Suma prevăzută în proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii ‘„Autostrada Sibiu – Piteşti”, de 15,061 miliarde de lei, respectiv 3,34 miliarde de euro, este cea reală şi ţine cont de studiul de fezabilitate realizat în 2008 şi de planul de detaliu, a declarat purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Alin Şerbănescu.
„Suma prevăzută în Hotărârea de Guvern pentru construcţia Autostrăzii Piteşti-Sibiu este cea reală, care ţine cont de studiul de fezabilitate din 2008 şi de planul de detaliu. Master Planul General de Transport este orientativ, îţi dă o sumă orientativă, ţinând cont de preţurile la nivel regional şi mondial şi de formele de relief, dar nu îţi poate spune în detaliu cât te costă. După ce se întocmeşte studiul de fezabilitate, se face studiul de detaliu şi se observă exact cât costă, ţinând cont inclusiv de costurile de expropriere, de mutarea utilităţilor… În plus, traseul actual al Autostrăzii Piteşti-Sibiu are 123 de kilometri, faţă de 116 kilometri prevăzuţi în Master Plan. Deci, se lungeşte şi traseul. Master Planul îţi dă aproximativ traseul, apoi studiul de fezabilitate şi planul de detaliu îţi indică exact traseul”, a explicat Alin Şerbănescu într-un interviu acordat Agerpres.
În prezent, documentaţia privind secţiunile 1 şi 5 ale Autostrăzii Sibiu-Piteşti, în valoare de aproximativ 560 de milioane de euro, fără TVA, a fost trimisă către Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
„Acum sunt scoase la licitaţie proiectarea şi execuţia (pentru loturile 1 şi 5 – n. r.). Sperăm undeva prin iarnă să fie deja semnat contractul, ţinând cont de tot ce înseamnă contestaţii, în anul 2018 să înceapă deja faza de proiectare a autostrăzii, iar în 2019 faza de execuţie. Ar trebui ca undeva în 2022 să fie gata lucrările la această autostradă”, a precizat Şerbănescu.
Referitor la loturile 2, 3 şi 4, CNAIR aşteaptă documentaţia tehnică, pentru a realiza proiectele tehnice.
„În ceea ce priveşte loturile 2, 3 şi 4, aşteptăm să fie depusă la CNAIR documentaţia tehnică. Documentaţiile tehnice sunt realizate de consultanţi externi. Până la sfârşitul verii ar trebui să avem documentaţia tehnică. Urmează întocmirea proiectelor tehnice, apoi documentaţia este trimisă la ANAP şi, după verificare, în SEAP. Teoretic, până la sfârşitul anului am putea să le avem în SEAP”, a adăugat reprezentantul CNAIR.
Autostrada Sibiu – Piteşti este parte a coridorului TEN-T Core şi reprezintă tronsonul lipsă al coridorului Nădlac – Arad – Timişoara – Lugoj – Deva – Sibiu – Piteşti – Bucureşti – Constanţa, care traversează România de la vest (graniţa cu Ungaria) la est (Portul Constanţa).
Potrivit notei de fundamentare care însoţeşte proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Autostrada Sibiu – Piteşti”, publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor, faţă de studiul de fezabilitate realizat în anul 2008 s-au efectuate o serie de revizuri, principalele constând în reinvestigarea terenului şi studierea mai multor variante de coridoare posibile de traseu cât mai optime având în vedere constrângerile zonei atât din punct de vedere topografic, geografic, geotehnic, hidrografic, a declarării unor noi situri protejate natural şi cultural, cât şi a dezvoltărilor socio-economice şi a creşterii considerabile a traficului atât cel de mărfuri, cât şi cel turistic şi de pasageri.
A fost necesară şi alinierea proiectului la cerinţele noilor norme şi normative revizuite/actualizate atât cele naţionale, cât şi cele europene. Astfel pentru stabilirea variantei optime de traseu au fost analizate 7 alternative, varianta selectată stabilindu-se în baza unei analize multicriteriale, care a avut în vedere: reducerea timpului de călătorie, îmbunătăţirea cheltuirii eficiente a resurselor financiare, gestionarea impactului asupra mediului, îmbunătăţirea condiţiilor de accesibilitate şi siguranţă a traficului etc.
În cadrul studiului de fezabilitate 2008, traseul autostrăzii era estimat la 116,64 km, împărţit în trei sectoare – Sector I Sibiu (Vestem) – Boiţa – Racoviţa (Cornetu) în lungime de 40,2 km; – Sector II Racoviţa (Cornet) – Tigveni, în lungime de 38,3 km şi Sector III Tigveni – Curtea de Argeş – Piteşti, în lungime de 38,14 km.
Citește și:
Leoni România va premia copiii performanți ai angajaților
Producătorul de sisteme de cablaje la nivel global a anunțat că susține angajamentul său față de educație. Părinții…
26 aprilie 2024
Banca Transilvania împarte dividende de 1 miliard de lei
Acționarii Băncii Transilvania (BT) au aprobat distribuirea de dividende în de 1 miliard de lei din rezultatul exercițiului…
26 aprilie 2024
3.000 de clujeni la prima expoziție Gustav Klimt de la Cluj
„Gustav Klimt. The Immersive Show” este prima expoziție dedicată lucrărilor celebrului pictor austriac, cunoscut pentru operele sale simboliste…
26 aprilie 2024
Art Safari este deschis în perioada 1-5 mai. Mini-vacanța începe cu o nouă expoziție temporară, „Acasă la Brâncuși”
Satul pe care Constantin Brâncuși l-a făcut celebru, Hobița, se află în centrul unei noi expoziții temporare la…
26 aprilie 2024
Theodora Golf Club dă startul noului sezon fantastic de golf
Săptămână aceasta, între 22 și 26 aprilie 2024, cel mai mare resort de golf din România, Theodora Golf…
26 aprilie 2024
Consilierul de stat László Borbély: Peste 600 milioane de euro, bani nerambursabili, vor fi puși la dispoziție pentru proiecte privind solurile sustenabile
Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din Guvernul României și Institutul pentru Cercetări în Economie Circulară și Mediu „Ernest Lupan”…
26 aprilie 2024
Rebrenduire pentru Hotelul Coroana de Aur din Bistrița: Grand Hotel Coroana
Fostul Hotel Coroana de Aur din municipiul Bistrița își schimbă nu doar aspectul, ci și numele, devenind Grand…
26 aprilie 2024
Un pod pietonal și ciclist va traversa Crișul Repede în zona Hotelului Hilton
În ultimii 13 ani în Oradea au fost construite patru poduri peste Crișul Repede destinate circulației auto: Podul…
25 aprilie 2024