Centrul Medical Cardiomed din Tîrgu Mureș a câștigat un nou proiect de cercetare în domeniul medicinei computaționale, care se bazează pe colaborarea dintre informatică şi medicină. Detalii despre acest proiect, aflăm dintr-un interviu acordat de prof. dr. Imre Benedek, proprietarul centrului.
Ce înseamnă acest proiect?
Prof. dr. Imre Benedek: Este vorba despre un proiect depus în luna august la competiția de mari infrastructuri de cercetare, la care a participat echipa Centrului Medical Cardiomed, centru de cercetare de înaltă performanță validat pe plan european.
Ideea a pornit, de fapt, în anii 2008 – 2009, când am propus Consiliului Județean un proiect pentru competiția de infrastructuri publice de cercetare, prin care se dorea crearea unei unități de vârf în domeniul imagisticii și terapiei cardiovasculare, care să includă un laborator de cateterism cardiac, ecocardiografe de mare performanță, RMN și un Angio CT.
Doream atunci să construim o clădire, iar Consiliul Județean ne-a dat terenul, dar nu am primit sprijinul nici al Universității, nici al Spitalului Județean. Acum doi ani s-a repetat același lucru, proiectul colectivului nostru neregăsindu-se printre prioritățile acestora. Anul acesta, am participat cu echipa noastră la competiția de infrastructuri private, având în colectiv și o personalitate cu mare experiență în domeniul proiectelor de cercetare pe plan european.
Este vorba de doamna profesor Theodora Benedek, vicepreședinte al Panelului de Științele Vieții din programul „Marie Curie” al Comisiei Europene și expert european în imagistica cardiacă, care a avut un aport substanțial la conceperea și scrierea acestui proiect. Ideile pe care le-am pornit în urmă cu opt ani s-au regăsit în acest proiect, care a devenit câștigător.
Proiectul deschide drumul pentru cercetarea și punerea în aplicare a ideilor care încă se frământă, sunt gândite, dar nu ar fi putut fi valorificate fără această dotare. Înseamnă lărgirea bazei umane, formarea și perfecționarea specialiștilor și posibilități pentru a oferi un tratament de înaltă performanță accesibil din punct de vedere financiar și în România.
Astfel, rămânem lideri în România în domeniul diagnosticului și tratamentului bolilor cardiovasculare. Am primit cel mai bun punctaj din toată țara și sperăm că în câteva zile se vor publica rezultatele definitive și se va finaliza și contractarea. Ne-am propus ca în luna august 2016 să inaugurăm noile laboratoare.
Ce beneficii va aduce pacienților acest proiect?
I.B.: Proiectul presupune o investiție de 2 milioane de euro în echipamente de înaltă performanță: RMN cardiac, Angio CT de ultimă generație și un supercomputer destinat imagisticii hibride și de fuziune.
În primul rând, pacienții vor avea acces la o infrastructură încă indisponibilă în România. Este vorba de Rezonanța Magnetică Nucleară cu aplicații de cardiologie de înaltă performanță, prin care se va putea evalua viabilitatea țesutului miocardic după un infarct miocardic acut și deci se va putea ghida tratamentul optim al acestor pacienți. În prezent, această tehnică nu este introdusă în România în aplicații clinice în sfera cardiologică.
În al doilea rând, proiectul are o componentă puternică destinată nanoimagisticii, prin care se vor utiliza tehnici speciale pentru detectarea din timp a plăcilor ateromatoase cu risc de producere a unui infarct miocardic, dar și ghidarea cu mare exactitate a tratamentului țintit.
De asemenea, toată gama de patologii cardiace și vasculare poate fi vizualizată tridimensional până la nivel milimetric. Vezi vasul înfundat, vezi cât efect are asupra mușchiului inimii, a elementelor care construiesc inima. Poți vedea diferențiat ce este de recuperat, dacă este de recuperat, ce efecte a produs sau poți face o simulare.
Prin acest proiect, centrul nostru va fi dotat și cu un supercomputer ultraperformant, destinat aplicațiilor de medicină computațională și personalizată, prin care în urma introducerii datelor pacienților se poate simula o situație care va prezice răspunsul la un anumit tratament.
Echipamentele vor servi și la deschiderea de noi colaborări interdisciplinare, deoarece aplicațiile nanoimagisticii se adresează nu numai cardiologiei, dar și altor domenii cum ar fi: gastroenterologia, neurologia, chirurgia, etc. Practic, toată sfera de cercetare clinică poate beneficia de noile colaborări care pot fi deschise prin acest proiect.
Mai sunt centre în țară, care să aibă astfel de aparatură?
I.B.: Centre care să aibă toate aceste echipamente nu mai există în țară. De obicei, acestea sunt dispersate în diferite unități din universități, în spitale mari. Aici, o echipă de cardiologi are totul la îndemână și poate integra toate informațiile furnizate de aceste tehnologii moderne pentru a oferi un tratament optim bolnavului cardiovascular.