Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Bani de la UE pentru promovarea produselor agricole

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că regulamentele care vor guverna noua organizare agricolă comună în domeniul promovării produselor agricole pe piaţa internă a Uniunii Europene şi în ţări terţe au intrat în vigoare începând cu data de 1 decembrie 2015.

Beneficiarii acestei măsuri pot fi:

– organizaţiile profesionale sau interprofesionale reprezentative pentru sectoarele agricole în cauză;

– organizaţiile de producători sau asociaţii ale organizaţiilor de producători;

– organisme din sectorul agroalimentar care au ca obiectiv şi activitate acţiunile de informare şi de promovare pentru produsele agricole şi care au fost însărcinate de statele membre să îndeplinească o misiune de serviciu public în acest sector, definită în mod clar;

– grupurile şi organismele din sectorul agroalimentar care au ca obiectiv şi activitate informarea şi promovarea pentru produsele agricole.

Toate categoriile de beneficiari menţionate trebuie să fie reprezentative pentru sector, inclusiv pentru grupuri, în ceea ce priveşte Denumirea de Origine Protejată (DOP), Indicaţia Geografică Protejată (IGP), Specialităţile Tradiţionale Garantate (STG) şi recunoscute la nivelul statului membru.

Produsele şi sistemele care pot fi promovate sunt:

– produsele menţionate în lista cuprinsă în Anexa I la Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, cu excepţia tutunului, de exemplu: fructe şi legume proaspete şi procesate, miere, lapte şi produse lactate, carne şi produse din carne, ouă de pasăre, vin, peşte, condimente, plante medicinale, cereale, plante vii şi produse de floricultură, uleiuri şi grăsimi etc.

– bere, ciocolată şi produse derivate, pâine, produse de patiserie, prăjituri, produse de cofetărie, biscuiţi şi alte produse de panificaţie, băuturi produse din extracte de plante, paste făinoase, sare, gume şi răşini naturale, pastă de muştar, porumb dulce, bumbac;

– băuturile spirtoase cu Indicaţie Geografică Protejată;

– sistemele de calitate privind Denumirile de Origine Protejate (DOP), Indicaţiile Geografice Protejate (IGP), Specialităţile Tradiţionale Garantate (STG);

– metoda de producţie ecologică.

Pieţele terţe care pot fi accesate sunt:


– China, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan;

– SUA şi/sau Canada;

– America Centrală, America de Sud şi zona Caraibelor;

– Asia de Sud-Est şi anume Brunei, Cambodgia, Indonezia, Laos, Malaysia, Myanmar, Filipine, Singapore, Thailanda, Timorul de Est şi Vietnam;

– Orientul Mijlociu şi Africa.

Durata programelor de promovare trebuie să fie minim un an şi maxim trei ani (cu posibilitatea de prelungire o singură dată).

Finanţarea din partea Uniunii Europene este nerambursabilă şi urmăreşte creşterea sumelor alocate, până la 200 milioane euro în 2019.

APIA anunţă că, în vederea unei informări complete a tuturor părţilor interesate, la nivelul Comisiei Europene s-a iniţiat o zi de informare privind apelul pentru depunerea propunerilor de programe, destinată potenţialilor beneficiari ai programelor de promovare. Evenimentul va avea loc în data de 26 februarie 2016 la Bruxelles, strada Froissart 36-1049, CCAB Building, camera AB-0D…mai multe pe agroinfo

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Platforma Europeană de consiliere în materie de investiţii

Articolul următor

ARMIN VAN BUUREN, revine pe scena Untold

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share