Aeroportul Iași continuă, prin infrastructura modernă de care dispune și gama de servicii oferite, planul de extindere privind portofoliul de rute interne. Astfel, începând cu vara anului viitor, Iașul va fi legat, pe calea aerului, cu un alt oraș important, Constanța.
Zborul Iași-Constanța și retur va deveni operabil din 15 iunie 2017 și va fi efectuat de compania Blue Air. Pentru început, noua cursă internă va avea o singură frevcență pe săptămână, în fiecare zi de luni.
Anunțul vine cu o lună înainte de deschiderea noilor zboruri interne: Iași-Cluj-Timișoara-Iași și Iași-Timișoara-Cluj-Iași, efectuate de aceeași companie.
Tudor CONSTANTINESCU, director comercial Blue Air: „Astăzi, parteneriatul nostru cu Aeroportul Iași se intărește. Blue Air, cea mai mare companie aeriană românească, anunță deschiderea noii rute, Iași – Constanța. Introducerea acestei rute este rezultatul strânsei colaborări dintre Blue Air și Aeroportul Iași, cei care ne-au convins să investim în continuare. Aceste zboruri ajută la dezvoltarea inter-regională a României, cu beneficii directe pentru ieșeni care în mai puțin de o oră vor putea ajunge în stațiunea preferată de la Marea Neagră.”
Marius BODEA, Presedintele C.A. al Aeroportului Internațional Iași: „Probabil astăzi, mobilitatea facilă a oamenilor este cheia progresului în orice societate, iar aeroporturile și companiile aeriene cu rol de actori principali, alături de restul industriei aviatice, sunt cei care fac posibil acest deziderat când vorbim de infrastructura aeriană de transport. O nouă rută directă de pe Aeroportul Iași este un nou câștig pentru noi toți din această zonă. Iar când vorbim de o nouă rută aeriană internă, atunci simțim cu atât mai mult că românii, astăzi, pot parcurge în câteva zeci de minute distanțe care, prin folosirea infrastructurii de transport terestre, necesită foarte multe ore. Astăzi, transportul aerian este o necesitate, iar genul acesta de servicii, cum este și cel oferit de compania aeriană Blue Air, ajunge să fie chiar și mai economicos ca transportul terestru. Ruta Iași-Constanța este, fără îndoială, una din cursele mult așteptate, cu susținere preponderent în sezonul estival. Dar, ca orice produs, acesta trebuie să înceapă de undeva, să fie energic susținut de partenerii care au făcut posibilă această rută, iar ulterior aceasta să devină o cursă regulată, cu frecvențe săptămânale multiple și cu acoperire pe întreg anul. Suntem foarte încrezători în parteneriatul cu compania Blue Air, iar faptul că ruta Iași-Constanța va fi operată între două baze ale acestei companii va face posibil în foarte scurt timp să avem un produs solid și avantajos pentru toată lumea.”
Biletele de avion Iași-Constanța sunt disponibile la tarife începând de la 89,90 lei (preț pe segment de zbor, TVA și taxe incluse, locuri limitate). Tarifele includ gratuit 1 bagaj de mână în limita a 10 kg, iar pe rutele interne oferim un snack gratuit pe timpul zborului și 1 bagaj de cală în limita a 32 kg. Rezervările se pot face pe www.blueairweb.com, prin Call Center sau la cele peste 3000 de agenții partenere.
În prezent, din Iași se poate zbura direct cu operatorul Blue Air spre șase destinații externe: Barcelona, Bruxelles, Koln (Bonn), Londra (Luton), Paris (Beauvais), Roma (Fiumicino) si alte trei interne: Bucuresti, Timisoara, Cluj-Napoca.