Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că până la data de 03 mai se pot depune cererile de plată pentru ajutorul de stat pentru motorina utilizată în agricultură aferente perioadei 01 ianuarie – 31 martie 2016, conform HG nr.1174/2014 si OMADR 1727/2015.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, a cărui valoare unitară, determinată potrivit prevederilor art. 218 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, este de 1,7975lei/litru.
Beneficiarii ajutorului de stat achiziţionează cantităţile necesare de motorină şi solicită documentele fiscale de vânzare emise de furnizori pe numele acestora, în vederea efectuării lucrărilor mecanizate în sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare.
Documente pentru sectorul vegetal:
– situația suprafeţelor, a structurii culturilor şi cantitatea de motorină utilizată pentru care solicită ajutorul de stat şi/sau producţia de ciuperci obţinută, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, al cărei model este prevăzut în anexa nr.8;
– documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz;
– situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate pentru sectorul vegetal, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.9 din OMADR 1727/2015;
– copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor;
– copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord prealabil pentru finanțare.
Documente pentru sectorul zootehnic:
– situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate pentru sectorul zootehnic, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.9 din OMADR 1727/2015;
– copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor;
– situația privind calculul efectivului:
– rulat realizat pentru păsări și/sau porci întocmită de beneficiar şi vizată de medicul împuternicit de liberă practică, după caz, conform modelului prevăzut în anexa nr.10 aferent perioadei;
– mediu realizat pentru bovine, ovine/caprine întocmită de beneficiar şi vizată de medicul împuternicit de liberă practică, după caz, conform modelului din anexa nr.10;
– numărului de familii de albine/cutii pentru viermii de mătase realizat, aferent perioadei.
– copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetre de stupină temporare sau permanente;
– copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord prealabil pentru finanțare.
Documente pentru sectorul îmbunătățiri funciare:
– situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate pentru irigații, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.9;
– copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor;
– situaţia centralizatoare a cantităţilor de apă pentru irigaţii, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.11;
– copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către beneficiar;
– situaţia suprafeţelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă perioadei pentru care se solicită ajutorul de stat;
– copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord prealabil pentru finanțare.
Indiferent de sectorul pentru care se solicită ajutor solicitanţii depun şi declaraţia pe propria răspundere cu privire la încadrarea în categoria „firme în dificultate”, dacă au survenit modificări faţă de cea iniţială.
Cererile de plată pot fi depuse de administrator/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia,caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul /reprezentantul legal şi este însoţită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite.
Citește și:
Bilanț AGRI4FUTURE România: fermierii români, actori principali ai transformării agriculturii
Clubul Fermierilor Români a organizat la Pullman World Trade Center conferința AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035, cel mai…
12 octombrie 2025
Oradea Job Expo 2025 – semnele unei piețe a muncii în schimbare
De la producție și logistică, până la imobiliare și IT – Târgul Locurilor de Muncă Oradea Job Expo…
11 octombrie 2025
De la idee la business: antreprenori și profesori inspiră studenții Universității din Oradea
Aula Magna a Universității din Oradea a găzduit vineri, 10 octombrie 2025, cea de-a doua ediție a proiectului…
11 octombrie 2025
Recomandare de weekend de la Visit Timiș: papricaș
Revenim cu o nouă recomandare de sfârșit de săptămână pentru toți cei care, poate, încă nu și-au făcut…
11 octombrie 2025
Summit Agro România a sărbătorit cu artă Ziua gastronomiei și vinului românesc
Centrul pentru Cultura și Civilizația Gustului din Cetatea Oradea a găzduit, la începutul lunii octombrie, vernisajul expoziției „Via,…
11 octombrie 2025
Membrii Federației Patronilor Bihor față în față cu Direcția de Sănătate Publică Bihor
Sediul Federației Patronilor Bihor (FPB) a găzduit joi, 9 octombrie 2025, o întâlnirea între antreprenori și reprezentanții Direcției…
10 octombrie 2025
Șeful CNIR a luat pulsul lucrărilor pe lotul Chiribiș – Biharia din A3 – Transilvania
Directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor…
10 octombrie 2025
Cine vrea concediații de la Fujikura. S-au „abonat” opt companii
Terapia, Pehart, Mecsom, Ulma, Becker sau WIP Industries vor să preia angajații dați afară de către producătorul de…
10 octombrie 2025
Investiții
De la idee la business: antreprenori și profesori inspiră studenții Universității din Oradea
Aula Magna a Universității din Oradea a găzduit vineri, 10 octombrie 2025, cea de-a doua ediție a proiectului…
11 octombrie 2025
Summit Agro România a sărbătorit cu artă Ziua gastronomiei și vinului românesc
Centrul pentru Cultura și Civilizația Gustului din Cetatea Oradea a găzduit, la începutul lunii octombrie, vernisajul expoziției „Via,…
11 octombrie 2025
Șeful CNIR a luat pulsul lucrărilor pe lotul Chiribiș – Biharia din A3 – Transilvania
Directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor…
10 octombrie 2025
Cazarma Husarilor din Oradea va fi reabilitată cu fonduri RO-HU
A fost semnat contractul de finanțare europeană pentru restaurarea clădirii Manejului din ansamblul Cazarma Husarilor. Municipiul Oradea a…
9 octombrie 2025
Trei hoteluri din Băile Felix vor fi afiliate la un lanț hotelier internațional
Turism Felix SA a anunțat actualizarea strategiei de dezvoltare 2025 – 2035. În acest sens, societatea a semnat…
9 octombrie 2025
Sofia Alves – director DG Regio: „Oradea și Bihorul, modele europene de dezvoltare”
Sofia Alves, director în cadrul Direcției Generale Politică Regională și Urbană (DG REGIO) a Comisiei Europene, a vizitat…
8 octombrie 2025
BNI Varadinum se lansează la Oradea – ultimele bilete disponibile!
Ultimele două zile pentru a-ți asigura locul la Gala BNI Varadinum – cel mai mare grup BNI din…
8 octombrie 2025
Infrastructură

Constructorii de la Aedificium deschid șantier după șantier
Proiectele în care este implicată compania clujeană de construcții sunt poziționate în județele Brașov, Hunedoara, Timiș, dar și…
9 octombrie 2025
Aeroportul Internațional Sibiu – primul aeroport din România pe care devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) la controlul de frontieră
Începând de duminică, 12 octombrie 2025, ora 10:30, la Aeroportul Internațional Sibiu devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES…
9 octombrie 2025
Sofia Alves – director DG Regio: „Oradea și Bihorul, modele europene de dezvoltare”
Sofia Alves, director în cadrul Direcției Generale Politică Regională și Urbană (DG REGIO) a Comisiei Europene, a vizitat…
8 octombrie 2025
PORR Construct avansează rapid pe drumul către viitorul aquapark Sânmartin
PORR Construct a ajuns la un stadiu de 55% cu lucrările la drumul ce va lega Inelul Rutier…
7 octombrie 2025
Minicentura Dejului devine funcțională
Consiliul Județean (CJ) Cluj a terminat asfaltarea drumului care leagă localitățile Câțcău și Vad, rută ce funcționează ca…
2 octombrie 2025
PORR Construct forează piloții pasajului rutier de pe Centura Oradea
De câteva zile au început lucrările de construcție a pasajului rutier suprateran pe Centura Oradea, la intersecția cu…
1 octombrie 2025
Centura Zalău, gata după 17 ani. Apar două noi tronsoane din A3 în Sălaj
Inaugurarea variantei ocolitoare este programată în 15 noiembrie, iar anul viitor va fi terminat traseul Mihăiești – Zimbor…
30 septembrie 2025
Turism
De la idee la business: antreprenori și profesori inspiră studenții Universității din Oradea
Aula Magna a Universității din Oradea a găzduit vineri, 10 octombrie 2025, cea de-a doua ediție a proiectului…
11 octombrie 2025
Recomandare de weekend de la Visit Timiș: papricaș
Revenim cu o nouă recomandare de sfârșit de săptămână pentru toți cei care, poate, încă nu și-au făcut…
11 octombrie 2025
Summit Agro România a sărbătorit cu artă Ziua gastronomiei și vinului românesc
Centrul pentru Cultura și Civilizația Gustului din Cetatea Oradea a găzduit, la începutul lunii octombrie, vernisajul expoziției „Via,…
11 octombrie 2025
Licitație pentru reabilitarea Castelului Goga. Lucrări estimate la 6 milioane €
Consiliul Județean (CJ) Cluj a scos la licitație execuția lucrărilor de reabilitare, restaurare, consolidare și conservare a parcului…
10 octombrie 2025
Oradea FestiFall 2025 transformă orașul într-o scenă uriașă de muzică și lumină
Vineri, 10 octombrie, Oradea îmbracă haine de sărbătoare odată cu debutul unei noi ediții a festivalului Oradea FestiFall,…
9 octombrie 2025
Cazarma Husarilor din Oradea va fi reabilitată cu fonduri RO-HU
A fost semnat contractul de finanțare europeană pentru restaurarea clădirii Manejului din ansamblul Cazarma Husarilor. Municipiul Oradea a…
9 octombrie 2025
Trei hoteluri din Băile Felix vor fi afiliate la un lanț hotelier internațional
Turism Felix SA a anunțat actualizarea strategiei de dezvoltare 2025 – 2035. În acest sens, societatea a semnat…
9 octombrie 2025
Educație
De la idee la business: antreprenori și profesori inspiră studenții Universității din Oradea
Aula Magna a Universității din Oradea a găzduit vineri, 10 octombrie 2025, cea de-a doua ediție a proiectului…
11 octombrie 2025
Summit Agro România a sărbătorit cu artă Ziua gastronomiei și vinului românesc
Centrul pentru Cultura și Civilizația Gustului din Cetatea Oradea a găzduit, la începutul lunii octombrie, vernisajul expoziției „Via,…
11 octombrie 2025
Membrii Federației Patronilor Bihor față în față cu Direcția de Sănătate Publică Bihor
Sediul Federației Patronilor Bihor (FPB) a găzduit joi, 9 octombrie 2025, o întâlnirea între antreprenori și reprezentanții Direcției…
10 octombrie 2025
Mariya Gabriel, Doctor Honoris Causa la Cluj. “Ne-a facilitat intrarea în Silicon Valley”
Fostul comisar european în mandatele Juncker și Von der Leyen a primit titlul academic onorific din partea Universității…
8 octombrie 2025
BNI Varadinum se lansează la Oradea – ultimele bilete disponibile!
Ultimele două zile pentru a-ți asigura locul la Gala BNI Varadinum – cel mai mare grup BNI din…
8 octombrie 2025
OradeaJobExpo, o oportunitate pentru toți cei care caută un nou început în carieră
Bihorenii care doresc vor să se angajeze sau să-și schimbe actualul loc de muncă vor avea de unde…
7 octombrie 2025
Ministerul Dezvoltării a predat noua bijuterie culturală a Clujului
Investiția în sediul din cartierul Mănăștur al Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima (ANMGD) se ridică la 50…
7 octombrie 2025
Cod7: Șapte valori care pot schimba fața antreprenoriatului românesc
Hărnicia, integritatea, învățarea, perseverența, respectul, generozitatea și colaborarea. Acestea sunt cele șapte valori care stau la baza Cod7,…
3 octombrie 2025
Zi de Zi știri economice: