Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Actul de punere în aplicare al Codului Vamal al Uniunii a fost adoptat

Săptămâna trecută a fost adoptat Actul de punere în aplicare al Codului vamal al Uniunii, ce va intra în vigoare începând cu data de 1 mai 2016. Versiunea finală a Actului de punere în aplicare nu este încă disponibilă public, iar publicarea acesteia este așteptată în luna decembrie 2015, a declarat pentru BusinessMark Mihai Petre – Senior Manager servicii fiscale, Deloitte România.

”Începând cu 1 mai 2016, va intra în vigoare noul Cod Vamal al Uniunii („CVU”), adoptat prin Regulamentul nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului UE, prin care este reformată legislația vamală.

CVU stabilește doar orientările generale, acesta urmând a fi completat de un Act Delegat, ce a fost adoptat la data de 28 iulie 2015 și de un Act de punere în aplicare. Cel din urma a fost adoptat săptămâna trecută, iar publicarea acestuia este preconizată în luna decembrie a acestui an”, a afirmat Mihai Petre.

Potrivit acestuia, după publicarea normelor de aplicare a CVU, dispozițiile acestuia vor fi clarificate.
 
”Având textul final al legislației, inclusiv dispozițiile tranzitorii, vă puteți pregăti compania încă din acest an, pentru a vă conforma noilor modificări și a nu fi in situația de a întrerupe/modifica la jumătatea anului 2016 modul în care efectuați în prezent vămuirea mărfurilor.

Cu CVU aplicabil în mai puțin de șase luni, vă recomandam să începeți să vă pregătiți compania pentru schimbările viitoare. Nu așteptați intrarea în vigoare a CVU și începeți de acum alinierea afacerii dumneavoastră (a proceselor) cu noile prevederi”, a explicat Senior Manager servicii fiscale, Deloitte România.

Conform specialistului Deloitte România, implementarea urgentă a prevederilor noului Cod Vamal al Uniunii este necesară pentru a evita eventualele impuneri ale taxelor vamale, probleme de conformitate sau întreruperi în procesul de logistică, ca urmare a modificării legislației.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

O noua bază aeriană la Aeroportul Internațional Iași

Articolul următor

CSR Overview. Tendinte si oportunitati

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Startup Europe Week Brașov 2024

Startup Europe Week este o inițiativă a Comisiei Europene de animare a afacerilor prin organizarea simultană a unor…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share