Programul de guvernare al PSD include o autostradă prin Sudul României, care să unească Timişoara cu Bucureşti.
Partidul condus de Liviu Dragnea readuce astfel în actualitate Autostrada Sudului, propusă încă din 2004, pe traseul Bucureşti – Alexandria – Craiova – Lugoj. În MasterPlanul aprobat anul trecut de către tehnocraţi, acest proiect apare ca drumul expres Danubius şi urma să fie implementat abia din 2026.
Autostrada Sud (A6) este o autostradă propusă iniţial încă din 2004 pe traseul Bucureşti – Alexandria – Craiova – Calafat, cu extindere spre Drobeta Turnu Severin – Lugoj (pentru joncţiunea cu Autostrada A1 pe traseul Lugoj – Timişoara – Arad – Nadlac), scrie economica.net, potrivit realitatea.net. Primii 11 kilometri ce fac legătura dintre A1 (Balint) şi centura Lugoj au fost deschişi în decembrie 2013.
Noul Guvern intenţionează să construiască mai multe autostrăzi în parteneriat public-privat, ce va fi încheiat între bănci internaţionale şi Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FDSI). Acesta va fi alcătuit, în principal, din companiile de stat profitabile, iar valoarea sa este estimată să depăşească 10 miliarde de euro.
Prin FDSI ar urma să fie alocate 3 miliarde de euro pentru construcţia de autostrăzi şi căi ferate rapide, având prioritate autostrăzile care nu pot fi finalizate sau demarate din fonduri europene până în 2020.
Citește și:
Sibiul, mai aproape cu 13 km. Vom avea o variantă cu 4 benzi de 21 km. la DN 7 Pitești – București
Varianta cu 4 benzi pentru care CNAIR va primi de la Comisia Europeană 103 milioane lei este, mai…
9 decembrie 2023
Tren de mare viteză Budapesta – București cu trecere prin Oradea
Acesta a fost unul dintre subiectele discutate de ambasadorul Ungariei în România, Excelența Sa Zákonyi Botond, care s-a…
9 decembrie 2023
Hunedoara, mai aproape de conexiunea cu autostrada A1, de 48 milioane euro
Conexiunea Hunedoarei cu A1, etapa pe documente. Consilierii Județeni au votat adoptarea Notei conceptuale și Temei de proiectare…
8 decembrie 2023
Orădenii, consultați cu privire la strategia locală de alimentare cu energie termică
Primăria Oradea, prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională (DMPFI), va găzdui marți, 12 decembrie, în sala mare…
8 decembrie 2023
Studiu Crosspoint Real Estate despre consumul de energie al centrelor de date până în 2025
Cel mai recent studiu al Crosspoint Real Estate, Romania Data Centers, analizează atât atuurile cât și punctele slabe…
8 decembrie 2023
Varianta ocolitoare Sânmartin – primele grinzi montate la pasajul de pe Centura Oradea
Joi, 7 decembrie 2023, au început lucrările de montare ale grinzilor de la pasajul rutier suprateran peste centura…
8 decembrie 2023
12 mari proiecte, peste 130 milioane euro, implementate cu ajutorul ADR Vest în Arad
Bilanțul a fost făcut de președintele CJ Arad, Iustin Cionca, prezent la recenta aniversare de la Timișoara, a…
7 decembrie 2023
Bistrițenii de la Dimex investesc la Nepos într-un parc fotovoltaic
În incinta unității proprii de producție de la Nepos, județul Bistrița-Năsăud, Dimex 2000 Company va amenaja un parc…
7 decembrie 2023
Zi de Zi știri economice:
