Descoperire arheologică fără precedent în judeţul Arad, dar şi în întreaga ţară şi chiar în Europa de Est: o fortificaţie uriaşă, care se întinde pe aproape 90 de hectare, şi care a fost ridicată în urmă cu aproximativ 3.400 de ani, în epoca bronzului, scrie aradon.ro.
Cetatea Veche, cum a fost denumită de arheologi, a fost descoperită pe raza teritorială a oraşului Sântana, primele săpături efectuate acolo datând din anul 2009. Numai că, în ultimii doi ani, o echipă mixtă româno-germană a intensificat cercetările şi au scos la suprafaţă descoperiri uriaşe.
Rüdiger Krause este profesor la Universitatea Goethe din Frankfurt şi este cel care a pus bazele acestor săpături. Alături de el l-a luat pe profesorul Sîntana de la Institutul de Arheologie şi Istorie a Artei al Academiei Române, din Cluj-Napoca. Cei doi, alături de echipele lor, au ajuns la concluzia că Cetatea Veche din Sântana a fost ridicată în secolul XIV înainte de Hristos, respectiv cu aproximativ 3.400 de ani în urmă. „Ne-am propus să facem cercetări la Sântana pentru o perioadă de trei ani de zile. Lucrările arheologice beneficiază de finanţare din partea landului Hesse, din Germania”, a explicat Krause.
Potrivit sursei citate, descoperirile realizate la Sântana indică faptul că cetatea grecească Troia era foarte mică faţă de cetatea de la Sântana. „Troia avea o suprafaţă de 29 de hectare, Cetatea de la Sântana are nu mai puţin de 89 de hectare. Clădirile din Troia au fost realizate din piatră. La Sântana, construcţiile au fost realizate din lut şi lemn, semn că civilizaţia era mai dezvoltată şi se adapta la materialele de construcţie de care dispunea. Cetatea de la Sântana a fost împrejmuită cu şanţuri de apărare adânci de peste patru metri, dar şi cu valuri de pământ de peste 20 de metri. Ne aflăm în faţa uneia dintre cele mai mari şi impunătoare cetăţi din Europa”, a explicat Florin Gogâltan.
Directorul Complexului Muzeal Arad, Constantin Inel, a anunţat că îşi doreşte ca la Sântana să fie realizat un muzeu. „Putem vorbi chiar de un muzeu în sit, cum sunt multe alte cazuri în Europa. Vrem să valorificăm o parte din situl arheologic. Este imposibil să punem în valoare întreaga fortificaţie. Dar, potrivit cercetărilor efectuate, monumentul în sine s-a păstrat foarte bine, este intact”, a anunţat Constantin Inel.
Citește și:
Leoni România va premia copiii performanți ai angajaților
Producătorul de sisteme de cablaje la nivel global a anunțat că susține angajamentul său față de educație. Părinții…
26 aprilie 2024
Banca Transilvania împarte dividende de 1 miliard de lei
Acționarii Băncii Transilvania (BT) au aprobat distribuirea de dividende în de 1 miliard de lei din rezultatul exercițiului…
26 aprilie 2024
3.000 de clujeni la prima expoziție Gustav Klimt de la Cluj
„Gustav Klimt. The Immersive Show” este prima expoziție dedicată lucrărilor celebrului pictor austriac, cunoscut pentru operele sale simboliste…
26 aprilie 2024
Art Safari este deschis în perioada 1-5 mai. Mini-vacanța începe cu o nouă expoziție temporară, „Acasă la Brâncuși”
Satul pe care Constantin Brâncuși l-a făcut celebru, Hobița, se află în centrul unei noi expoziții temporare la…
26 aprilie 2024
Consilierul de stat László Borbély: Peste 600 milioane de euro, bani nerambursabili, vor fi puși la dispoziție pentru proiecte privind solurile sustenabile
Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din Guvernul României și Institutul pentru Cercetări în Economie Circulară și Mediu „Ernest Lupan”…
26 aprilie 2024
Un pod pietonal și ciclist va traversa Crișul Repede în zona Hotelului Hilton
În ultimii 13 ani în Oradea au fost construite patru poduri peste Crișul Repede destinate circulației auto: Podul…
25 aprilie 2024
Cinci echipe studențești, calificate în finala Digital AgriChallenge
Concursul național destinat studenților a ajuns la final, iar după etapa de selecție, jurizarea va avea loc la…
25 aprilie 2024
Clujul se asociază cu opt localități pentru trenul metropolitan
10 milioane de euro urmează să fie alocați din bugetul județului pentru materializarea obiectivului de investiții. Consiliul Județean…
25 aprilie 2024