin atribuirea directă a serviciilor de apă canal de catre UAT-urile semnatare. În aria de delegare a serviciilor sale sunt cuprinse 10 localități urbane (Baia Mare, Vișeu de Sus, Sighetu Marmației, Baia Sprie, Cavnic, Seini, Tăuții-Măgherăuș, Târgu Lăpuș, Ulmeni, Șomcuta Mare) și 10 comune (Recea, Groși, Dumbrăvița, Copalnic Mănăștur, Coaș, Săcălășeni, Coltău, Mireșu Mare, Satulung, Bocicoiu Mare).

Vital și grupul de consultanță EPTISA au încheiat un contract de asistență tehnică pentru pregătirea aplicației de finanțare și documentațiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în Maramureș. Proiectul viza creșterea nivelului de colectare și epurare a apelor uzate urbane și a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populației, fiind sprijinit de AM-POIM și JASPERS. Scopul este de a îmbunătăți sectorul de apă uzată în vederea conformării cu directivele europene pentru zonele de peste 2.000 locuitori echivalenți (LE) și crearea sistemelor pentru alimentarea cu apă a localităților Maramureșului în vederea conformării cu directivele UE pentru localitățile de peste 50 locuitori. Prin proiect se propun investiții pentru:

creșterea gradului de conectare la servicii de alimentare cu apă potabilă, controlată microbiologic, în condiții de siguranță și protecție a sănătății;

extinderea alimentării cu apă din cadrul a două sisteme de alimentare cu apă (SAA) existente: Baia Mare și Sighetu Marmației; extinderea sau reabilitarea SAA Baia Sprie, Băița, Cavnic, Groșii Țibleșului, Poienile de Sub Munte, Târgu Lăpuș, Ulmeni, Vișeu De Sus. Un alt obiectiv este asigurarea colectării și epurării apelor uzate în cinci clustere (Baia Mare, Sighetu Marmației, Târgu Lăpuș,  Coltău și Sarasău) și șapte aglomerări (Poienile de Sub Munte, Vișeu de Sus, Seini, Cavnic, Șomcuta Mare, Remeți). Investițiile propuse în cadrul proiectului sunt extinderi și reabilitări ale rețelelor de canalizare, stații de epurare noi, extinderi ale stațiilor de epurare existente și o unitate de eliminare avansată a nămolului prevăzut în stația de epurare Baia Mare.

Cum se va derula proiectul regional

În sectorul de apă, gradul de conectare la sistemul de alimentare în aria deservită de Vital, în 2018, era de 77,7% (63,1% 180.681 locuitorii conformi ca furnizare continuă la parametrii de calitate ai apei tratate). După investițiile realizate prin acest proiect, gradul de conectare și conformare va creşte la 81,1% (232.095 locuitori în 2024), respectiv 7.653 locuitori vor fi nou conectați la serviciile de furnizare a apei potabile din surse conforme la finalul lui 2024. În 2026 gradul de conectare și conformare va creşte la 92% (259.351 locuitori), adică 34.910 locuitori vor fi nou conectati la apă potabilă din surse conforme în 2026. Populația beneficiară a proiectului va fi de 78.670 locuitori. Rezultatele așteptate sunt creșterea ratei de conectare în sistemele de canalizare pentru conformarea cu directiva europeană privind apele uzate urbane; reducerea infiltrațiilor; creșterea securității sistemului; îmbunătățirea calității emisarului prin reabilitarea rețelei de canalizare (tot debitul colectat să fie deversat în stația de epurare); servicii de colectare și epurare a apei uzate de calitate pe baza principiului maximizării eficienței costurilor, calității în operare și la prețuri rezonabile.

Strategia generală la nivel de județ a identificat măsurile prioritare de cost cât mai scăzut, având în vedere soluțiile tehnice și instituționale fezabile pentru a atinge țintele naționale și județene definite în cadrul sectorului de apă și apă uzată. Regiunea în care va fi concretizat proiectul e mai puțin dezvoltată economic în comparație cu media națională. Veniturile gospodăriilor sunt mai scăzute decât media din România (salarii medii mai mici, rata șomajului mai ridicată, valoare economică adăugată scăzută). Sistemele de apă și canalizare sunt operate la nivel regional, iar dimensiunea operatorului regional este medie spre scăzută. Populația judeţului în 2011 era de 478.659 locuitori: urbană – 275.286 locuitori (57,51%), rurală – 203.373 (42,49%).

Proiectul propune investiții pentru alimentare cu apă și canalizare în 30 UAT-uri. Propunerile de investiții au fost realizate pe baza Master Planului județean aprobat în 2013 și cuprind 29 UAT-uri cu investiții locale și Județul Maramureș cu investiții regionale. Investițiile propuse sunt de 401 milioane €: 207 milioane pentru apă potabilă (51%), 193 milioane pentru cea uzată (48%). Ele urmăresc creșterea alimentării cu apă de la 81% (în 2018) până la 91% (în 2026), epurarea apei uzate de la 54% (2018) până la 82% (în 2026). Investițiile în alimentarea cu apă cuprind 30 UAT-uri, deservite de 9 SAA. Investițiile la nivelul întregului proiect în alimentarea cu apă sunt: cinci surse de apă (extindere, reabilitare) – Târgu Lăpuș, Groșii Țibleșului, Băița, Poienile de Sub Munte, Sighetu Marmației; conducte de aducțiune – 8.543 m; stații de tratare apă/clorinare – 29; conductă transport – 200.744 m; rezervor înmagazinare apă – 58; stații de pompare – 41; rețele distribuție – 322.068 m; branșamente pe rețele existente – 6.725.

Investițiile în colectarea și tratarea apei uzate sunt: rețele de canalizare – 232.713 m, stații de epurare – 6; stații de pompare ape uzate – 90; conducte de refulare – 41.941 m; racorduri pe rețelele de canalizare existente – 864; o unitate avansată de eliminare a nămolului. Mai sunt incluse investiții în sisteme de colectare ape uzate existente cumulate cu sistemele colectare ape uzate noi prevăzute în 18 UAT-uri; echipamente de operare; alte componente (întărirea capacității operatorului, extinderea sistemului SCADA, achiziția de echipamente necesare operării infrastructurii extinse. Datorită faptului că POIM s-a încheiat la 31 decembrie 2023, întreg proiectul trece în PDD 2021-2027.

Proiectul regional în cifre

Costuri totale (cu TVA) 475 milioane euro

Costuri eligibile 401 milioane euro

Grant UE 320 milioane euro (85%)

Bugetul de stat 49 milioane euro (13%)

Bugetul local 7,5 milioane euro (2%)

Împrumut 24 milioane euro (6%)

TVA 74 milioane euro (18%)

Articol publicat în ediția tipărită cu nr. 128 a revistei Transilvania Business (11 aprilie-8 mai 2024), în capitolul special dedicat investițiilor în infrastructura de apă și canalizare, proiect ocazionat de Ziua Mondială a Apei

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă și apă uzată în județul Bistrița-Năsăud

Articolul următor

Campionatul Internațional de Robotică – Robotics Championship are loc la Oradea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Diriguitorii Spitalului Regional de Urgență (SRU) vor să construiască la foc automat, în patru ani, un obiectiv care stagnează de două decenii.
Citeste mai mult

20 de ani pentru o groapă

Diriguitorii Spitalului Regional de Urgență (SRU) Cluj vor să construiască la foc automat, în patru ani, un obiectiv…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share