În perioada 10 – 15 ianuarie 2017, se desfășoară la Utrecht (Olanda), cea de-a 47-a ediție a târgului de turism Vakantiebeurs. Acesta este cel mai mare eveniment de profil din Benelux, atât din punct de vedere al suprafeţei expoziţionale, cât şi al numărului de vizitatori şi expozanţi. Adresat publicului şi specialiştilor, manifestarea reuneşte participarea profesioniștilor din domeniul turismului mondial.
Printre cei peste 1200 de expozanți, România este prezentă la ediția 2017 cu stand national, potrivit unui comunicat de presa al Autorității Naționale pentru Turism. Împreună cu Ministerul Turismului, la eveniment, vor participa reprezentanți ai tour operatorilor din România, ai campingurilor olandeze din țara noastră și ai companiei aeriene TAROM. La standul României va fi prezent și Consulul Onorific, Jan Van Putten, fost primar al orașului Putten timp de 32 de ani, personalitate care promovează constant România.
Vakantiebeurs este un târg cu tradiție, la care România a participat din anii 1970 până în anul 2010. După o absență de 4 ani, România a reluat tradiția participării la acest prestigios târg din 2015. Anul acesta, standul României are alocați 20 mp și se află în Pavilionul 10, al complexului expozițional destinat Europei Centrale și de Est.
România poate atrage un flux semnificativ de turişti olandezi, pe o gamă largă de produse turistice, pornind de la ecoturism, turism activ, agroturism, până la sejururi pe litoral și Delta Dunării, circuite culturale şi turism de afaceri. În ultimii ani, ţara noastră a fost inclusă în cataloagele a circa 25 de tour operatori olandezi. Pentru a putea menține țara noastră ca destinație favorită și a ajuta la creşterea vizibilităţii pe piața olandeză, prezenţa României la această manifestare este deosebit de importantă, potrivit sursei citate.
Participarea la acest târg de turism permite o amplă promovare și punerea în lumină a României turistice atât pe piaţa olandeză, cât și pe cea a Beneluxului.
Citește și:
Candidații la Primăria Oradea și CJ Bihor în fața mediului de afaceri
Șapte partide și-au trimis candidații la Primăria Municipiului Oradea și Consiliul Județean Bihor la întâlnirea organizată de Federația…
10 mai 2024
„În politici trebuie să investești” – Simion Crețu, director general ADR Centru
Regiunea cu 220 km de autostradă și magistrală ferată modernizată a pus accentul pe conectivitate regională. ♦ Cum…
10 mai 2024
First Officer Daiana Dajulescu: „S-ar putea să fim străini, dar pe acest zbor suntem o familie”
Când a urcat pentru prima dată la bordul unei aeronave, la 10 ani, Daiana Dajulescu spune că era…
9 mai 2024
Echipa „D’ale Porcului” din Bihor participă la GRILLFEST 2024
Echipa „D’ale Porcului” Bihor va (re)prezenta tradițiile ardelene ale preparării porcului la cel mai mare festival de BBQ…
9 mai 2024
Hartă agroalimentară interactivă a producătorilor și procesatorilor bihoreni
Miercuri, 8 mai, la inițiativa Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Bihor, la Primăria Oradea s-a desfășurat…
9 mai 2024
Lacul Ursu – comoara județului Mureș
Consiliul Judeţean Mureş a aprobat recent finanțarea unui proiect denumit Lacul Ursu – comoara județului Mureș. Evenimentul va…
8 mai 2024
Valorificarea turismului din zona Bihorului prin investiții strategice
Eveniment dedicat mediului de afaceri din zona Bihorului despre atragerea investițiilor pentru dezvoltarea turismului. „Unlocking Investment Potential…
8 mai 2024
Timișoara în top 5 destinații de city-break
Englezii de la cotidianul The Independent recomandă orașul de pe Bega pentru clădirile sale istorice, dar și pentru…
7 mai 2024