Conferinţa Best Marketing, organizată de echipa revistei Biz vine în această toamnă la Cluj. Evenimentul prezintă noile tendinţe în marketing şi analizează noua paradigmă la care profesioniştii în comunicare trebuie să se adapteze că să facă faţă cerinţelor ce vin din partea noului consumator.
Best Marketing va avea loc pe 20 septembrie la Hotelul City Plaza, iar organizatorii au început deja înscrierile. Printre invitații la eveniment se numară specialiști din marketing, publicitate și comunicare, top advertising spenders și manageri de top, într-o discuție despre provocările și oportunitățile actuale în comunicare.
Vor vorbi la conferință, printre alții, Sorin Psatta (Integrated Communication Director, BBDO Group România), Lorand Balint (Director Marketing, Federația Română de Handbal), Mugur Pătrașcu (Founder Screen Native), Monica Jitariuc (Co-Managing Director MSLGROUP The Practice), Ioana Borza (Marketing Manager, Farmec) Sergiu Mircea (Marketing Director, Banca Transilvania) și Radu Moldovan-Petruț (Marketing Director, Pernod Ricard România).
În cadrul ediţiei Best Marketing 2016, organizată la Bucureşti, Revista Biz a lansat şi Anuarul Directorilor de Marketing, un proiect unic în România. Aflat la cea de-a treia ediţie, anuarul care îi reuneşte pe cei mai importanţi directori de marketing din România, a devenit un instrument esenţial pentru companii, dar şi pentru agenţiile de comunicare şi pentru jurnalişti. Participanţii la conferinţa din Cluj pot achzitiona anuarul la preţul special de 69 ron, TVA inclus.
Mai multe detalii despre program şi speakeri regăsiţi pe site-ul evenimentului Best Marketing Cluj. Pentru detalii şi acreditări de presă, va rugăm să ne contactaţi la adresa de mail lelia.petrescu@revistabiz.ro.
Despre Biz
Biz este brandul care reunește o puternică comunitate de oameni de afaceri, atât online, cât și offline. Redacția s-a impus prin realizarea unor importante studii și topuri în parteneriat cu agenții de research, pe cele mai importante domenii de activitate din România: Top 50 companii performante, Anuarul Directorilor de Marketing, Top 20 companii IT pentru care merită să lucrezi, Topul Agențiilor de PR din România, Brand Ro sau BizTech.
Biz este unic laureat Red Dot din România. În premieră absolută pentru România, Brandient și Biz au câștigat legendarul premiu Red Dot Design Award, cea mai prestigioasă competiție internațională de design, pentru coperta ediției BizSingapore.
Jurnaliștii revistei au lansat puternice campanii de conștientizare a valorilor românești (Susținem inovația, Sunt un țăran) sau proiecte unice în lume precum Biz Marketing Xchange, provocarea prin care cei mai importanți directori de marketing din România își schimbă, pentru o zi, compania în care lucrează. O altă inovație este Biz World, ediții ale revistei realizate integral peste hotarele țării, în Bruxelles, Londra, SUA, Germania, Singapore și Austria.
Biz este un brand unic în mass-media de afaceri din România. De 15 ani organizează puternice evenimente de afaceri în 9 orașe din țară și 8 capitale din lume, de pe trei continente.
Citește și:
Tiger Someș a achiziționat una dintre cele mai performante tehnologii din lume
Investiția realizată de fabrica din Dej constă într-o mașină de tipar flexografic de ambalaje din carton și hârtie…
29 octombrie 2025
UMF Cluj Technology Transfer Days 2025 – UMF „Iuliu Hațieganu” promovează inovația cu aplicabilitate reală în sănătate
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca organizează, în perioada 29-30 octombrie 2025, cea de-a patra ediție…
28 octombrie 2025
Explorează strategii avansate pentru optimizarea managementului flotelor auto
Fleet Management Conference este cel mai important eveniment dedicat gestionării flotelor auto, unde profesioniștii dornici să dezvolte strategiile…
28 octombrie 2025
Wizz Air vine cu cinci destinații noi sau reluate de la Cluj
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj (AIAIC), Consiliul Județean Cluj și compania Wizz Air au anunțat extinderea rețelei de…
28 octombrie 2025
În mediul de afaceri actual, flexibilitatea și eficiența sunt esențiale pentru succesul oricărei companii
Un serviciu din ce în ce mai utilizat de antreprenori este găzduirea sediului social la un cabinet de…
28 octombrie 2025
IFS Roadshow revine – ediția a doua, acum în orașul tău!
“IFS Roadshow” este o serie de evenimente dedicate comunităților de afaceri din FMCG și retail, menite să aducă…
27 octombrie 2025
Ungaria aduce cele mai multe firme în Bihor, Olanda cei mai mulți bani
Datele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Bihor arată că la 30.06.2025 în județul Bihor erau înregistrate 5.254…
27 octombrie 2025
Peste 33.000 de firme incluse în Topul Firmelor din Bihor, ediția a XXXII-a
Cea de-a XXXII-a ediția a Topului Firmelor din Bihor, realizat de Camera de Comerț și Industrie (CCI) Bihor,…
27 octombrie 2025
Investiții
COVER STORY. Guido Retter: Viziunea unui inginer care a transformat perfecțiunea în strategie de business
Guido Retter, CEO Retter Projectmanagement
29 octombrie 2025
Ungaria aduce cele mai multe firme în Bihor, Olanda cei mai mulți bani
Datele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Bihor arată că la 30.06.2025 în județul Bihor erau înregistrate 5.254…
27 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Revoluție verde la Seleuș – Arad: adio lemne, bun venit energiei verzi!
Seleuș, prima comună din România care renunță la încălzirea pe lemne. O centrală pe biogaz va asigura căldura…
24 octombrie 2025
Ionuț Țața și Iceberg+ catalizează inovația în mobilitate urbană la Timișoara prin inVest Accelerator Demo Day
Ecosistemul de inovare și business din Regiunea Vest a fost în centrul atenției pe 22 octombrie, la Timișoara,…
23 octombrie 2025
Viitorul e verde! Workshop pe energie regenerabilă la Oradea Arena
Energia verde a fost subiectul central al unui workshop desfășurat miercuri, 22 octombrie 2025, la Oradea Arena, în…
22 octombrie 2025
Locuri de muncă verzi și colaborare româno-maghiară la Oradea Arena
Aproape 700 de locuri de muncă, dintre care majoritatea în domeniul energiilor regenerabile, au fost oferite miercuri, 22…
22 octombrie 2025
S-a semnat contractul pentru construcția Drumului Expres Oar–Satu Mare
„Someș Expres” va fi construit de Construcții Erbașu și va lega municipiul Satu Mare de frontiera cu Ungaria.…
21 octombrie 2025
Infrastructură
COVER STORY. Guido Retter: Viziunea unui inginer care a transformat perfecțiunea în strategie de business
Guido Retter, CEO Retter Projectmanagement
29 octombrie 2025
Varianta finală a Drumului Expres Cluj – Dej, agreată de primarii de pe traseu
Consiliul Județean (CJ) Cluj a fost gazda unei consultări publice care a avut drept scop agrearea, de către…
29 octombrie 2025
S-a semnat contractul pentru construcția Drumului Expres Oar–Satu Mare
„Someș Expres” va fi construit de Construcții Erbașu și va lega municipiul Satu Mare de frontiera cu Ungaria.…
21 octombrie 2025
Pâncota–Buteni, drumul care deschide Aradul spre turism și investiții
Consiliul Județean Arad se pregătește să finalizeze modernizarea drumului județean Pâncota–Târnova–Buteni, una dintre cele mai importante investiții în…
21 octombrie 2025
Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…
17 octombrie 2025
Șeful CNIR a luat pulsul lucrărilor pe lotul Chiribiș – Biharia din A3 – Transilvania
Directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor…
10 octombrie 2025
Constructorii de la Aedificium deschid șantier după șantier
Proiectele în care este implicată compania clujeană de construcții sunt poziționate în județele Brașov, Hunedoara, Timiș, dar și…
9 octombrie 2025
Aeroportul Internațional Sibiu – primul aeroport din România pe care devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) la controlul de frontieră
Începând de duminică, 12 octombrie 2025, ora 10:30, la Aeroportul Internațional Sibiu devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES…
9 octombrie 2025
Turism
Comoara pierdută a Transilvaniei. Mai poate fi salvată Salina Praid?
Exploatarea sării este exclusă, însă turismul poate fi relansat dacă situația se stabilizează în zonă, concluzionează experții europeni…
29 octombrie 2025
Silicon Valea. Casele centenare care prind suflet
Investitori români stabiliți în SUA s-au alăturat unei familii de întreprinzători care în pandemie a dat confortul Clujului…
28 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Pâncota–Buteni, drumul care deschide Aradul spre turism și investiții
Consiliul Județean Arad se pregătește să finalizeze modernizarea drumului județean Pâncota–Târnova–Buteni, una dintre cele mai importante investiții în…
21 octombrie 2025
Hotel Mercure, cea mai importantă investiție în turism realizată în Alba Iulia după Revoluție
Construcția primului hotel afiliat internațional din orașul Marii Uniri a depășit 10,5 milioane de euro Mercure Alba Iulia,…
20 octombrie 2025
Invitație Visit Timiș: concert în peșteră
Dacă în ultimele săptămâni v-am trimis pe la diferite târguri de gastronomie din Timiș, duminica aceasta luăm o…
17 octombrie 2025
Încă un pas spre construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”
Șase asocieri de firme au depus oferte pentru construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”, o investiție majoră de circa…
17 octombrie 2025
Oradea a intrat în circuitul artei contemporane europene cu NOCA
Oradea marchează un moment definitoriu în evoluția sa culturală prin inaugurarea NOCA (New Oradea Contemporary Art), primul centru…
16 octombrie 2025
Educație
Cercetătorii Universității din Oradea – Medalia de aur la „Salonul Inovării și Cercetării UGAL INVENT” 2025
În perioada 23 – 24 octombrie 2025, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, s-a desfășurat cea de-a VII-a ediție…
29 octombrie 2025
Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir lansează o nouă carte de bucate
„Sărut-mâna pentru masă! Carte de(spre) bucate” de Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir, lansată pe 3 noiembrie la București.…
29 octombrie 2025
UMF Cluj Technology Transfer Days 2025 – UMF „Iuliu Hațieganu” promovează inovația cu aplicabilitate reală în sănătate
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca organizează, în perioada 29-30 octombrie 2025, cea de-a patra ediție…
28 octombrie 2025
Cursuri digitale gratuite pentru profesioniștii din construcții și arhitectură
Proiectul „Competențe digitale pentru DEzvoltarea IMM-urilor 2.0”, derulat de Camera de Comerț și Industrie (CCI) Bihor, pregătește specialiștii…
28 octombrie 2025
Aura Cadiș, Montessori: “Finalizăm campusul în doi ani”
Zonele de echitație și sere ale megacampusului educațional de 20 milioane € – cu piscină, sală de escaladă,…
27 octombrie 2025
Cercetare UBB: știrile false influențează percepția asupra brandurilor
O echipă de cercetători de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai a…
27 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Granzii instalațiilor iau cu asalt Universitatea Tehnică
Honeywell, Daikin, Geberit sau Nibe sunt brandurile care se arată dispuse să pună la bătaie cele mai performante…
23 octombrie 2025



