Noul Guvern condus de Sorin Grindeanu ar urma să pună în aplicare programul de investiții asumat de PSD, unul care, așa um a dat asigurări liderul PSD, Liviu Dragnea, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri, nu reprezintă un set de iluzii sau de dorințe sau de afirmații sau de povești. Vă prezentăm, în cele ce urmează, cele mai importante măsuri din Programul de investiții anunțate de liderul PSD, Liviu Dragnea, ce ar urma să fie implementate, cel mai probabil, de Guvernul condus de Sorin Grindeanu.
Cele mai importante autostrăzi pentru PSD, anunțate de Liviu Dragnea
-Finalizarea coridorului IV Constanța Nădlac, cu precizarea că în cadrul acestei investiții o importanță majoră o are inelul 0 al Capitalei, autostrada Moldovei București Iași, autostrada Transilvania, finalizarea acesteia, sunt doar âteva proiecte asumate public de PSD.
-Autostrada Pitești Craiova, drumul expres București Craiova Timișoara, cu extensie la Calafat pentru a face legătura cu un coridor de transport important și strategic pentru noi, Drumul Mătăsii Constanța București sudul României Calafat Serbia și Italia, cu o distanță mai scurtă, fără să ocolească prin traseul tradițional de acum.
-O autostradă care să traverseze Carpații de la vest la est Târgu Mureș Iași.
Infrastructura feroviară, coridorul paneuropean IV, precum și parțial o autostradă feroviară București Iași frontieră. Liniile de metrou, Magistrala 6, 1 Mai Otopeni, Rîul Doamnei Eroilor Iancului, Magistrala 5, Magistrala 2 Berceni Pipera. Portul Constanța pentru noi are o importanță majoră în dezvoltarea din anii următori, are o poziție strategică și are un potențial uriaș care, din păcate, nu a fost folosit până acum, a anunțat Liviu Dragnea în cadrul unei intâlniri cu reprezentanții mediului de afaceri, desfășurate la sfârșitul anului trecut, la Palatul Parlamentului.
-Aeroportul Otopeni, un terminal nou de pasageri, 250 de metri nivel de servicii B, modernizarea pistei 1, refacerea căii de rulare pentru a se mări capacitatea de la 74 la 85 pentru avioane de mare tonaj, un balizaj nou cu două sisteme de aterizare. Extinderea platformei de staționare a avioanelor, precum și dezvoltarea infrastructurii rutiere adiacente, cu parcare nouă pe termen lung și autogară de autobuze și microbuze.
-Compania TAROM: noul Guvern va avea în vedere, după declarațiile oficialilor PSD, optimizarea costurilor, achiziționarea a cel puțin 30 de aeronave noi cu consum scăzut de combustibil, uniformizarea flotei pentru reducerea cheltuielilor de mentenanță, un sistem online direct pe site-ul TAROM, fără intermediari, optimizarea personalului, precum și creșteri salariale în anumite compartimente, creșterea cotei de piață, dezvoltarea departamentului de marketing, curse charter noi interne și internaționale, noi facilități pentru pasageri, iar departamentul tehnic să poată asigura mentenanță și pentru alte companii.
Măsuri anunțate de PSD pentru infrastructura de mediu:
-Pentru păduri, PSD a anunțat campanii de împădurire intensivă în valoare de 290 de milioane de euro până în 2020, 50 de mii de hectare. Practic, este începutul unui program pe termen lung, 20-25 de ani, care odată început să fie continuat în anii următori. Sursele de finanțare: Romsilva, Administrația Fondului de Mediu, fonduri europene, bugetul de stat și autoritățile locale.
-Avem aproape 1400 de situri contaminate, dintre care 210 contaminate istoric, 1183 cu potențial uriaș de contaminare. Un program de 140 de milioane de euro de decontaminare din fonduri europene, precum și din alocarea națională aferentă, este o măsură anunțată de Liviu Dragnea.
-Prevenirea inundațiilor și reabilitarea plajelor, program de 600 de milioane de euro din fonduri europene care cuprinde lucrări hidrotehnice, consolidări de albii și maluri de râuri, devieri și regularizări, modernizarea sistemului de avertizare și reabilitarea a 30 de kilometri de plajă.
Măsuri ce vizează turismul: promovarea României ca destinație turistică într-un mod eficient și serios și modern, cu o susținere financiară semnificativă, 280 de milioane de lei, reabilitarea infrastructurii de acces în stațiunile turistice, precum și în zone cu impact turistic semnificativ, program de 600 de milioane de lei, garanții de stat pentru împrumuturi, pentru programul „Primul centru de agrement”, până la maxim 1 milion de lei investiție, un program de 450 de milioane de lei pentru revitalizarea turismului balnear, precum și 5 miliarde de lei dezvoltarea turismului în Delta Dunării – aici este deja aprobat acest program, este o investiție teritorială integrată care cuprinde dezvoltarea Deltei Dunării, precum și a unei părți importante din județul Tulcea.
Măsuri pentru domeniul Energie: investiții în sistemul energetic, Transelectrica, modernizarea rețelei de transport, precum și modernizarea sistemului de management energetic. Termocentrala Paroșeni, unde Liviu Dragnea a anunțat că vor fi realizate instalațiile corespunzătoare pentru standardele de mediu. Hidrocentralele pentru rezerva de putere necesare pentru închiderea inelului, cu cea mai importantă Tarnița, de 1000 de megavați, precum și extinderea rețelelor de distribuție energie electrică și gaze naturale.
Industria de apărare: angajamentul PSD este de 2% din PIB pentru apărare. Liviu Dragnea a dat asigurări că noul Guvern va finanța adecvarea industriei naționale la cerințele NATO, susținerea prin această alocare a parteneriatelor strategice cu Statele Unite, NATO și Uniunea Europeană, precum și asigurarea nivelului optim de armament.
Măsuri fiscale
Măsuri de relaxare fiscală: eliminarea a 102 taxe nefiscale dintre care timbrul de mediu pentru înmatricularea auto, toate taxele de la Registrul Comerțului, precum și taxa Radio-TV.
-Impozitul pe cifra de afaceri pentru microîntreprinderi: acum e între 1 angajat, 2 și 9 angajați, 1%, 2% pe cifra de afaceri. Nu vor mai fi două categorii, a anunțat liderul PSD, ci doar una, între 1 și 9 angajați, impozit pe cifra de afaceri de 1%. Dar cea mai importantă măsură anunțată este creșterea plafonului de la 100 de mii de euro la 500 de mii de euro cifră de afaceri pentru firmele care pot intra în acest sistem de impozitare. La acest capitol, Liviu Dragnea a spus că partidul pe care îl reprezintă este interesat de dezvoltarea centrelor de cercetare și dezvoltare: impozitul pe profit ar urma să scadă de la 16 la 0%.
-În continuarea măsurilor de relaxare fiscală, de la 1 martie 2017 pentru locuințe – acum sunt două categorii, 5%, 20%, în funcție de natura, de suprafața și de alte elemente – PSD a anunțat TVA 0% pentru a crește ritmul de construcție de locuințe în România, un efect de multiplicare foarte mare și, de asemenea, pentru a crește accesul unei categorii mai mari de populație, în special tineri, la cumpărarea unei locuințe.
-TVA în agricultură: TVA 0 la toate inputurile din agricultură.
-Pentru publicitate, TVA scăzut de la 20% la 9%
-TVA general redus cu două puncte procentuale începând cu 1 ianuarie 2018, iar impozitul pe dividende de la 5% la 0%.
-Impozitul pe terenul agricol, 0%, cu condiția că pentru terenul nelucrat doi ani consecutiv să fie 100 de lei pe hectar. Impozitul pe tot ce înseamnă mijloace de transport, cu excepția celor cu capacitate cilindrică de peste 1600 de cm cubi, impozitul 0.
-Impozitul pe venit pentru salariați și pentru pensionari pentru veniturile mai mici de 24 de mii de lei pe an, 0, pentru veniturile mai mari de 24 de mii de lei anual impozitul pe venit ar urma să sadă de la 16 la 10%. Contribuțiile din cele șase rămân doar două și scad cu 4,25%, de la 39,25 la 35%, din care contribuțiile la sănătate sunt 10%, CAS 25%, a mai anunțat Liviu Dragnea în cadrul întâlnirii cu reprezentanții mediului de afaceri. Odată cu instalarea noului Guvern ar urma să fie eliminate contribuțiile pentru șomaj, concedii, creanțe salariale și risc de accidente. Impactul asupra bugetului ar fi de 6 miliarde de lei.
-Programul de start-up-uri
Liderul PSD a anunțat că are în vedere într-un prim calup 10 mii de start-up-uri care înseamnă granturi de 100% până la 200 de mii de lei pe proiect pe antreprenor, cu o procedură simplificată, un SRL gratuit, 1 leu capital social, o zi pentru înființarea firmei, o semnătură electronică gratuită și un cont bancar gratuit.
Citește și:
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Oradea, cel mai dinamic ecosistem de startup-uri din România în 2025
Oradea își continuă creșterea accelerată ca ecosistem de startup-uri și inovare emergent, marcând cea mai spectaculoasă creștere dintre…
30 mai 2025
Trei din patru antreprenori români cred în șansă ca factor al succesului în afaceri
Antreprenorii români rămân optimiști în ciuda provocărilor economice și cred că șansa are un rol important…
30 mai 2025
400 de specialiști din peste 10 țări, la cea mai mare conferință de Employer Branding din CEE
PORR România – partener principal în cadrul EBcon 2025. EBcon – conferința de employer branding, cel mai…
29 mai 2025
Iulian Ghișoiu, specialist SEO – interviu despre marketing; personal branding & corporate branding
Află tips & tricks în marketingul online, info de background care-ți luminează o serie de direcții, și părerea…
29 mai 2025
Ce măsuri așteaptă microîntreprinderile și întreprinderile mici de la viitorul Guvern
În perioada 15.05-22.05.2025, IMM România a realizat un sondaj privind percepția antreprenorilor asupra situației economice și a măsurilor…
28 mai 2025
AVE deschide înscrierile pentru Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2025
Înscrierile sunt deschise pentru toți directorii din unitățile publice de învățământ preuniversitar din România, până pe 20 iulie…
27 mai 2025
Comisia Europeană ar putea prelungi PNRR cu 18 luni
Parlamentul European dezbate azi o propunere de prelungire a PNRR pentru România cu 18 luni. Propunerea, făcută de…
20 mai 2025
Investiții
Universitatea din Oradea va avea un nou cămin cu 795 de locuri în 390 de camere
Universitatea din Oradea a deschis joi – 5 iunie 2025, încă o pagină din istoria devenirii ei europene.…
6 iunie 2025
Trenul electric PESA, prezentat în 22 mai la Oradea, a intrat în probe
După sosirea în țară, prezentat în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar,…
5 iunie 2025
Se montează grinzile la pasajul suprateran din Oșorhei pe DN1, la ieșirea spre Aleșd
Săptămâna aceasta a început montarea grinzilor la pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd. Pasajul va…
5 iunie 2025
Fabrica elvețiană de înaltă tehnologie – VAT, și-a inaugurat noul sediu la Arad
O nouă investiție cu capital străin s-a concretizat în județul Arad: fabrica elvețiană VAT, specializată în tehnologii industriale…
5 iunie 2025
Timișorenii, interesați de mobilitatea urbană
Miercuri seară la Co Work Timișoara a avut loc lansarea oficială și prima prezentare a Invest, un accelerator…
5 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Alte 11 contracte „Anghel Saligny” au fost semnate, în valoare de 135 milioane lei
Noi contracte în valoare de 135,51 milioane lei au fost semnate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Infrastructură
ARL Cluj – Strabag a ridicat o treime din Pasajul Italsofa
Constructorul clujean toarnă structurile de susținere și lucrează la rampa de acces, breteaua de legătură Șomcuta și terasamentele…
6 iunie 2025
Exproprierile pe Centura Metropolitană a Clujului costă 200 milioane €
Primăria Cluj-Napoca (PCN) a dat liber la proiectarea tronsonului cel mai consistent al viitoarei șosele de mare viteză…
5 iunie 2025
Euras are un an să reabiliteze Palatul Administrativ din Cluj
Conducerea Instituției Prefectului Cluj i-a pus în vedere antreprenorului termenul limită în care trebuie să se încadreze cu…
5 iunie 2025
Clujul marilor proiecte pe hârtie
Metroul, trenul metropolitan și centura metropolitană propriu-zisă încă nu au ajuns în faza de șantier, conform listei proiectelor…
5 iunie 2025
Se montează grinzile la pasajul suprateran din Oșorhei pe DN1, la ieșirea spre Aleșd
Săptămâna aceasta a început montarea grinzilor la pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd. Pasajul va…
5 iunie 2025
“Expresul” de Tureni, funcțional din 1 iulie
Conexiunea dintre Autostrada Transilvania (A3) și Drumul Național 1 (DN1) menită să ocolească municipiul Turda va fi circulabilă…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Trenul metropolitan Brașov – licitație pentru a prinde 230 milioane euro
Asociația de Transport Brașov a reluat licitația pentru transportul feroviar metropolitan pe un sistem cu trei magistrale: Stupini…
2 iunie 2025
Turism
Bihorul va avea strategie de dezvoltare turistică pe termen mediu și lung
Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat marți, 2 iunie 2025, contractul pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare…
5 iunie 2025
Trenul electric PESA, prezentat în 22 mai la Oradea, a intrat în probe
După sosirea în țară, prezentat în cadrul Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant, organizată de Club Feroviar,…
5 iunie 2025
NTT DATA a actualizat varianta de mobil pentru Via Transilvanica
Asociația Tășuleasa Social (ATS) a anunțat noua unealtă digitală pentru descoperirea traseului turistic care străbate România. „Ești pregătit…
4 iunie 2025
Lufthansa a inaugurat oficial legătura între Aeroportul Oradea și Munchen
Marți, 3 iunie 2025, Lufthansa a inagurat oficial cursele dintre Aeroportul Oradea și Aeroportul din Munchen. Vor fi…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Educație
Universitatea din Oradea va avea un nou cămin cu 795 de locuri în 390 de camere
Universitatea din Oradea a deschis joi – 5 iunie 2025, încă o pagină din istoria devenirii ei europene.…
6 iunie 2025
KESZ a ridicat structura de rezistență a Institutului de Cercetare în AI
Universitatea Tehnică a marcat simbolic momentul prin așezarea unui copac în cel mai înalt punct al clădirii, conform…
5 iunie 2025
Cum s-au autoclasificat universitățile din Cluj
Patru instituții de învățământ superior din oraș se vor a fi de educație și cercetare avansată, iar alte…
5 iunie 2025
Civitas va preda servicii de extensie agricolă la Cluj după modelul american
Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj, Romanian-American Foundation (RAF) și University of Georgia (SUA) au prezentat programul pilot…
4 iunie 2025
TenarisSilcotub a schimbat designul spațiilor de interacțiune și recreere de la UTCN
Cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici a inaugurat un proiect de design…
4 iunie 2025
Aradul, pe radarul Elveției: Planuri pentru investiții și reforme în educație și sănătate
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a avut o întâlnire de lucru cu Excelența Sa Massimo Baggi, ambasadorul…
3 iunie 2025
Băile Felix, gazda EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference)
În perioada 2-6 iunie 2025, stațiunea balneară Băile Felix găzduiește EMTW 2025 (European Medical Tourism & Wellness Conference),…
3 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
