Un proiect de construire a unei piste de biciclete pe traseul unei linii dezafectate de cale ferată va fi depus de trei localităţi din judeţul Cluj – Sâncraiu, Călăţele şi Huedin, primarii acestora anunţând marţi că vor să atragă pentru acest obiectiv o finanţare europeană de 200.000 de euro.
Primarul comunei Sâncraiu, Andrei Poka, a explicat presei că, în data de 31 ianuarie 2018, Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) din SNCFR a emis o hotărâre prin care s-a aprobat trecerea terenului căii ferate dezafectate, care are o lungime de 15 kilometri, în patrimoniul celor trei localităţi.
“Împreună cu primarii din comuna Călăţele şi oraşul Huedin am iniţiat demersuri în vederea depunerii unui proiect cu fonduri europene pentru construirea unei piste de biciclete pe amplasamentul fostei căi ferate Huedin – Călăţele în lungime de 15 km, care este dezafectată. Avem deja hotărârea AGA a SNCFR prin care ei sunt de acord cu trecerea terenului în patrimoniul celor trei localităţi. Proiectul cu finanţare europeană este în valoare de 200.000 de euro şi are scopul de a creşte potenţialul turistic al zonei. Astfel că am putea atrage turişti care să meargă cu bicicleta de la Huedin la Călăţele, trecând prin Sâncraiu”, a spus Poka, citat de Agerpres.
El a amintit că în comuna pe care o conduce, Sâncraiu, există 46 de pensiuni agro-turistice, localitatea fiind “extrem de populară” mai ales în rândurile turiştilor maghiari care vizitează Transilvania.
Andrei Poka a menţionat că ideea construirii unei piste de biciclete a apărut şi ca urmare a faptului că şinele de cale ferată au fost distruse sau vândute de-a lungul timpului, astfel că proiectul refacerii unui tren de tipul Mocăniţei a devenit foarte dificil.
La rândul său, primarul comunei Călăţele, Vasile Tripon, care are experienţa mai multor proiecte realizate cu fonduri europene pentru localitatea sa, a afirmat că dincolo de scopul turistic pista de biciclete ar fi şi o soluţie pentru navetişti.
“Pista ar fi oportună şi pentru navetiştii din cele două comune care lucrează în oraşul Huedin şi care ar putea-o folosi ca o cale de deplasare rapidă şi sigură”, a spus Tripon.
Cele trei localităţi fac parte din Asociaţia Grupul de Acţiune Locală (GAL) Napoca – Porolissum, care a alocat o sumă de bani pentru acest tip de proiecte.
Primarii celor trei localităţi – comunele Sâncraiu şi Călăţele şi oraşul Huedin au anunţat că au cerut săptămâna aceasta Prefecturii Cluj elaborarea documentaţiei necesare emiterii unei Hotărâri de Guvern, privind trecerea terenului din proprietatea publică a statului şi administrarea Ministerului Transporturilor, în proprietatea publică şi administrarea consiliilor locale ale celor trei localităţi. Hotărârea de Guvern le este necesară autorităţilor din cele trei localităţi deoarece în luna martie se va deschide cererea de finanţare.
Citește și:
Clădirea Hexagon Offices a primit certificarea WELL Health-Safety
Complexul de birouri deținut de grupul KESZ pe Calea Turzii reprezintă prima investitiție din România a companiei ungare.…
3 mai 2024
75 milioane € pentru obiectivele turistice din Ardealul de Nord
Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV) a prezentat, în cadrul unui eveniment organizat în Cluj, cele patru apeluri…
3 mai 2024
Întreprinzătorii din Maramureș și-au stabilit strategia anuală
Membrii asociației s-au reunit la restaurantul La Tour, din Baia Mare, deținut de unul dintre componenții organizației, Sorin…
3 mai 2024
Oradea se află și în acest an pe harta Conferințelor Energynomics
Municipiul Oradea nu lipsește în ultima vreme de pe harta conferințelor mai importante. De data aceasta, Energynomics va…
3 mai 2024
DOITSMARTER, proiect de testare a soluțiilor inteligente pentru optimizarea consumului de energie în locuințe sociale
Orientarea inovațiilor tehnologice către consumatorii vulnerabili de energie trebuie să devină o prioritate atât pentru autoritățile publice, cât…
3 mai 2024
PORR a forat primul km de tunel de pe Autostrada Sibiu – Pitești
Lucrările de pe Lotul 4 de pe viitoarea Autostradă Sibiu – Pitești nu se opresc nici de Paște.…
3 mai 2024
Luna mai e Luna Maramureșului
Luna Maramureșului este o inițiativă ce își propune să aducă în prim planul vieții culturale, comorile acestui județ.…
3 mai 2024
Decorint a renovat sediul DNA Cluj. Cum arată clădirea
Societatea de construcții a raportat terminarea lucrărilor la clădirea de pe str. Dorobanților, unde funcționează serviciul teritorial al…
2 mai 2024