SB | Un adevăr cu ochii deschişi

Când vorbim de şcoala românească de teatru, succesul are multe feţe. Uneori aduce roluri memorabile, pelicule de reper pentru filmografia mondială, iar alteori succesul vine cu paşi mărunţi, construit din victorii mici, din munca dusă cu studenţii, din recuperarea unor texte de autentică valoare şi punerea lor în scenă cu actori de primă mărime, din nominalizări şi premii, din devotament pentru teatru, scenă şi actori.
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este nu doar o scenă multifaţetată, ci un ferment viu pentru viitoarea generaţie de actori şi regizori, în cadrul căreia „Drama League”, o organizație culturală internațională ce încurajează formarea tinerilor profesioniști din domeniul artelor spectacolului a susţinut două zile de schimburi culturale, artistice şi parteneriale. Invitaţii acestui eveniment au fost Roger Danforth, Toby Banks şi Cosmin Chivu.
Cu peste 50 de producţii profesionale în numeroase universităţi din întreaga lume şi peste 30 de piese regizate în New York, în importante centre cum e Centrul Lincoln, Cherry Lane sau Studioul Actorilor, în Massachusetts, California sau New Jersey, Cosmin Chivu este un actor şi regizor care îşi trage sevele din şcoala românească de teatru peste care s-a suprapus cea americană, într-o combinaţie plină de vitalitate, de forţă şi efervescenţă artistică.
Lumea teatrului i-a recunoscut devotamentul şi forţa creatoare cu premii importante, el este membru pe viață al Studioului Actorilor, membru al Centrului „ Lincoln” al Laboratorului de Regizori, absolvent bursier Jack O’Brien al Old Globe. Acum conduce, ca director, Programul de Licență în Actorie și Regie din Ansamblul Internațional de Performanță al Universității de Arte Interpretative „Pace” din New York.
A obţinut un titlu de master în regie teatrală al Școlii Dramatice a Studioului Actorilor, din cadrul Universității „The New School”din New York și unul de licență în actorie al Academiei de Arte „George Enescu” din România.
În 2014 Cosmin Chivu a fost nominalizat la premiile „Drama League”, pentru piesa “The Mutilated”, de Tennessee Williams, prezentată publicului pentru prima dată după aproape 40 de ani de la prima montare. Spectacolul, jucat cu casa închisă pentru şase săptămâni a avut mare succes de presă, cu cronici pozitive în publicaţii faimoase cum sunt The New York Times, Time Out, The Huffington Post şi Theatermania. Decorurile acestei producţii au fost concepute de Anka Lupeş, scenograf de origine română, aflată, de asemenea, la New York.
L-am văzut în sală la numeroase piese jucate la Sibiu, iar când drumurile noastre s-au încrucişat de prea multe ori mi-am luat inima în dinţi şi am lăsat curiozitatea să iscodească, între două producţii excepţionale şi apoi târziu în noapte, când ultima cortină a zilei căzuse pe scenele festivalului.
Jocul de-a adevărul şi imaginaţia
Cum e la Pace?
Mai întâi de toate trebuie să spun pentru cei care nu ştiu, că sistemul de învăţământ american e complet diferit de cel românesc. Din nefericire, costă foarte mult ca să-ţi continui studiile după terminarea liceului, iar Universitatea Peace este o universitate particulară foarte mare, clastă pe locul 22 în topul universităţilor americane şi englezeşti, deci printre primele 25 cele mai bune universităţi ale spaţiului anglofon, e vorba, bineînţeles de America de Nord, Marea Britanie şi Australia.
Este o universitate cu tradiţie de peste 120 de ani, dar cu un program de teatru foarte nou, un program de teatru care s-a dezvoltat în ultimii cinci ani extraordinar. Am pornit de la 80 de studenţi şi acum avem peste 700.
Eu sunt profesor cu normă întreagă de patru ani şi jumătate, într-un an voi deveni, sperăm, profesor pe viaţă, este un proces extraordinar de complicat, dar care într-un fel m-a împins să fac totul şi mai bine, să creez şi în afara şcolii, să fiu un profesor competitiv şi să am studenţi care joacă pe Brodway, ceea ce s-a întâmplat adesea în ultimii trei ani.
Am studenţi care joacă în teatre profesioniste şi în companii pe care ei le creează, pentru că, de fapt, actorul-creator este cel care este viitorul teatrului, nu numai american, nu numai românesc, ci universal.
Noi credem că modul actual de a se face teatru va rezista, dar nu va fi cel mai important, pentru că vine o generaţie care nu se orientează doar spre actorie sau doar spre regie, este o generaţie care vede foarte mult, care poate afla orice doar cu un act pe telefon şi care vrea să se implice, să creeze propriul proiect, cum să obţină banii, cum să pună spectacolul, cum să colaboreze cu studenţi sau cu actori de vârsta lor şi cum să vorbească sau să spună o poveste prin ceea ce fac, o poveste care e actulă şi îi interesează.
E vorba, aşadar de singulatităţi mai degrabă sau de un discurs coerent în dramaturgia absolut actuală?
Cred că e un discurs coerent şi indiferent ce simţim şi cum gândim noi, teatrul evoluează şi cred că o face într-o direcţie organică, cred că avem mai multă nevoie de ceea ce se întâmplă, decât aveam acum 20-30 de ani, iar ceea ce se întâmplă acum cred că e foarte bine.
Cum a fost workshop-ul cu studenţii clujeni din vara anului trecut, care au fost tare norocoşi să te aibă alături în timpul desfăşurării TIFF? E vreo diferenţă între ei şi studenţii tăi de la New York?
Nu cred că este nicio diferenţă, am avut o surpriză fantastică să-i descopăr pe studenţii din anii II şi III de la Facultatea de Teatru şi Televiziune din cadrul Universităţii „Babeş- Bolyai” şi cred că ne-am conectat imediat, iar ei au înţeles din prima clipă şi şi-au lăsat instinctul să funcţioneze. Ce s-a întâmplat în acele trei zile a fost excepţional, cred că a fost unul din cele mai bune workshop-uri, mai generatoare de satisfacţii din cariera mea de profesor, până acum.
Am avut trac la început, pentru că eu nu am mai ţinut niciodată acest workshop în limba română, 99% dintre noţiuni au fost învăţate în America, termenii sunt dezvoltaţi de americani, uneori sună comic în limba română, dar studenţii au înţeles despre ce era vorba şi cu ajutorul lor am reuşit să închegăm un limbaj comun în care imaginaţia şi adevărul au jucat un rol determinant.
Ei au reuşit să se izoleze de toate problemele lor, de oboseala din acele zile, pentru că era perioada examenelor, jucau pe scenă, erau implicaţi în cinci-şase proiecte, jucau în filme, aşadar dormeau probabil două-trei ore pe noapte sau nici măcar atât. Cu toate acestea erau acolo, dimineaţa la nouă, pregătiţi de lucru şi au dat absolut tot ce aveau în ei în acele zile, au rămas atât de puternici, de pasionaţi de ceea ce au făcut până în ultima clipă.
Am încercat să le ofer în trei zile ceea ce predau eu la Pace într-un semestru, a fost o cantitate enormă de informaţie. Nu mă interesează ca cineva să spună vorbe frumoase despre mine, mă interesează că adevărul a stat în ei până la sfârşit.
Studenţii de la Sibiu se află într-o situaţie similară, am avut şi cu ei două zile de workshop, dar şi răspunsul lor a fost extraordinar. Au demonstrat că pot fi vulnerabili, că pot fi adevăraţi şi că pot fi deschişi la un nou mod de lucru, la exerciţii pe care eu le-am adus de la “Actors Studio ” din New York şi la care studenţii români au un acces restrâns.
Aceste exerciţii le-am filtrat, le-am cernut printr-o sită, sita de actor, cea de regizor şi la urmă sita de artist român, pentru că avem o înţelegere care e cumva diferită de structura unui actor sau artist american, prin faptul că ştim alte lucruri sau ne conectăm cu altă realitate.
Cred foarte mult că tinerii români prezintă un potenţial enorm în ceea ce priveşte talentul artistic şi că faţa teatrului românesc se va schimba fundamental în următorii ani, datorită acestor tineri, sunt deschişi, sunt adevăraţi şi nu acceptă compromisuri.
Vor avea ei ocazia vreodată să joace în regia Cosmin Chivu?
Aş vrea, în măsura în care agenda îmi permite, pentru că pentru următorii doi ani am programul aproape la zi, unul extraordinar de plin, dar voi face tot posibilul să lucrez cu o parte dintre ei, fiindcă am păstrat legătura cu ei, continuăm workshop-ul şi avem o discuţie care trece dincolo de verbal.
Dar la Sibiu, ţi-ar plăcea să pui o piesă?
O, da, e un teatru foarte bun, cu actori excelenţi, care nu se tem să spună lucrurilor pe nume, e un teatru în care stilurile se îmbină într-un mod minunat, un teatru care are noroc de un director cu o viziune largă şi cu nişte oportunităţi extraordinare, vorbim aici de companii renumite, de actori şi regizori de primă mărime la nivel mondial, de producători experimentaţi şi acesta este un lucru rar, de care ei au parte. Teatrul din Sibiu face paşi importanţi şi în următorii ani sunt sigur că va circula foarte mult în lume.
Uite cum am trecut spre Cosmin Chivu- regizorul, aşa că nu pot să nu te întreb, dacă ar fi să-ţi alegi mâine o piesă, ar fi un text angajat social sau mai degrabă un text metaforic?
Cred că angajat social, fiindcă fiecare moment pe care-l trăim este unul politic sau social ori amândouă deodată, dar mi-ar crea oportunitatea să atrag atenţia şi să deschid un discurs necesar, unul bazat pe adevăr, pe o structură umană superioară, un discurs bazat pe o interacţiune cu argumente viabile, un discurs bazat pe educaţie şi pe bunul simţ, atât de necesar la momentul acesta.
Ai un crez profesional, regizoral, uman, ce ar trebui să ţină minte cineva despre Cosmin Chivu?
Un om care încearcă să ţină ochii deschişi şi care, din când în când, încearcă să ajute artişti mai tineri să deschidă ochii. Să deschidă ochii în faţa lumii, să deschidă ochii, în primul rând înspre ceea ce sunt ei. Un artist care nu-şi cere scuze pentru ceea ce este şi pentru ceea ce vrea să facă.