Conf. univ. dr Corneliu Florin Buicu, președintele Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, a continuat în Parlament să susțină proiectele legislative destinate dezvoltării domeniilor sănătate și educație din România. Într-un interviu acordat revistei Transilvania Business vine, de asemenea, cu soluții concrete pentru susținerea acestor două priorități.
Sunteți medic și cadru didactic universitar, care sunt principalele probleme din sănătate și educație pe care le-ați identificat și ce soluții ați propus sau ați propune pentru rezolvarea lor?
Problemele identificate în sistemul de sănătate și de educație sunt, de fapt, problemele ridicate de beneficiarii celor două sisteme și de profesioniștii care își desfășoară activitatea în aceste două sisteme. Prima și cea mai des ridicată problemă este aceea a subfinanțării sistemelor de sănătate și educație, comparat cu procentele din PIB alocate de alte state europene pentru aceste domenii. Creșterea finanțării acestor domenii ar putea determina de la creșterea salariilor la îmbunătățirea infrastructurii.
Vorbim, de asemenea, de o problemă de acces la educație și sănătate și de o mare diferență între cetățenii care locuiesc în mediul rural și urban.
Dar cred că cea mai mare vulnerabilitate a celor două sisteme este dată de reducerea ÎNCREDERII beneficiarilor în cele două sisteme. Acest proces al reducerii încrederii este determinat, pe lângă experiențele personale negative ale beneficiarilor celor două sisteme, de o modificare a valorilor pe care societatea românească în ansamblu le-a trăit. Învățătorul și medicul erau liderii de opinie în orice comunitate, pregătirea și rolul lor social fiind recunoscute de societate. Asistăm în ultima perioadă la o modificare în sensul deteriorării recunoașterii acestui rol.
La fel cum identificarea problemelor vine din zona beneficiarilor și profesioniștilor din cele două sisteme, cele mai bune soluții vin tot din aceleași zone. Doar ascultând oamenii cred că pot fi găsite și cele mai bune soluții. Prin dialog cu profesioniștii, cu organizațiile neguvernamentale din aceste domenii, cum sunt, de exemplu, asociațiile de pacienți sau reprezentanții părinților sau Consiliul elevilor pot fi identificate și problemele și soluțiile.
Pornesc de la problemele cu care se confruntă românii: plătesc asigurări de sănătate și nu pot beneficia de servicii, atunci când au nevoie, primesc bilete de trimitere pentru analize de laborator, ajung și trebuie să plătească pentru că nu mai sunt fonduri, își cumpără medicamente și materiale sanitare pentru că spitalele nu le au, ajung în spitale și nu au condiții corespunzătoare, au nevoie de medicamente și nu le primesc sau nu le găsesc să le cumpere, au nevoie de servicii medicale și nu are cine să îi trateze, profesioniștii din sănătate, datorită lipsei de personal din domeniu trebuie să lucreze mai mult, fără plata corectă a muncii, cu o încărcare fizică și psihică ce poate determina greșeli. Acestea sunt problemele pentru care românii au nevoie de soluții acum.
Ce ar însemna economic vorbind soluționarea problemelor de infrastructură din sănătate și educație, cât ne-ar costa aceste investiții și dacă ați identificat surse de finanțare din care acestea ar putea fi suportate?
Investițiile în sănătate și educație și aici aș adăuga și cercetarea sunt adevărate investiții și mă bucur că în întrebarea dvs ați folosit acest termen și nu acela de cheltuială. Cheltuială cu sănătatea, educația și cercetarea sunt într-adevăr investiții. Pentru ca aceste investiții sunt cele care determină să avem un popor sănătos, un popor educat. Un popor sănătos și educat trebuie să facă parte din orice proiect de țară al României. Dacă ne referim la investiția în infrastructură din sistemul public de sănătate, aceasta este necesară și este solicitată de oameni. Ea trebuie să rezulte din evaluarea nevoilor specifice de sănătate din fiecare euroregiune a României. România are nevoie de cele 8 spitale regionale, are nevoie de creșterea capacității de tratament pentru marii arși și avem nevoie de cel puțin 3 centre cu 6-10 paturi în țară, în afară de cele din București, are nevoie de spitalele județene care trebuie să fie reabilitate, are nevoie de dezvoltarea infrastructurii de ambulator si a capacităților de diagnosticare în regim de ambulator, are nevoie de dezvoltarea infrastructurii necesare pentru pacienții oncologici și aici mă refer la centre de radioterapie, are nevoie de asigurarea infrastructurii de intervenție de urgență, astfel încât să existe o ambulanță și, poate, o mașină de pompieri care să acopere o rază de maxim 30 de km pentru a asigura intervențiile în timp util. Acestea sunt doar câteva din nevoile sistemului de sănătate. Fondul Social de Dezvoltare și Investiții (FSDI), bugetul de stat, banii europeni, alături de încurajarea și sprijinirea investițiilor private în sănătate, educație și cercetare sunt resursele identificate pentru a realiza aceste investiții.
Sunteți inițiatorul unor proiecte legislative care vin să reglementeze domenii medicale omise până acum. Spre exemplu, putem vorbi de Legea nr. 256 din 2015 privind exercitarea profesiei de dietetician. Care a fost contextul adoptării sale, ce efecte a avut și care este impactul socio-economic al recunoașterii acestei profesii?
Proiectul legislativ despre care vorbim a pornit din comunitatea în care îmi desfășor activitatea. Reglementarea profesiei de dietetician a pornit de la constatarea că în acest domeniu activau “așa-ziși dieteticieni”, în timp ce specialiștii, absolvenți ai Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș, aveau o reală problemă în recunoașterea națională și internațională a profesiei. Proiectul legislativ a rezultat în urma unor grupuri de lucru la care au participat reprezentanți din zona academică medicală din Tîrgu Mureș, Cluj, Iași, din zona reprezentanților asociațiilor profesionale, în urma întâlnirilor avute atât la Tîrgu Mureș, Turda dar și la București la care au participat sute de oameni. Mă bucur că am putut prelua o inițiativă a comunității, că am devenit vocea comunității în Parlament, că am reușit să găsesc sprijinul politic necesar din partea tuturor partidelor parlamentare astfel încât acum putem vorbi de o Lege care reglementează această profesie. Din păcate, această lege avea nevoie și de norme de aplicare ce trebuiau aprobate în termen de 60 de zile de la publicare și, iată, tehnocrații aflați acum la guvernare nu au reușit să publice aceste norme de peste 300 de zile, deși draftul normelor a fost înaintat de către specialiști către Ministerul Sănătății care trebuia să inițieze aplicarea acestor norme.
Salarizarea medicilor este considerată unul dintre motivele pentru care medicii aleg să plece din sistemul sanitar românesc. Recent a fost adoptată modificarea Legii sănătății, astfel încât, cităm, „Ministerul Sănătății, ministerele și instituțiile cu rețea sanitară proprie să poată acorda personalului medical și de specialitate stimulente financiare lunare în limita a două salarii minime brute pe țară” și „Autoritățile administrației publice locale să poată acorda personalului medical și de specialitate din spitalele publice din rețeaua sanitară proprie stimulente financiare lunare, în limita a două salarii minime brute pe țară”. Care a fost rațiunea acestei propuneri, dacă a fost calculat impactul bugetar, ce a decis Curtea Constituțională și ce va însemna pentru personalul medical și de specialitate aplicarea acestei modificări legale?
Această propunere legislativă, aprobată prin lege, nu îmi aparține, însă am luptat pentru aprobarea ei. Când propunerea legislativă a ajuns la Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, poziția guvernului tehnocrat a fost că nu susține propunerea, deși, în programul de guvernare al guvernului tehnocrat pe care și eu l-am votat, la capitolul 4.2. Sănătate, punctul 2 prevede asigurarea de stimulente personalului medical. Am lucrat împreună cu cei de la Comisia pentru administrație, am invitat reprezentanții Ministerului Dezvoltării, Ministerului Sănătății, Ministerului de Finanțe și a rezultat formularea pe care ați amintit-o. Propunerea a fost sprijinită, mai ales, de comunitățile în care nu există medici și alte categorii de personal medical care vor să se implice în asigurarea serviciilor medicale pentru comunitate de către medici și asistent, în defavoarea alocării sumelor către “panseluțe”. Primarii, președinții consiliilor județene aveau nevoie de acest instrument care să permită acordarea, în afară de salariu, de stimulente pentru a atrage personal medical în zone neacoperite. Propunerea a fost votată de toate partidele parlamentare. Surpriza neplăcută a venit din partea Guvernului Cioloș care, probabil, la propunerea ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu a atacat această lege la Curtea Constituțională, motivul fiind neasigurarea sursei de finanțare. Tehnocrații s-au dovedit și de data aceasta nepregătiți, motivele invocate de guvernul tehnocrat pentru atacarea legii neavând niciun suport legal. Curtea a dezbătut și a decis că prevederea legală este perfect constituțională. Vom da astfel posibilitatea comunităților fără medici să își atragă pesonal medical de specialitate prin oferirea unor stimulente de până la 2500 lei/lunar în afară de salariu.
Este suficientă salarizarea pentru ca plecările din sistem – medici, asistenți, infirmieri – să fie limitate? Dacă da, cum vedeți dvs. o legislație echitabilă în domeniul salarizării în sănătate? Dacă nu, de ce ar mai fi nevoie pentru ca personalul medical să rămână în sistemul sanitar?
Nu este salarizarea singurul motiv pentru care personalul medical de specialitate, și aici mă refer la medici, la asistente medicale, pleacă în străinătate, dar este principalul motiv pentru plecarea majorității tinerilor specialiști. Personalul medical are nevoie de o recunoaștere a rolului social, de o plată corectă a activităților prestate, de o predictibilitate a dezvoltării carierei. Cred că aceste lucruri se pot rezolva printr-un Statut al Profesioniștilor din Sănătate, care să cuprindă toate categoriile de personal, să statueze clar că medicii nu sunt funcționari publici, să cuprindă obligațiile dar și drepturile de care beneficiază acești specialiști.
Statul are obligativitatea de a asigura continuitatea asistenței medicale. Modalitatea de plată a medicilor din sistemul public trebuie să cuprindă o componentă fixă, minimală, care nu trebuie să fie mai mică decât nivelul actual, la care să se adauge o componentă variabilă determinată de volumul de muncă și complexitatea muncii prestate, plătind astfel performanța. Legat de gărzi, pentru că a apărut acest subiect în ultima perioadă, medicii nu trebuie să fie obligați să facă gărzi, trebuie motivați să își dorească să facă aceste gărzi prin plata corectă a acestora.
De ce inițiative ar mai fi nevoie pentru ca domeniul medical să fie organizat și să funcționeze fără convulsii și fără inegalități?
În afară de Statutul personalului din sănătate de care vă spuneam, cred că trebuie făcute încă multe lucruri: de la partea de pregătire la partea de funcționare. Absolventul de medicină din România, după 6 ani de facultate nu are drept de practică medicală. Trebuie găsită soluția de a valoriza munca acestor tineri specialiști, de a le oferi oportunitatea să învețe, dar și să fie plătiți corect. O modificare a normării activității medicale, care acum pune în centru “patul” de spital, o normare în funcție de “pacienți” se impune. Probabil că am putea lucra la atribuțiile pe care acum le au profesioniștii din sănătate. O parte din ce trebuie să facă acum medicul poate să fie preluat de asistenta medicală, pentru a reuși ca medicul să facă doar ce a învățat și trebuie să facă, să diagnosticheze și să trateze pacienți. O parte din ce acum trebuie să facă o asistentă medicală trebuie să fie preluat de alte categorii de personal, pentru că asistenta să facă ce trebuie și a învățat să facă, să asigure îngrijiri de sănătate. Trebuie să dezvoltăm și să rafinăm profesiile medicale și vorbeam de apariția unor meserii noi: codificator clinician fiind una dintre ele.
Una dintre discuțiile care apar frecvent în sănătate este legată de prețul la medicamente. Care ar fi în opinia dvs. principiile de stabilire a prețului la medicamente, care să fie introduse în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății?
La momentul la care vorbim, modalitatea de stabilire a prețului la medicamente a fost schimbată de la nivelul unui Ordin de ministru al sănătății la nivelul de Hotărâre de Guvern. România are cel mai ieftin preț al medicamentelor dintr-un coș de 12 țări europene nominalizate de această Hotărâre de Guvern. Am propus de aproape un an de zile Ministerului Sănătății să vină către Parlament cu o propunere care să fie dezbătută și care să introducă la nivelul Legii principiile de stabilire a prețului la medicamente. De ce aceste 12 țări sunt referință și nu altele, de ce nu mai multe sau mai puține, sau toate? Introducerea acestor principii în Lege ar oferi predictibilitate, transparență în stabilirea prețurilor, ar oferi, de asemenea, mecanismele necesare autorităților din domeniu pentru ca românii să găsească medicamentele de care au nevoie în farmaciile din România.
Modalitatea actuală de stabilire a prețului la medicamente cuprinde marje procentuale în funcție de prețul medicamentului pe care le pot primi distribuitorii și farmaciile. Această modalitate a determinat să transformăm o profesie medicală, farmacistul, într-un vânzător de medicamente.
Farmacistul este furnizor de servicii farmaceutice și asta trebuie să decontăm, serviciul farmaceutic, astfel încât să nu existe tentația de a vinde medicamente scumpe. Indiferent că medicamentul este scump sau ieftin, farmacistul face același serviciu. Interesul pacientului este să aibă cel mai bun medicament la cel mai mic preț și cred că decontarea serviciului farmaceutic la farmacist și decontarea seviciului de distribuție la distribuitor este una dintre soluții în locul decontării unui procent din valoarea medicamentului către distribuitor și către farmacist. Interzicerea exportului medicamentelor necesare românilor, pe o perioadă limitată, desigur, până rezolvăm aceste probleme, reducerea prețului medicamentelor care au generice cu 35 %, dezvoltarea Companiei Farmaceutice Naționale care să asigure medicamentele esențiale, asigurarea unui buget multianual care să permita asigurarea stocurilor de vaccinuri pentru copiii noștri, atunci când au nevoie de ele, sunt propuneri pe care dorim să le implementăm.
În domeniul educației ați avut mai multe proiecte, dar unul care poate da un restart/upgrada sistemul educațional din România este cel lansat de Asociația Pentru Minți Pertinente (AMPER) – „Reducerea birocrației în școlile din România. Soluții legislative pentru digitalizarea educației”, pe care v-ați asumat să îl promovați în Parlament. Ce v-a convins din acest proiect? Ce șanse are un asemenea proiect, cu un impact bugetar destul de important, să fie adoptat și implementat?
Este un alt proiect provenit din comunitate. Parlamentarul este vocea comunității din care provine în Parlament, asta am făcut și asta îmi propun să fac în continuare. AMPER a finanțat un studiu care a avut ca rezultat, pe lângă radiografia situației actuale, și propunerile necesare legislative pentru a “digitaliza educația”, cum ați spus dvs., de fapt, pentru a oferi posibilitatea școlilor de a avea documentele necesare și în format electronic. Școlile care vor dori în primă fază vor avea posibilitatea de a avea atât catalogul dar și celelalte documente și în format electronic, diplomele, fișele matricole, prezente dar și alte documente administrative. Am primit această propunere de la Dan Mașca, la fel cum au primit-o și parlamentarii de la toate partidele din județul Mureș. Am preluat această inițiativă și am depus-o la Parlament ca proiect de lege. Voi lupta să conving colegii parlamentari de la PSD dar și de la celelalte partide de utilitatea acestei prevederi și sper să reușesc să o văd transformată în lege.
Ce proiecte ați mai avut în mandatul de parlamentar pentru comunitatea din care proveniți?
Au fost mai multe inițiative, însă aș vrea să mai amintesc două proiecte importante pentru județul Mureș.
Proiectul pentru înființarea unui Institut Național de Pregătire pentru Situații de Urgență, cu sediul în Tîrgu Mureș este primul dintre ele. Acest institut, care va avea și o bază de pregătire pentru toate categoriile de personal implicate în intervențiile de urgență, de la personal medical, la paramedici, pompieri, vine ca o recunoaștere a pionieratului mureșean în acest domeniu. Anul 2017 este anul în care competiția mondială de intervenții în descarcerare se va desfășura în România, în Tîrgu Mureș, și vreau să felicit pe această cale personalul IGSU, al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mures, al DSU, pe dr. Raed Arafat, pentru această reușită care trebuie sprijinită de comunitate.
Un alt proiect important este un proiect pilot la nivel național, prin care prin colaborarea dintre Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș, autoritățile locale și Consiliul Județean, să înființăm Spitalul Universitar Mureș, prin care, pe de-o parte, locuitorii din Sighișoara, Reghin, Luduș, Târnăveni, să beneficieze de aceleași servicii medicale de care beneficiază și cei din Tîrgu Mureș, spitalele din aceste orașe dobândind astfel statut de spital universitar. Creștem capacitatea de formare medicală a tinerilor specialiști din domeniul medical, populația poate beneficia de servicii medicale înalt calificate. Universitatea de Medicină și Farmacie a dovedit că se poate dezvolta și putem împrumuta modelul de dezvoltare și la nivelul serviciilor medicale în tot județul.
Eu cred în România, cred în mureșeni, cred că împreună putem să reușim să facem aceste schimbări de care avem nevoie. Îndrăznește să crezi și tu, alături de mine!
Scurt CV:
– conferențiar universitar la UMF Tîrgu Mureș
– medic primar sănătate publică și management sanitar
– din 2012 deputat PSD de Tîrgu Mureș, secretar al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților în perioada 2012-2015, președinte al Comisiei din 2015 și până în prezent.
