* CEE Equity Partners, consilier pentru investiţii al Fondului China CEE I şi II, îşi adânceşte acoperirea regională cu noi angajări şi un birou la Praga.
CEE Equity Partners Limited, consilier de investiții al China-CEE Investment Cooperation Funds I & II („Fondurile”), a anunțat astăzi prima închidere a Fondului II, la 800 milioane dolari americani dintr-o capitalizare de 1 miliard de dolari.
CEE Equity Partners continuă să îşi consolideze acoperirea regională, cu patru noi profesioniști în domeniul investițiilor şi un birou la Praga. Cu aceasta, echipa CEE Equity totalizează 28 de specialiști în investiții de capital privat în cele cinci birouri de la Bucureşti, Varșovia, Budapesta, Zagreb şi Praga.
Începând din 2014, CEE Equity Partners a calificat si efectuat in numele Fondului I 16 tranzacții în cinci țări, totalizând peste 500 milioane dolari. Fondul I este specializat în patru sectoare: infrastructură, energie, telecomunicații și producție industrială specializată. Acest lucru se reflectă în portofoliul actual al Fondului, care include între altele: compania de energie solară PV Energy 21 din Republica Cehă, mai multe investiții în sectorul energetic din Polonia, firme de telecomunicații în Polonia şi Ungaria, producătorul polonez din domeniul biotehnologiei medicale Bioton, firma bulgară Walltopia, lider de piață în designul şi producția zidurilor de cățărare indoor, Javna Razsvetljava din Slovenia, expert în iluminatul public şi soluţii de semnalizare, precum şi în Universitatea Metropolitană din Budapesta (MetU), cea mai mare universitate privată din Ungaria.
Pe lângă aceste patru sectoare, Fondul II şi-a extins aria de investiţii pentru a cuprinde şi oportunități de investiții în alte sectoare, precum sănătate, turism, educație şi agricultură.
„Experiența regională și sectorială a CEE Equity Partners ne permite să identificăm companii cu management performant, generatoare de „cash-flow” stabil si predictibil, cu active solide, care au nevoie de capital de creștere,” a declarat Octavian Vidu, Director de Investiţii pentru România. „Noul capital de 800 de milioane de dolari, obţinut pentru China-CEE Fund II demonstrează angajamentul investitorilor față de strategia și de abordarea noastră”, a adăugat Octavian Vidu. „Vedem oportunități extraordinare în România și în întreaga regiune, unde echipele de management ale firmelor de înaltă calitate caută investitori care le pot ajuta să se dezvolte. În prezent, analizăm o serie de oportunități din România, în sectoarele amintite, iar cu capitalul de investiții din faza a doua suntem nerăbdători să explorăm multe oportunități suplimentare. Am identificat oportunități interesante în sectoarele agricol, transporturi, energetic si manufacturier. În sectorul transporturilor lipsesc investițiile. În special terminale multimodale de mărfuri containerizate și vrac, suferă de lipsa de investiții , iar întreg sectorul se află sub o presiune crescândă a fluxurilor de mărfuri atât dinspre vest, cât și dinspre est. Credem că suntem pregătiți să investim în următoarele 12 luni in sectoarele amintite și să creăm creștere împreună cu partenerii noștri, oamenii de afaceri români.”
Despre CEE Equity Partners
CEE Equity Partners Ltd este consilierul pentru investiții al Fondurilor I şi II „China-CEE” , care a atras capital în valoare de peste $1,2 miliarde. Fondul I a fost creat în 2014 de China Exim Bank în parteneriat cu alţi investitori instituționali din zona Europei Centrale şi de Est, pentru a capitaliza oportunităţile de investiţii din ţările ECE. Din birourile sale din Varşovia, Budapesta, Bucureşti, Zagreb şi Praga, CEE Equity Partners caută investiţii atractive în 16 ţări din Europa Centrală şi de Est, de la ţările Baltice, la Albania.
Fondul II va investi în energie, telecomunicații, infrastructură, producție industrială specializată, sănătate, turism, educaţie şi agricultură. Echipa CEE Equity Partners include investitori foarte experimentaţi şi specialişti de înaltă calificare din principalele companii din regiune. Valoarea unei investiţii tipice de equity variază între $20 de milioane şi $100 milioane, cu finanţarea adiţională a datoriilor, dacă este cazul, cu un orizont de investiţii de 5-8 ani. Firmele actuale sau din trecut din portofoliul său includ: Bioton S.A. (WSE: BIO), Budapest Metropolitan University (MetU), Electronic Control Systems S.A., Energy 21, Invitel Group, Javna Razsvetljava, Korytnica Wind Farm, Polenergia, Southern Wind Farm, Walltopia şi Wróblew Wind Farm. Pentru informații suplimentare, vizitați pe site-ul www.cee-equity.com.
Despre Octavian Vidu
Octavian Vidu a lucrat pe bursă în România înainte de a se muta în America Centrală – Belize şi Panama – pentru 7 ani. Acolo a lucrat pentru mai multe bănci şi firme de consultanţă, dobândind o experienţă considerabilă în crearea şi structurarea companiilor, protejarea activelor, formarea fondurilor offshore, trusturi, securitizarea activelor, etc., şi a făcut parte din echipa care a înfiinţat Banco Universal din Panama. A fost responsabil de divizia de finanţare medicală, s-a ocupat de finanţarea construcţiei, achiziţia de echipament şi de securitizarea activelor pentru spitale şi facilităţi medicale în Panama, Costa Rica şi Venezuela.
La întoarcerea sa în România, a lucrat ca business development manager pentru Copernicus Capital şi Abris Romania, folosindu-i expertiza locală, identificând şi fructificând oportunităţi de investiţii. A dobândit experienţă în cogenerarela Eneas – o companie de soluţii pentru eficienţa energetică, cu activităţi în Belgia, Olanda, Franţa şi România – unde a fost director de dezvoltare şi partener.
Octavian Vidu a urmat facultatea de Drept la Universitatea din Cluj şi vorbeşte engleza, spaniola, franceza şi româna.
Citește și:
Încă două pasaje subterane în Oradea, unul lână Magazinul Crișul, altul la Gară
Oradea devine din ce în ce mai mult un model de mobilitate urbană. După pasajele subterane pe sub…
26 aprilie 2024
Sibiu și Timișoara, prospectate de companii din Germania pentru potențiale colaborări și investiții
Vizita de informare a unei delegații de oameni de afaceri din Germania în România a constituit o ocazie…
26 aprilie 2024
Caravana ADR Nord Vest la Oradea. Bihorul, model de bune practici
O delegația a ADR Nord Vest, în frunte cu directorul general – Csilla Hegedus și Petru Alboi –…
26 aprilie 2024
Schimbare de manager la Purem by Eberspaecher. Jörg Steins este noul CEO
Din motive de sănătate, Marcus Knödler nu își poate continua rolul de CEO al Purem by Eberspaecher și…
26 aprilie 2024
Leoni România va premia copiii performanți ai angajaților
Producătorul de sisteme de cablaje la nivel global a anunțat că susține angajamentul său față de educație. Părinții…
26 aprilie 2024
Banca Transilvania împarte dividende de 1 miliard de lei
Acționarii Băncii Transilvania (BT) au aprobat distribuirea de dividende în de 1 miliard de lei din rezultatul exercițiului…
26 aprilie 2024
Art Safari este deschis în perioada 1-5 mai. Mini-vacanța începe cu o nouă expoziție temporară, „Acasă la Brâncuși”
Satul pe care Constantin Brâncuși l-a făcut celebru, Hobița, se află în centrul unei noi expoziții temporare la…
26 aprilie 2024
Theodora Golf Club dă startul noului sezon fantastic de golf
Săptămână aceasta, între 22 și 26 aprilie 2024, cel mai mare resort de golf din România, Theodora Golf…
26 aprilie 2024