Fondurile europene sunt, fără îndoială, o bulă de oxigen pentru economia românească. Cu ajutorul lor se organizează programe de pregătire profesională sau de perfecţionare, se dezvoltă afaceri, se implementează programe gândite pentru dezvoltarea unor zone, sunt ajutaţi tinerii din mediul rural să îşi pună pe picioare afaceri, sunt refăcute străzi, reabilitate monumente. Adică, cu ajutorul lor se reface o ţară.
În această perioadă, România pune pe picioare mecanismul necesar pentru demararea unui nou exerciţiu financiar, care vine cu reguli şi condiţii noi, pe care mai toţi consultanţii în fonduri europeni încearcă să le înţeleagă.
Dincolo de norme şi reguli, însă, se discută despre termene, despre ghiduri, despre proiecte create pentru obţinerea banilor europeni, de care România are atât demultă nevoie.
Sunt bani alocaţi ţării care, în cazul în care nu sunt ceruţi prin proiecte bune, se întorc în bugetul Europei, fiind pentru totdeauna pierduţi de România.
Oficialii români, miniştri, secretari de stat şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, îi încurajează pe români să îşi joace cărţile şi să îşi înfiinţeze afaceri cu bani europeni, iar consultanţii privaţi se concentrează asupra hârtiilor, punctajelor şi oportunităţilor, pentru a transforma aceste proiecte în reuşite.
Unul dintre aceştia este Marian Vişu-Iliescu, consultant vechi, inginer agronom, dar şi avocat, care, după ce a prins gustul fondurilor europene, a vrut să facă un pas înainte şi a înfiinţat Asociaţia Tinerilor Fermieri din România, prin care militează pentru drepturilor agricultorilor aflaţi la început de drum.
Altfel spus, a fost expert în Măsura 112-Instalarea tinerilor fermieri din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-203 şi acum e prins în mrejele actualei submăsuri 6.1- Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, din noul PNDR 2014-2020. Dar nu numai…
S-a ocupat de nenumărate proiecte, iar preferatele lui au fost cele cu buget mare, adică exact acelea prin care a încercat să obţină sume importante, bani europeni pentru românii care nu s-au temut de investiţii mari. Acestea au fost mai ales în industria alimentară, adică acolo unde s-au făcut investiţii masive în ultimii ani, dar nu sunt singurele, după cum a recunoscut într-un interviu acordat pentru Transilvania Business.
Fondurile Europene par a fi cucerit total România. Români care muncesc în toate domeniile vor să le acceseze, pentru a-şi transforma visurile în realitate, dar pentru asta au nevoie de oameni ca dvs, de consultanţi, experţi în fonduri europene. Când şi cum aţi decis să vă ocupaţi de fonduri, ca expert în accesare de bani europeni?
Chiar la începuturile fondurilor europene în România am fost unul dintre cei mai importanţi negociatori ai programului SAPARD. Atunci am înţeles cum funcţionează sistemul şi cât de utile pot fi aceste fonduri pentru fermierii români. Aşa am început să mă ocup de ele.
Totuşi, pentru a deveni consultant trebuie făcuţi câţiva paşi şi, aşa cum aţi spus-o de mai multe ori, nu sunt suficiente cursuri pentru ca cineva să devină consultant. Când aţi devenit dvs. consultant cu adevărat?
Am devenit consultant în 2004, deci în urmă cu mai mult de zece ani, la începuturi, când un prieten m-a rugat să-i fac un proiect pentru un siloz de cereale. L-am făcut, aşa ca novice, şi, după ce a fost declarat câştigător, am prins curaj, iar consultanţa a devenit o provocare pentru mine.
Dacă v-aţi exersat flerul de consultant pe un proiect făcut pentru un prieten, care a fost primul proiect depus oficial, în calitate de consultant? Acesta?
Primul proiect pe care l-am depus oficial, în calitate de consultant, a fost pentru obţinerea de fonduri pentru un depozit frigorific, iar beneficiar a fost un mare grup american – ATALANTA. De fapt, depozitul se află şi azi în Slobozia, în judeţul Ialomiţa. Acela a fost primul meu proiect oficial şi a fost unul foarte interesant din toate punctele de vedere pentru mine, ca profesionist.
Pentru care măsuri şi submăsuri aţi fost provocat cel mai adesea să creionaţi proiecte? Pentru ce vor să acceseze bani românii?
În aceşti 12 ani, de când mă ocup de consultanţă cele mai multe proiecte le-am întocmit pe măsurile pentru procesarea si marketingul produselor agricole, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Dacă ar fi să facem un clasament al celor mai tentante măsuri, pe al doilea loc ar fi cea pentru construirea şi modernizarea exploataţiilor agricole şi pentru achiziţia de utilaje agricole. Aceasta a fost o măsură care a prins foarte bine în mediul rural, după cum se poate vedea din datele oferite regulat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, o submăsură care va avea succes şi în noul PNDR. O măsură necesară…
Sincer, ce fel de proiecte au şanse mai mari de câştig?
Poate că pare ciudat, dar cred că cele mai mari şanse de reuşită le au chiar proiectele gândite pentru măsurile pentru Procesarea si marketingul produselor agricole. Acestea sunt proiecte de valori mari, au o anumită forţă și tocmai din acest motiv sunt întocmite şi verificate de o echipă mult mai complexă decât altele, aşa că la ele lucrează mai mulţi specialişti în domeniu, care fiecare are ceva de spus, adică poate să îşi aducă contribuţia pentru un proiect bun.
Ce trebuie să ştie un aplicant atunci când vine la dvs. pentru a discuta despre un proiect?
Cei care vor să lucreze cu mine aş vrea să ştie că am o experienţă vastă şi cunosc foarte bine atât mediul privat şi activitatea guvernamentală din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Acest fapt, însă, mă face să şi fiu mai exigent şi mult mai atent la legalitatea actelor cu care lucrăm. În plus, pe lângă specializarea de inginer agronom, o mai am şi pe cea de avocat, iar în completare vine şi experienţa dobândită în Baroul București. De fapt, oamenii mă privesc cu o oarecare reticenţă la început, dar după ce le “aduc” succesul în curte, îmi mulţumesc. La rândul lor şi ei sunt felicitaţi pentru realizare, dar abia în perioada de implementare”, când totul e sigur deja. Pe mine mă ghidează o zicală în tot ceea ce fac: “Paza bună, trece primejdia rea”, iar asta se simte la orice pas.
Cât timp vă ia să realizaţi un proiect?
Perioada cerută de întocmirea unui proiect este diferită de la un caz la altul, toate depind de submăsura accesată şi de complexitatea iniţiativei, iar timpul alocat fiecărei idei poate varia de la 14 zile la 2,5 luni. Dacă este vorba despre proiecte care includ şi construcţii noi, cum sunt cele care vizează realizarea de fabrici de lapte sau de prelucrare a cărnii, abatoare, depozite frigorifice, depozite mari pentru cereale, am nevoie de perioade mai lungi pentru întocmirea unui dosar, dacă nu, lucrurile evoluează mai repede. De toate am avut în lucru…
Ce proiecte la care aţi lucrat v-au plăcut cel mai mult, care v-au provocat în mod deosebit şi vă fac să fiţi mândru de ce aţi reuşit?
Cel mai mult mi-au plăcut proiectele complexe, de mare amploare. Acestea au fost o provocare pentru mine si au cerut de fiecare dată, în prealabil, un studiu aprofundat, iar pentru a le da de capăt, am fost nevoit să iau legătura cu cei mai buni tehnologi din România, de la care am învăţat foarte multe lucruri. Acesta a fost un mare câştig pentru mine, ca profesionist!
În acelaşi timp, îmi plac şi proiectele care privesc instalarea tinerilor fermieri în mediul rural, îmi place să construiesc cu fiecare dintre ei câte o poveste de succes, aşa că fiecare reuşită de acest gen mă face să mă simt bine din punct de vedere uman, fiindcă am mare încredere în tineri şi cred că merită o şansă ca să trăiască mai bine aici, în România.
Sunt proiecte pe care aţi vrea să le uitaţi?
Nu neapărat, dar recunosc că nu toate cele la care am lucrat de-a lungul anilor au avut acelaşi farmec. Ca în orice alt sector au fost şi experienţe care mi-au lăsat un gust amar…
Aţi pus bazele unei asociaţii pentru tinerii fermieri. De ce pentru tineri? Nu vi se pare uneori că vă luptaţi cu morile de vânt?
În 1997 am pus bazele Asociaţiei Tânărul Fermier, împreună cu mari personalităţi din acea vreme, cum ar fi ministrul Agriculturii de atunci, Dinu Gavrilescu, prim-consilierul prezidenţial Nicolae Constantinescu, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Bucureşti, Niculai Pomohaci şi cu Elena Sporea, care reprezenta Federaţia AGROSTAR.
Înca de la înfiinţare, prin intermediul asociaţiei am promovat politici de susţinere a tinerilor din mediul rural. Unul dintre primele rezultate a fost că am reuşit să promovăm proiectul de lege care a fost votat în Parlament ca Legea 646/2002 privind susţinerea tinerilor care se stabilesc în mediul rural.
Ulterior am promovat şi programul Tânărul fermier, un program mult mai complex pentru sprijinirea tinerilor care vor să trăiască în mediul rural.
Faptul că tinerii sunt lăsaţi mai “la urmă”, pe mine nu mă sperie. Sunt o persoană luptătoare şi ştiu că merită să lupt pentru cei aflaţi la început de drum.
De ce nu reuşeşte România să acceseze fondurile oferite de Europa şi trebuie să returneze bani şi chiar penalizări Uniunii Europene, când ar putea folosi aceste sume pentru a se dezvolta?
România dezangajează foarte multe fonduri europene deoarece noi, cei de aici, nu suntem consecvenţi: schimbăm ghidurile de accesare de la o măsură la alta, se fac schimbări în timpul “jocului”, ba chiar au fost cazuri când au fost introduse cerinţe noi cu o săptămână înainte de închiderea sesiunii de depunere a proiectelor, ceea ce este nu doar derutant, ci inadmisibil. În aceste condiţii, mulţi se tem de fondurile europene şi le ocolesc, iar alţii le pierd aşa, aiurea, şi e păcat.
Ţin şi susţin că România trebuie să devină mult mai serioasă în ceea ce priveşte accesarea fondurilor europene, fiindcă avem de-a face cu o şansă extrem de serioasă de dezvoltare pe care riscăm să o pierdem.
Care este relaţia consultanţilor cu Statul român?
Din păcate, angajaţii statului român îi privesc pe consultanţi ca pe nişte duşmani, dintr-un motiv foarte simplu: că aceştia, consultanţii, câştigă mai mult ca funcţionarii şi aşa apar o serie de probleme între consultanţi şi funcţionari şi chiar şi între consultanţi şi potenţialii beneficiari.
Îmi pare rău să văd că, de multe ori, primul lucru pe care îl fac angajaţii autorităţilor finanţatoare este să se uite în dosare, la valoarea contractului de consultanţă. Apoi încearcă să îi convingă subtil pe beneficiari că au plătit prea mult pentru seviciile de consultanţă. Asta bănuiţi de ce o fac… Pentru toţi este jenant, chiar foarte jenant, dar dincolo de toate acestea nu aş renunţa la consultanţă fiindcă îmi place ce fac din cel puţin două motive. Primul este fiindcă văd cum vin banii europeni în România pentru a fi folosiţi, adică văd rezultate, şi al doilea este fiecare proiect realizat mă pune faţă în faţă cu nişte oameni fericiţi, de succes, iar succesul poate fi şi el molipsitor, uneori.
