Proiectul de tratare a apei reziduale de la toalete, care apoi este folosită în cultivarea plantelor în mediu controlat, este derulat de un cercetător de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, în parteneriat cu Agenţia Spaţială Europeană (ESA).
Potrivit cercetătorului Radu Giurgiu, USAMV face parte dintr-un consorţiu de organizaţii internaţionale, universităţi, centre de cercetare, întreprinderi mici și mijlocii care activează sub egida Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) şi sunt implicate în proiectul MELiSSA (Micro-ecological life support system alternative), care a fost pornit în urma nevoii de susţinere a astronauţilor în misiuni de lungă durată pe Lună sau Marte.
“Utilizăm tehnologia pentru dezvoltarea a două containere, unul în care există toalete, iar apa reziduală de la toalete este trecută printr-un sistem complex de filtrare prin care se curăţă apa şi se extrag nutrienţii, iar apoi este folosită în cultivarea plantelor în mediu controlat. În cel de-al doilea container sunt crescute plantele pe baza dejecţiilor de la toalete”, a spus Giurgiu, potrivit Agerpres, în cadrul unui eveniment organizat de USAMV.
Unul dintre cele două containere se află în prezent în Olanda, pentru testare. El va fi folosit la diferite festivaluri şi evenimente în urma cărora poate fi obţinută apă reziduală – care este practic materia primă cu care se va lucra. Ulterior, va fi dezvoltat şi cel de-al doilea container, pentru producţia de plante.
Cele două containere vor fi interconectate şi se va urmări să se stabilească dacă numărul de oameni care au folosit toaletele, adică un echipaj de șase astronauţi, poate fi acelaşi cu numărul de oameni care se pot hrăni cu plantele produse.
Giurgiu a explicat că apa reziduală poate deveni, în urma filtrării, nu doar bună de udat plantele, ci şi potabilă. Printre plantele care se pretează cel mai bine la acest tip de experiment se numără roşiile şi spanacul. “Această apă reziduală poate deveni, în final, chiar potabilă în urma filtrării, dar este o provocare consumul de energie necesar pentru filtrarea la acest nivel”, a explicat cercetătorul clujean.
Coordonatorul proiectului MELiSSA, Christophe Lasseur, specialist al Agenţiei Spaţiale Europene, a explicat că acest tip de cercetări, de reciclare a apei sau a deşeurilor pentru dezvoltarea sistemelor de susţinere a vieţii în misiuni interplanetare a început în urmă cu 30 de ani. Reziduurile şi deşeurile colectate în timpul misiunilor spaţiale sunt folosite pentru a produce oxigen, apă şi mâncare.
“O misiune spaţială durează șase luni, iar pentru aceasta totul este calculat, de la echipamente, la mâncare, apă, la reziduurile produse”, a spus Lasseur. Valoarea proiectului de cercetare derulat de USAMV Cluj-Napoca este de 100.000 de euro, iar durata sa de desfăşurare, de doi ani.
Citește și:
Încă două pasaje subterane în Oradea, unul lână Magazinul Crișul, altul la Gară
Oradea devine din ce în ce mai mult un model de mobilitate urbană. După pasajele subterane pe sub…
26 aprilie 2024
Sibiu și Timișoara, prospectate de companii din Germania pentru potențiale colaborări și investiții
Vizita de informare a unei delegații de oameni de afaceri din Germania în România a constituit o ocazie…
26 aprilie 2024
Launch of a Memorandum of Understanding for Architectural Excellence in Georgia
In a major step forward to promote architectural excellence and technological integration in the construction sector, SHARE Architects,…
26 aprilie 2024
Caravana ADR Nord Vest la Oradea. Bihorul, model de bune practici
O delegația a ADR Nord Vest, în frunte cu directorul general – Csilla Hegedus și Petru Alboi –…
26 aprilie 2024
Schimbare de manager la Purem by Eberspaecher. Jörg Steins este noul CEO
Din motive de sănătate, Marcus Knödler nu își poate continua rolul de CEO al Purem by Eberspaecher și…
26 aprilie 2024
Leoni România va premia copiii performanți ai angajaților
Producătorul de sisteme de cablaje la nivel global a anunțat că susține angajamentul său față de educație. Părinții…
26 aprilie 2024
Banca Transilvania împarte dividende de 1 miliard de lei
Acționarii Băncii Transilvania (BT) au aprobat distribuirea de dividende în de 1 miliard de lei din rezultatul exercițiului…
26 aprilie 2024
3.000 de clujeni la prima expoziție Gustav Klimt de la Cluj
„Gustav Klimt. The Immersive Show” este prima expoziție dedicată lucrărilor celebrului pictor austriac, cunoscut pentru operele sale simboliste…
26 aprilie 2024