Pentru o economie în creştere, avem nevoie de cât mai multe privatizări pe bursă, de listări de mari companii şi de o educaţie susţinută la nivel naţional, astfel încât investiţia în piaţa de capital să devină o regulă pentru cetăţenii care au disponibilităţi financiare şi pe care le ţin doar în bănci sau sub pernă, a declarat Dorel Goia, acţionarul majoritar al Grupului TeraPlast, într-un interviu acordat ziarului Bursa.
În ceea ce privește aşteptările pe care le are de la stat, Dorel Goia, unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri din Transilvania, a subliniat nevoia de predictibilitate: „Să nu schimbăm regulile jocului decât foarte rar. De exemplu, ne-am obişnuit cu faptul că dobânzile sunt foarte mici. De-a lungul anilor, am plătit şi 180% pentru creditele bancare. Acum, 3% ni se pare nimic. Nu-mi doresc mai mult decât atât. De asemenea, 16% impozit pe profit este perfect. Poate fi şi 18%, dar să rămână 18% un număr de ani, pentru că, altfel, nu putem să facem planuri de business. Ne pierdem încrederea”.
Goia a vorbit si despre migrația forței de muncă de la privat la stat, spunând că „sunt sisteme care se autoreglează. Noi majorăm salariile ca să stopăm emigraţia sau migraţia în companiile din aceeaşi localitate, de regulă. În cazul nostru, al TeraPlast, forţa calificată de muncă nu se duce niciodată la stat, pentru că este mai bine plătită la noi decât în cadrul instituţiilor bugetare. Nivelul salariilor pe care le dăm noi este peste media pieţei muncii din localităţile respective. Aşadar, ne adaptăm, facem ceea ce este oportun să facem”.
Cu privire la evoluţia pieţei de capital, potrivit lui Dorel Goia, este nevoie de cât mai multe privatizări pe bursă, de listări de mari companii şi de o educaţie susţinută la nivel national, astfel încât investiţia în piaţa de capital să devină o regulă pentru cetăţenii care au disponibilităţi financiare şi le ţin, la ora actuală, doar în bănci sau sub pernă.
În cadrul aceluiași interviu, președintele Consiliului de Administrație al Teraplast a vorbit și despre insolvenţa companiei mureșene Romcab, susținând că speră ca aceasta să-şi continue activitatea, „pentru că Romcab era unul din marii jucători, iar producţia era exportată aproape în totalitate, pentru că a oferit peste 500 de locuri de muncă în oraşul Târgu Mureş şi pentru că a plătit impozit pe profit. Până la urmă, insolvenţa Romcab este o pierdere pentru economia judeţului Mureş, dar şi pentru economia naţională”.
Citește și:
Rebranduire pentru Hotelul Coroana de Aur din Bistrița: Grand Hotel Coroana
Fostul Hotel Coroana de Aur din municipiul Bistrița își schimbă nu doar aspectul, ci și numele, devenind Grand…
26 aprilie 2024
Co-fondatorul Shazam, Dhiraj Mukherjee, speaker principal la Bucharest Tech Week
Pionier al industriei tech, Mukherjee va prezenta noi perspective despre reinventarea afacerilor în cadrul Bucharest Tech Week 2024, care…
25 aprilie 2024
Săptămâna Haferland 2024: cel mai îndrăgit festival al sașilor transilvăneni începe pe 8 august
Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania…
25 aprilie 2024
Techsylvania 2024: 2 zile pline de networking, inovatie și inspirație
Techsylvania, cel mai așteptat eveniment de business&tech, pregătește o nouă ediție în 2024. Cu accent pe încurajarea colaborării,…
25 aprilie 2024
CONVOCATOR AL ADUNĂRII GENERALE ORDINARE A ACȚIONARILOR ȘI AL ADUNĂRII GENERALE EXTRAORDINARE A ACȚIONARILOR SOCIETĂȚII AISA Invest S.A.
12, jud. Cluj, cod unic de înregistrare 10443641, având număr de ordine în Registrul Comerțului J12/2442/2005, în temeiul…
25 aprilie 2024
Dr. Adriana Cioca, managing director Artemis România, a fost aleasă președinte al Camerei de Comerț Elveția-România
Antreprenorii și investitorii români și elvețieni, membri ai Camerei de Comerț Elveția-România (CCE-R), au ales un nou Consiliu…
24 aprilie 2024
Carbochim aniversează 75 de ani de la înființare. Planurile de viitor vizează o creștere de 20% a producției
CARBOCHIM S.A., cel mai mare producător de abrazive profesionale din România, aniversează la începutul lunii mai 75 de…
23 aprilie 2024
Soluții de transport pentru maximizarea oportunităților pe rutele internaționale
Pentru a își susține creșterea comercială, România, ca membru al Uniunii Europene, trebuie să se racordeze cât mai…
22 aprilie 2024