Importate Lideri si afaceri

70 de ani de la proclamarea Republicii Italiene

Cu ocazia sărbătoririi a 70 de ani de la proclamarea Republicii Italiene, ambasadorul Italiei în România, Excelenţa Sa Diego Brasioli, a acordat un interviu revistei Transilvania Business, în care vorbește despre cei trei ani petrecuți în România, mărturisește cum vede țara noastră și raporturile economice dintre Italia şi România, transmițând totodată că își dorește ca Italia să regăsească entuziasmul necesar depăşirii crizei economice.

Reporter: Excelenţă, s-au împlinit deja trei ani de când sunteţi în România. Cum vedeţi acum această ţară şi cum o vedeaţi în urmă cu trei ani?

Ambasadorul Italiei în România, Excelenţa Sa Diego Brasioli: Într-adevăr, au zburat efectiv aceşti trei ani, pentru că a fost o perioadă foarte intensă şi plină de schimbări în bine. Din punctul meu de vedere, România era deja o ţară cu mult potenţial, lucru cert mai ales pentru investitorii noştri. Trei ani mai târziu am ajuns să constatăm că foarte multe investiţii s-au consolidat, iar România a progresat în ceea ce priveşte seriozitatea şi  încrederea acordată investitorilor italieni. Personal, însă, văd o Românie mult mai matură faţă de acum trei ani, dovedindu-se a fi, cu şi mai multă forţă, un partener privilegiat şi deosebit de important pentru Italia.

Rep.: Ce anume a reprezentat pentru dumneavoastră o surpriză plăcută în această ţară şi ce anume v-a dezamăgit?

Ambasadorul Diego Brasioli: Am avut parte de nenumărate surprize plăcute, plecând de la ceea ce orice italian cunoaşte despre această ţară, şi anume calitatea, simpatia şi apropierea poporului român de valorile, limba şi cultura italiană.

În Italia, locuiesc peste un milion de cetăţeni români şi suntem la curent cu capacitatea pe care au avut-o de a se integra în ţara noastră, mai întâi prin faptul că ne vorbesc foarte bine limba şi, venind apoi aici, a fost o reală plăcere să descopăr câte persoane iubesc şi apreciază Italia.

O altă surpriză plăcută a fost să văd cât de prezentă este Italia în România. Este de ajuns să vezi din toate perspectivele, nu doar din punct de vedere al investitorilor, numărul foarte ridicat de restaurante cu specific italienesc ca să îţi dai seama cât de apreciată este cultura noastră în România.

Plăcută este şi frumuseţea acestei ţări, mai ales a peisajelor, atât din zona urbană, cât şi din cea rurală, unde se poate observa conservarea unui stil de viaţă extrem de interesant şi totodată de o vitală importanţă pentru România, dacă ar fi să ne gândim doar la agricultura biologică.

Încă un lucru surprinzător, pe care, repet, deja îl cunoşteam, dar trăind aici mi s-a confirmat, este bogăţia ofertei culturale, ceea ce pentru un străin este extrem de importantă, referindu-mă aşadar la muzică, teatru, artă.În capitală, dar şi în alte oraşe, precum Cluj, Sibiu, Brasov.  

Totuşi, un lucru m-a dezamăgit, şi anume faptul că infrastructura în sectoare precum transporturi şi autostrăzi este relativ slab dezvoltată pentru o ţară atât de mare, ceea ce îngreunează deplasarea, având în vedere că reţeaua stradală nu este încă pe deplin dezvoltată. Dar eu consider aceasta ca fiind jumătatea plină a paharului, întrucât înseamnă că avem posibilitatea de a lansa noi investiţii din partea companiilor noastre care sunt prezente deja în acest sector.

Rep.: Consideraţi că România este încă o ţară atractivă din punct de vedere economic pentru investitorii italieni?

Ambasadorul Diego Brasioli: Cu siguranţă, România şi Italia au unele legături istorice, după cum bine ştiţi interschimbul comercial este foarte intens. Vorbim despre un interschimb comercial echilibrat între cele două ţări de peste 12 miliarde de euro.

Numărul investitorilor italieni este enorm, deţinem primul loc în clasamentul ţărilor cu cel mai mare număr de investitori în România, circa 40.000 de întreprinderi, dintre care jumătate sunt active. Investitorii italieni continuă să sosească, doar anul trecut am avut aproape 2.000 de societăţi italiene care s-au înregistrat în România, este un trend în continuă expansiune şi nu trece o zi fără ca Ambasada şi ICE să nu aibă întâlniri cu noi investitori. Cei prezenţi îşi exprimă dorinţa de a rămâne în această ţară şi de a mări numărul investiţiilor. Totodată, o cotă de creştere economică, precum cea a României, situează această ţară în topul priorităţilor investitorilor noştri care operează în străinătate.

Rep.: Care consideraţi că sunt priorităţile şi oportunităţile investitorilor italieni în 2016 şi 2017?

Ambasadorul Diego Brasioli: Noi vedem câteva sectoare tradiţionale, cel manufacturier este prezent constant şi, de fapt, a marcat începutul investiţiilor italiene în România. Constatăm că există un interes crescând faţă de agricultură şi sectorul agro–industrial, aşadar nu doar faţă de cultivarea terenului, ci întregul aspect industrial legat de agricultură şi unele sectoare extrem de interesante, precum viticultura şi culturile bio care sunt în creştere.

Energia este, de asemenea, un factor important, România având un nivel de producere a energiei ce o face unică în Europa, bucurându-se aproape în întregime de autonomie energetică, având totodată şi un important rol strategic prin poziţia sa geografică la răscrucea celor mai importante fluxuri energetice din Europa, de la energia tradiţională, până la cea bazată pe resurse regenerabile. În sprijinul acestei teorii stă faptul că liderii mondiali italieni din sectorul construcţiei  infrastructurilor sau al conductelor pentru transportul energiei şi gazului îşi au sediile în România.

Un alt sector foarte important este acela al infrastructurii, Romania având mari posibilităţi de dezvoltare în acest domeniu, iar companiile noastre excelează în acest sens.

Rep.: Cum vedeţi viitorul raporturilor economice dintre Italia şi România?

Ambasadorul Diego Brasioli: Considerăm că investiţiile vor continua să crească şi observăm şi un interes viu al prezenţei românilor în Italia, tot mai mulţi tineri investitori lucrează în Italia şi se integrează foarte bine în ţara noastră. Aşadar, viitorul nu poate fi altfel decât asigurat. Italia şi România pot reprezenta un exemplu pozitiv la nivel european, completându-se reciproc.

Rep.: Având în vedere că anul acesta Italia sărbătoreşte cea de-a 70-a aniversare de la proclamarea Republicii Italiene, ce urări faceţi ţării dumneavoastră?

Ambasadorul Diego Brasioli: Prioritatea este, evident, aceea de a ieşi din criza economică ce a afectat cel mai grav ţara noastră în aceşti 70 de ani de Republică cu acelaşi entuziasm cu care acum 70 de ani ieşeam îngenuncheaţi din cel de-al Doilea Război Mondial, pentru ca mai apoi să ne ridicăm şi să devenim una dintre principalele economii din lume. Italia reprezintă una din ţările de referinţă din punct de vedere politic, social şi cultural şi îi doresc să regăsească acel entuziasm atât de necesar depăşirii crizei economice.

Rep.: Pe lângă Festivalul Italian, ce alte evenimente sunt prevăzute pentru acest an?

Ambasadorul Diego Brasioli: Festivalul Italian organizat de ICE este unul dintre evenimentele care au loc la nivel mondial întrucât se desfăşoară în aproape toate ţările din lume. Va fi cu siguranţă o confirmare a prezenţei Italiei în câteva sectoare de excelenţă, dar, evident, încercăm să intensificăm activităţile culturale dintre Italia şi România direct prin intermediul Ambasadei, care propune noi programe. Vom continua cu activităţile pe care le-am desfăşurat în trecut şi care ne-au adus satisfacţii.

În domeniul muzicii, vom continua să susţinem opera, oferind un premiu cu ocazia competiţiei internaţionale muzicale organizate de Opera din Bucureşti, prin concerte şi expoziţii.

Există un proiect în care ne-am implicat în mod special şi pe care intenţionăm să îl realizăm în decursul acestei veri, şi anume punerea în valoare a patrimoniului italian urbanistic şi arhitectural din Bucureşti. Oraşul Bucureşti, mai ales la începutul anilor 1900, a cunoscut o mare înflorire urbanistică. Unul dintre modelele de referinţă era chiar arhitectura de factură italiană, deoarece Italia era în plină avangardă în acei ani şi reprezenta un model. Au fost, aşadar, mulţi arhitecţi italieni care au lucrat în Bucureşti şi mulţi arhitecţi români care au studiat, lucrat şi care au fost inspiraţi de stilul italian, iar acesta este un proiect pe care îl dezvoltăm pentru a arăta publicului din Bucureşti acest aspect mai puţin cunoscut, dar care merită să fie descoperit.

 
Ionuț ȚÎRDEA
Traducere în limba română: Laura DOBRESCU

Related posts

Consiliul Judeţean Alba investeşte 2,5 milioane de euro în Spitalul Judeţean

Farmaciile partenere Benefica, și mai aproape de pacienți

Nicolae Pop

Iulian Iuga, Accesa: “Am reușit să avem succes pe propriile picioare”

Stefana Muresan

Issa, o poveste în trei nuanţe

Transilvania Business

Peste 65 de universitati de pe 4 continente la RIUF Cluj Napoca

DIGI anunță intenția de listare pe Bursă

Stefana Muresan

Kastamonu – investiție de 20 mil. euro în fabrica din Reghin

Stefana Muresan

Evoluția AGERPRES continuă: nou Contract Colectiv de Muncă și noi proiecte pentru Centenarul Marii Uniri

Stefana Muresan

Ce aduce nou 2016 din punct de vedere vamal

CSR Overview. Tendinte si oportunitati

Transilvania Business

Theodora Golf Club, cel mai mare resort de golf din România, se deschide în Teleac

Ligia Voro

Timişoara: Americanii de la Azur văd afaceri în creştere cu 10%

Stefana Muresan

Ovi D. Pop – povestea Duran’s Press

Traian Dan

Violeta Oltean, proprietara MAVIPROD, laureată la Gala Women in Economy

Ligia Voro

Wirtek deschide cel de-al 3-lea birou în România

Ionut Oprea

Grupul Transavia din Alba creşte 40 de milioane de păsări pe an şi produce 70.000 de tone de carne de pui

redactia

96% din prima generație a masteranzilor ABSL au fost angajați în domeniul serviciilor pentru afaceri

Stefana Muresan

Daniel Metz punctează pentru NTT DATA: creștere cu 51% a cifrei de afaceri și 1600 de angajati pana la finele anului

Stefana Muresan

Previziunile ESOP

Transilvania Business

Incepe Transylvania Horse Show, a sasea editie

Herbstfest la Cluj: România – Germania, o relație comercială anuală de 27 miliarde euro

Stefana Muresan

Demarează ansamblul Grünenpark

Transilvania Business

120 de ani de existenta a portului modern Constanta

Transilvania Business

Clifford Chance Badea asistă grupul BNP Paribas la preluarea activelor locale ale grupului german IKB

Stefana Muresan

Leave a Comment